DECIZIE Nr.
557 din 15 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 423 din 5 iunie 2008
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela
Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Marius Repede în Dosarul nr. 7.208/86/2007 al
Curţii de Apel Suceava - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele dă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 28 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.208/86/2007, Curtea de
Apel Suceava - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Marius Repede în
dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la
justiţie şi ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece hotărârea
de declinare a competenţei nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea de Apel Suceava - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece nu este îngrădit exerciţiul dreptului la apărare, fiind asigurate, pe
parcursul procesului, toate drepturile persoanei de a se apăra împotriva
învinuirilor ce i se aduc.
De asemenea, instituţia
declinării de competenţă nu are caracterul unei judecăţi, deoarece în cadrul
acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei, ci al unui incident în
administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar. Mai
mult, accesul la justiţie înseamnă accesul la instanţele de judecată înzestrate
cu competenţa şi procedurile stabilite prin lege.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată
şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992,
să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu denumirea
marginală Declinarea de competenţă, care au următorul conţinut: „Hotărârea
de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală au mai
fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional din perspectiva
unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 429 din 21
octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220
din 20 decembrie 2004, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de
procedură penală, reţinând în esenţă că instituţia declinării de competenţă
desemnează obligaţia stabilită prin lege pentru organul judiciar învestit cu
soluţionarea cauzei de a trimite cauza organului judiciar competent ori de câte
ori constată că instrumentarea acesteia nu intră în atribuţiile sale.
Declinarea de competenţă nu are caracterul unei judecăţi - pentru că în cadrul
acestei proceduri nu se soluţionează fondul cauzei -, ci al unui incident în
administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionări a sistemului judiciar.
Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de
imperativul celerităţii procesului penal, nu se poate reţine, aşa cum fără
temei susţine autorul excepţiei, că textul de lege prin care se dispune că
hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă apelului şi nici recursului
este de natură să încalce sau să restrângă dreptul la apărare al părţilor.
Atât inculpatul, cât şi celelalte părţi îşi pot
exercita dreptul la apărare şi celelalte drepturi procesuale în faţa instanţei
competente, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevăzute de lege
hotărârea prin care această instanţă va soluţiona cauza.
In ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea
liberului acces la justiţie, nici aceasta nu poate fi primită, căci accesul la
justiţie înseamnă accesul la instanţele de judecată înzestrate cu competenţa şi
cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altă parte este impropriu să se
afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfăşurării unui proces
judiciar.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată
de Marius Repede în Dosarul nr. 7.208/86/2007 al Curţii de Apel Suceava -
Secţia penală.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţata în şedinţa publică din data de 15 mai 2008.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru