Decizia Nr.516 din 15.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 5 şi art. 215¹ alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.332D/2011.La apelul nominal se prezintă reprezentantul părţii Societatea Comercială „Liberty“ - S.R.L. din Bucureşti şi reprezentantul părţii Societatea Comercială „Metanef“ - S.A. din Bucureşti, domnul consilier juridic Costel Guţă. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă, pe rând, cuvântul reprezentanţilor părţilor Societatea Comercială „Liberty“ - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Comercială „Metanef“ - S.A. din Bucureşti, care lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece nu a fost motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. 5 şi art. 215¹ alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi delapidare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, deoarece în speţa dedusă judecăţii se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi gestiune frauduloasă ce au avut consecinţe deosebit de grave. Or, instanţa de judecată este datoare să aplice corect legea, ţinând seama de dispoziţiile art. 13 în raport cu art. 74¹ din Codul penal.Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penală arată că prin invocarea excepţiei se urmăreşte o interpretare a textelor în vigoare, fapt care nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale. Cu toate acestea, tribunalul apreciază că nu revine instanţei de drept comun să respingă excepţia ca atare şi numai Curtea Constituţională este competentă să cenzureze o astfel de inadmisibilitate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 5 - Înşelăciunea şi art. 215¹ alin. 2 - Delapidarea, ambele din Codul penal - care au următorul conţinut:– Art. 215 alin. 5: „Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.“;

– Art. 215¹ alin. 2: „În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a invocat niciun temei constituţional în susţinerea acesteia. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat care sunt temeiurile constituţionale afectate de dispoziţiile legale criticate şi nici în ce constă o eventuală contrarietate a acestora cu Constituţia. Cu privire la aceste aspecte, Curtea a conturat în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012) o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În aceste condiţii, Curtea constată că nu poate reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, sens în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“. De asemenea, din susţinerile scrise ale autorului excepţiei se desprinde concluzia că acesta solicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, interpretarea textelor legale criticate prin trimitere la dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile ori la dispoziţiile art. 74¹ din Codul penal declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011. Or, o astfel de competenţă excedează Curţii Constituţionale, întrucât numai judecătorului de drept comun îi revine sarcina ca în cadrul înfăptuirii actului de justiţie să interpreteze şi să aplice normele legale. Prin urmare, în acord şi cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, excepţia este şi din această perspectivă inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 215¹ alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Ştefan Riza în Dosarul nr. 30.275.01/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru