Decizia Nr.563 din 19.09.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts în Dosarul nr. 6.406/303/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 83D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al doilea termen de judecată, primul termen fiind fixat pentru data de 22 iunie 2017, când, potrivit dispoziţiilor art. 153 alin. (2) din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus refacerea procedurii de citare cu autoarea excepţiei. De asemenea, magistratul-asistent învederează faptul că, în urma refacerii procedurii de citare, dovada citării s-a întors cu menţiunea că citaţia nu a putut fi înmânată. Se arată că, în aceste condiţii, autoarea excepţiei a fost citată la sediul Curţii Constituţionale şi pe site-ul acesteia. Mai referă asupra faptului că, ulterior, autoarea excepţiei a depus o cerere de acordare a unui nou termen de judecată, în vederea pregătirii apărării, prin care arată că, într-adevăr, şi-a schimbat adresa la care locuieşte în Statele Unite ale Americii şi nu a înştiinţat instanţele din România despre această schimbare, dar că serviciul poştal din Statele Unite ale Americii ar fi trebuit să îi trimită întreaga corespondenţă la noua adresă, motiv pentru care consideră că procedura de citare nu este legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a unui nou termen, întrucât dosarul a mai avut un termen pe data de 22 iunie 2017, iar de atunci s-au făcut suficiente demersuri pentru a se lua legătura cu autoarea excepţiei. Curtea respinge cererea de acordare a unui nou termen, reţinând că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de suficient de mult timp pentru a lua cunoştinţă de faptul că este citată în prezentul dosar şi pentru a-şi pregăti apărarea.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale ce are ca obiect dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea penală nr. 201/CP din 11 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.406/303/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autoarea excepţiei împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât nu prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţe în materia plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Se face trimitere la Hotărârea din 26 aprilie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Popescu împotriva României, precum şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 146 din 14 iulie 2000.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textul criticat asigură garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil prevăzute la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie şi, prin urmare, nu contravine dreptului la un recurs efectiv, şi că nu există dispoziţii constituţionale şi convenţionale care să oblige la asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze. Se susţine că, în prezenta cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitoare la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât, prin procedura reglementată prin textul criticat, nu este soluţionată cauza penală sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpatului.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la soluţia şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate analizată.9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că îşi menţine punctele de vedere care au fost reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă."13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 11 cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi prevederilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie referitor la dublul grad de jurisdicţie în materie penală.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, fiind pronunţate, în acest sens, numeroase decizii, dintre care, cu titlu de exemplu, sunt reţinute Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 384 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 15 iulie 2016, Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 11 noiembrie 2016, Decizia nr. 755 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, şi Decizia nr. 789 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 21 februarie 2017, prin care excepţia de neconstituţionalitate invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată.15. Prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, paragrafele 25-26, Curtea a reţinut că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile.16. S-a reţinut, de asemenea, că prevederile art. 13 din Convenţie nu au aplicabilitate în cauză, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, dar şi că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.17. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Felicia-Livia Sprîncenatu Pfouts în Dosarul nr. 6.406/303/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop