Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.500 din 19.04.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 494 din 11 iulie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 7.536/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care solicită ajutor public judiciar privind plata onorariului unui avocat desemnat din oficiu. A anexat la această cerere fotocopii de pe o serie de înscrisuri referitoare la situaţia materială a autorului excepţiei şi a soţului, printre care: două certificate de atestare fiscală privind obligaţii de plată către bugetul de stat cu titlu de cheltuieli judiciare, două cupoane de pensie ale soţului şi două adeverinţe de venit pe anul 2011.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare de asistenţă juridică gratuită, întrucât aceasta se poate face numai în faţa instanţei de judecată.Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea autorului excepţiei, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la încuviinţarea desemnării unui avocat din oficiu nu sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 6 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 7.536/245/2009, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Jăniţa Ioniţă cu ocazia soluţionării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul de petiţionare, întrucât permit obligarea petenţilor la plata unor sume nejustificat de mari cu titlul de cheltuieli judiciare, în scopul de a-i determina să nu mai apeleze la instanţele de judecată pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime, deşi Constituţia prevede că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie.Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul cuprins: „În cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care şi-a retras apelul, recursul sau cererea.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 51 alin. (1) şi (3) referitoare la dreptul de petiţionare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 752 din 18 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli. Mai mult, prevederile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie.În acelaşi sens este şi Decizia nr. 514 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 17 mai 2010.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica privind înfrângerea prevederilor constituţionale ale art. 51 alin. (1) şi (3), Curtea constată că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală nu privesc activitatea de petiţionare, ci reglementează o situaţie distinctă, şi anume accesul la justiţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Jăniţa Ioniţă în Dosarul nr. 7.536/245/2009 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 500/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 500 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 500/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu