Decizia Nr.485 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Sohel Sohel în Dosarul nr. 8.110/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Abdul Salam Pasha, interpretul autorizat de limba bengali.Magistratul-asistent învederează faptul că partea Oficiul Român pentru Imigrări a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 167 din 27 februarie 2007.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 21 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.110/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Sohel Sohel într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate de aceasta împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii sale de azil.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că articolul de lege criticat este neconstituţional, întrucât exclude în totalitate posibilitatea controlului judiciar, eliminând posibilitatea de a exercita măcar o singură cale de atac şi, implicit, îngrădind accesul liber la justiţie.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere faptul că „petentul are garantat accesul la justiţie din moment ce el poate ataca hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări, un organ ce nu reprezintă o instanţă în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar statele au posibilitatea să suprime anumite căi de atac împotriva hotărârii instanţelor de fond pe considerente de celeritate şi [în funcţie] de gradul de complexitate al diferitelor cauze“.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:– Art. 81 alin. (2): „(2) Hotărârea instanţei prevăzută la alin. (1) lit. b) este irevocabilă.“Hotărârea la care se referă textul de lege criticat este cea prin care instanţa soluţionează plângerea împotriva soluţiei de respingere a cererii de azil ca evident nefondată, menţinând hotărârea Oficiului Român pentru Imigrări. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sunt nesocotite dispoziţiile din Constituţie cuprinse la art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, la art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare şi la art. 129 care consacră dreptul de a exercita, în condiţiile legii, căile de atac [pe care autorul excepţiei îl menţionează în mod eronat ca art. 128 alin. (1) ]. De asemenea, invocă şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare, constatând conformitatea acestora cu textele constituţionale şi convenţionale invocate. Astfel, prin mai multe decizii, Curtea a reţinut că domeniul de reglementare al Legii nr. 122/2006 privind azilul în România impune stabilirea unor reguli speciale, cum ar fi, de exemplu, cea referitoare la procedura accelerată în cadrul căreia se soluţionează anumite cauze privind solicitanţii de azil, caracterizată prin termene scurte pentru formularea căilor de atac legale şi pentru soluţionarea acestora sau prin lipsa recursului. Aceasta nu echivalează însă cu o îngrădire a accesului liber la justiţie, având în vedere faptul că dreptul menţionat nu presupune parcurgerea tuturor căilor de atac existente la un moment dat în ordinea juridică internă. Totodată, nici art. 21 din Constituţie şi nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră obligaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, acesta fiind garantat de art. 2 din Protocolul nr. 7 la aceeaşi convenţie doar în materie penală. În plus, Curtea a constatat că, în funcţie de anumite situaţii date, legiuitorul are competenţa exclusivă de a reglementa competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată, atâta vreme cât îşi subordonează acest demers regulilor şi principiilor constituţionale. În acest sens sunt Decizia nr. 167 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 29 martie 2007, şi Decizia nr. 681 din 18 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 81 alin. (2) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Sohel Sohel în Dosarul nr. 8.110/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu