DECIZIE   Nr. 56 din 22 februarie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 154 din 29 martie 2001

    Lucian Mihai       - presedinte
    Costica Bulai      - judecator
    Constantin Doldur  - judecator
    Kozsokar Gabor     - judecator
    Ioan Muraru        - judecator
    Nicolae Popa       - judecator
    Lucian Stangu      - judecator
    Romul Petru Vonica - judecator
    Iuliana Nedelcu    - procuror
    Marioara Prodan    - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 224/1999 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de citare este legal indeplinita.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, considerand ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala privind punerea in miscare a actiunii penale la plangerea prealabila a persoanei vatamate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, deoarece nu contin dispozitii discriminatorii sau privilegii. Se considera ca si dispozitiile art. 207 din Codul penal referitoare la proba veritatii sunt conforme cu prevederile constitutionale, intrucat nu se incalca prezumtia de nevinovatie, prevazuta la art. 23 alin. (8), libertatea constiintei, consacrata prin art. 29, libertatea de exprimare, garantata de art. 30, si nici dreptul la informatie, prevazut la art. 31 alin. (1) din Constitutie, libertati care, potrivit art. 30 alin. (6) si art. 54 din Constitutie, trebuie exercitate cu buna-credinta, fara a se incalca drepturile si libertatile celorlalti.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 19 septembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 224/1999, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie privind egalitatea in drepturi, intrucat, ca urmare a "plangerii prealabile a persoanei vatamate, actiunea penala se pune in miscare, persoana chemata in judecata devenind <<inculpat>>" si pentru ca prin aceste dispozitii legale "se creeaza posibilitatea, pentru partea vatamata, la exercitarea abuziva a dreptului sau procesual". Se mai sustine ca drepturile procesuale ale partii vatamate sunt mai largi decat ale presupusului faptuitor, "devenit si citat ca inculpat in cauza, desi legea il prezuma <<nevinovat>> pana la momentul in care hotararea pronuntata de instanta de judecata va deveni definitiva". In ceea ce priveste dispozitiile art. 207 din Codul penal autorul exceptiei considera ca acestea "sunt neconstitutionale in raport cu prevederile art. 23 alin. (8), ale art. 29, 30 si 31 din Constitutia Romaniei". In acest sens se arata ca "proba veritatii se aplica, in egala masura, si faptelor si opiniilor, judecatilor de valoare", situatie in care ea "reprezinta o masura restrictiva a libertatii de exprimare si a libertatii presei in egala masura atunci cand se refera la infractiunea de insulta, dar si in cazul in care vizeaza infractiunea de calomnie. Ea este in egala masura imposibil de realizat, din aceasta perspectiva inutila, si ea isi vadeste caracterul demagogic, specific regimului totalitar in care a fost instituita". Se mai arata ca legea nu defineste continutul "interesului legitim", lasand astfel o marja de libertate nepermisa, discretionara, autoritatilor care aplica legea, "atat in ceea ce priveste organul de cercetare si urmarire penala, cat si autoritatea judecatoreasca".
    Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, exprimandu-si opinia, apreciaza ca dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, intrucat "nu se face nici o discriminare a inculpatului pe criterii de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, opinie, apartenenta politica, avere sau origine sociala", iar "punerea in miscare a actiunii penale nu echivaleaza cu solutionarea in fond a cauzei". In opinia instantei dispozitiile art. 207 din Codul penal sunt, de asemenea, constitutionale, deoarece "Cerinta interesului legitim apare in lege tocmai pentru a nu permite o exercitare abuziva a probei veritatii".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala este nefondata, intrucat aceste dispozitii nu incalca art. 16 alin. (1) din Constitutie, "text care trebuie interpretat in legatura cu art. 4 din Constitutie, in care sunt prevazute criteriile egalitatii in drepturi, si anume: rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere si origine sociala. In raport cu aceste criterii constitutionale art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala nu creeaza nici privilegii, nici discriminari, neincalcand vreunul dintre criteriile egalitatii in drepturi enumerate in art. 4 din Constitutie". In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca acest text de lege "nu poate aduce nici o atingere principiului prezumtiei de nevinovatie, avand in vedere obiectul de reglementare diferit". Referitor la criticile privind incalcarea art. 29, 30 si 31 din Constitutie se arata, in aceeasi opinie exprimata de Guvern, ca acestea sunt nefondate, intrucat "libertatea constiintei trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si respect reciproc", iar "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine, drepturile si libertatile constitutionale, inclusiv libertatea de exprimare si dreptul la informatie, trebuie sa fie exercitate cu buna-credinta, fara a fi incalcate drepturile si libertatile celorlalti". Se considera ca, dimpotriva, "art. 207 din Codul penal asigura posibilitatea promovarii drepturilor mentionate".
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, care au urmatorul cuprins:
    Art. 279 alin. 1
    "Punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara astfel de plangere.";
    Art. 207
    "Proba veritatii celor afirmate sau imputate este admisibila, daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veritatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie."
    Textele constitutionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmatoarea redactare:
    Art. 16 alin. (1)
    "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
    Art. 23 alin. (8)
    "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.";
    Art. 29 alin. (1) si (2)
    "(1) Libertatea gandirii si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.
    (2) Libertatea constiintei este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc.";
    Art. 30 alin. (1)
    "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile.";
    Art. 31 alin. (1)
    "Dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit."
    Autorul exceptiei considera ca este neconstitutionala institutia plangerii prealabile, prevazuta la art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala ca o conditie necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, deoarece persoana impotriva careia se formuleaza o astfel de plangere devine inculpat, fara existenta vreunei probe care sa ateste vinovatia sa. Se mai sustine ca "drepturile procesuale ale partii vatamate sunt mult mai largi decat ale presupusului faptuitor, devenit si citat ca inculpat in cauza, desi legea il prezuma nevinovat pana in momentul in care hotararea pronuntata de instanta de judecata va deveni definitiva".
    1. Examinand exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, Curtea constata ca sub acest aspect nu pot fi retinute criticile formulate, avand in vedere urmatoarele considerente:
    Conditionarea punerii in miscare a actiunii penale de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate reprezinta o exceptie de la regula generala a oficialitatii procesului penal, inscrisa in art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penala. Cazurile in care este necesara plangerea prealabila se impart in doua categorii: in cazul anumitor infractiuni, prevazute expres si limitativ de lege, plangerea prealabila se depune direct la instanta de judecata, iar in cazul altor infractiuni, determinate, de asemenea, prin lege, plangerea trebuie adresata organului de urmarire penala competent, sesizarea instantei urmand sa se faca prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege". Stabilirea infractiunilor in cazul carora este necesara plangerea prealabila, a acelora in care trebuie efectuata urmarirea penala, precum si a celor in cazul carora sesizarea instantei de judecata se face prin plangerea prealabila directa a persoanei vatamate este lasata de Constitutie la libera optiune a legiuitorului.
    Curtea observa ca in orice proces penal, incepand din momentul declansarii sale (inceperea urmaririi penale sau sesizarea instantei de judecata), sunt implicate diferite parti: invinuit, inculpat, parte vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente, parti care au drepturi si obligatii egale. Norma procedurala penala criticata nu prevede privilegii sau ingradiri ale exercitarii drepturilor procesuale pentru nici una dintre partile procesului penal, iar distinctiile facute intre calitatea partilor nu inseamna nici privilegii si nici discriminari. Totodata Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice nu sunt incalcate nici prin faptul ca textul de lege mentionat nu contine privilegii sau discriminari de natura celor prevazute la art. 4 din Constitutie, si anume: de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.
    Curtea retine, de asemenea, ca nu pot fi primite nici criticile referitoare la incalcarea, prin art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, a dispozitiilor art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece calitatea procesuala de inculpat, definita la art. 23 din Codul de procedura penala ca fiind "Persoana impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala", nu reprezinta o prejudecare a cauzei si nu rastoarna prezumtia de nevinovatie prevazuta de acest text constitutional, in conformitate cu care, "Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca si oricare parte din procesul penal, isi poate exercita dreptul la aparare si poate solicita administrarea oricaror probe legale pentru combaterea sustinerilor formulate in acuzare. In vederea apararii impotriva unor inculpari vadit nefondate sau sicanatoare inculpatul are la dispozitie si mijloace de drept penal, existand posibilitatea tragerii la raspundere penala a celor care l-au reclamat, pentru savarsirea infractiunii de denuntare calomnioasa, prevazuta la art. 259 din Codul penal.
    Curtea Constitutionala a mai fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala, retinandu-se, spre exemplu, prin Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, ca aceasta este neintemeiata, dispozitiile legale fiind constitutionale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementarii constituindu-l doar procedura de punere in miscare a actiunii penale numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere".
    Considerentele si solutia adoptata isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
    2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neintemeiata, intrucat dispozitiile legale criticate sunt conforme cu prevederile constitutionale invocate de autorul exceptiei.
    Autorul exceptiei considera ca art. 207 din Codul penal incalca art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece nu permite proba veritatii decat in cazul in care "afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim", fara a se defini sintagma "interes legitim", si in acest mod inculpatul nu poate proba lipsa de temeinicie a acuzatiilor.
    Curtea constata ca textul de lege criticat nu este de natura sa contravina prezumtiei de nevinovatie prevazute la art. 23 alin. (8) din Constitutie, ci, dimpotriva, ofera posibilitatea efectuarii probei veritatii in cazul in care a existat un interes legitim care sa justifice afirmarea sau imputarea adresata persoanei vatamate, caz in care fapta nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie. Textul de lege circumscrie in acest mod insasi latura obiectiva a celor doua infractiuni la acele fapte care nu sunt justificate de un interes prevazut, ocrotit sau garantat de lege. Totodata Curtea retine ca opereaza prezumtia de nevinovatie, prevazuta de textul constitutional amintit, si cu privire la inculpatii trimisi in judecata pentru savarsirea infractiunilor de calomnie si insulta, dispozitiile legale criticate nefacand o astfel de distinctie.
    In ceea ce priveste pretinsa incalcare a art. 29 din Constitutie, si anume a alin. (1) si (2), referitoare la libertatea constiintei si la garantarea acesteia, Curtea constata ca reglementarea probei veritatii in cazul infractiunilor de insulta si calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce nici un fel de atingere libertatii constiintei, garantata de Legea fundamentala, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credinta a libertatii gandirii si a opiniilor, fara sa se incalce drepturile si libertatile fundamentale ale celorlalti, in spiritul art. 54 din Constitutie. In acelasi timp, potrivit alin. (2) al art. 29 din Constitutie, libertatea constiintei "trebuie sa se manifeste in spirit de toleranta si de respect reciproc". Or, faptele de insulta si calomnie demonstreaza tocmai o lipsa de respect, care numai in cazul existentei unui interes legitim ce le-a determinat, interes dovedit prin proba veritatii, nu constituie infractiuni. Incriminarea unor asemenea fapte este insa in competenta legiuitorului, iar nu in competenta contenciosului constitutional.
    Curtea constata ca nu este intemeiata nici critica referitoare la incalcarea art. 30 alin. (1) din Constitutie, deoarece libertatea de exprimare, ca orice alta libertate sau drept fundamental, trebuie sa fie exercitata cu buna-credinta, potrivit art. 54 din Constitutie, "fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti", iar conform art. 30 alin. (6), "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine".
    Referitor la critica privind incalcarea, prin art. 207 din Codul penal, a prevederilor art. 31 alin. (1) din Constitutie, referitoare la dreptul la informatie, Curtea retine ca nici aceasta critica nu poate fi primita, deoarece nici acest drept fundamental nu este lezat de restrictiile privind admisibilitatea probei veritatii.
    De altfel, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 207 din Codul penal, respingand exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a stabilit ca art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumtiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constitutie, deoarece el "nu reglementeaza stabilirea vinovatiei in cazul infractiunilor de insulta si de calomnie. In realitate acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor facute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, daca fapta a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim". S-a mai retinut ca "Apararea drepturilor si a libertatilor cetatenilor impune, in unele situatii, sanctionarea penala a afirmarilor si imputarilor, chiar daca acestea se refera la fapte adevarate, dar nu au fost facute pentru apararea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constitutie". Prin aceeasi decizie Curtea a constatat si faptul ca textul art. 207 din Codul penal "Este in deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale", precum si cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
    Considerentele si solutia adoptate prin decizia citata isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii.
    Curtea considera, de asemenea, ca invocarea jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului cu privire la distinctia dintre fapte si judecati de valoare (si anume, hotararea in cazul "Lingens impotriva Austriei", 1986) nu este concludenta in cauza, intrucat art. 207 din Codul penal se refera la fapte determinate privitoare la o persoana, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la judecati de valoare a caror dovedire nu este posibila.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal, exceptie ridicata de Ralu Traian Filip in Dosarul nr. 224/1999 al Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 22 februarie 2001.

            PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Marioara Prodan