Decizia Nr.588 din 05.05.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Ciobanu în Dosarul nr. 6.078/291/2009 al Judecătoriei Roman.La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.078/291/2009, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Petru Ciobanu cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 224 din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare şi garanţiile acordate acuzatului într-un proces penal, deoarece făptuitorul nu este asistat de un apărător la efectuarea actelor premergătoare, deşi aceste acte sunt îndeplinite în vederea constatării existenţei temeiurilor pentru declanşarea procesului penal, iar, în situaţia în care se dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, toate aceste acte sunt câştigate dosarului, putând fi folosite împotriva celui care dobândeşte calitatea de învinuit. Consideră că actele premergătoare ţin de esenţa urmăririi penale, fiind efectuate de aceleaşi organe de cercetare penală, astfel încât faza de urmărire penală rămâne fără conţinut.Judecătoria Roman apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi a prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. a)-d) referitoare la garanţiile acordate acuzatului într-un proces penal din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 224 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 15 august 2001, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, „Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege“. Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componentă a procesului penal şi, într-adevăr, pentru această fază nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă că, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează „în vederea începerii urmăririi penale“.Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci când există date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală. Începerea urmăririi penale se dispune in personam numai dacă, în acelaşi timp, există suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.Totodată, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că „Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă“. Rezultă deci că, în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoană, bănuită ca fiind autorul infracţiunii.Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional.De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal. Curtea a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanţa ar înţelege să îi dea eficienţă.De asemenea, prin Decizia nr. 124 din 26 aprilie 2001, mai sus menţionată, Curtea Constituţională a constatat că este neîntemeiată şi cea de-a doua critică de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Sub acest aspect, Curtea a reţinut că art. 6 paragraful 3 din convenţie reglementează drepturile „acuzatului“. În sensul acestui articol, noţiunea de „acuzat“ priveşte persoana căreia i se impută, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârşirea unei infracţiuni. Aşa cum s-a arătat şi anterior, asemenea acte se efectuează, potrivit regulilor procedurii penale române, doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituţie.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.550 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 26 ianuarie 2011.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Petru Ciobanu în Dosarul nr. 6.078/291/2009 al Judecătoriei Roman.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 mai 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică