Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.456 din 12.04.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 424 din 17 iunie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, referitor la prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, iar în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este motivată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 1 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 25.653/215/2007, Tribunalul Dolj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Silvia Constantin într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin aplicarea prevederilor de lege criticate se încalcă art. 16 din Constituţie, întrucât, pentru a se obţine o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, părţile n-ar mai fi egale, încălcându-se, de asemenea, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind realizarea unui proces echitabil şi cele ale art. 44, fiindu-i lezat astfel şi dreptul de proprietate. Totodată, arată că prin aplicarea prevederilor deduse judecăţii se ajunge la restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale, cum este şi dreptul de proprietate.Tribunalul Dolj - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil nu contravin dispoziţiilor constituţionale, arătând că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că egalitatea consacrată de art. 16 din Constituţie nu pretinde uniformitate, ci presupune existenţa unui tratament egal pentru persoanele aflate în situaţii similare, precum şi reglementarea unor măsuri sau soluţii diferite pentru situaţii diferite.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, care au următorul conţinut:Art.111 din Codul de procedură civilă: „Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.“;Art.1073 din Codul civil: „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.“;

Art.1077 din Codul civil: „Nefiind îndeplinită obligaţia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, precum şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale. În acest sens, sunt Decizia nr. 754/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, şi Decizia nr. 662/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, referitoare la art. 111 din Codul de procedură civilă, respectiv Decizia nr. 134/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, cu privire la art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi de lege sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 754/2010, Curtea a constatat că art. 111 din Codul de procedură civilă consacră acţiunea în constatare, numită şi în recunoaşterea dreptului sau în confirmare, acţiune prin care reclamantul solicită instanţei să constate existenţa unui drept al său sau inexistenţa unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea acţiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes şi prin acţiune să nu urmărească contestarea existenţei sau inexistenţei unei stări de fapt. O particularitate importantă a acţiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raport juridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiarităţii acţiunii în constatare în raport cu acţiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar şi limitat al acestei acţiuni constituie expresia voinţei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justiţie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două acţiuni paralele: una în constatare şi una în realizarea dreptului. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De asemenea, Curtea a apreciat că nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul de proprietate, invocate de autorul excepţiei. Prin Decizia nr. 134/2009, Curtea a reţinut că art. 1073 din Codul civil stabileşte regula de principiu privind efectul general al obligaţiilor, şi anume dreptul creditorului de a urmări şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, aşa cum a statuat Curtea Constituţională, în realizarea drepturilor creditorului, prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării unor despăgubiri. În ceea ce priveşte art. 1077 din Codul civil, Curtea a reţinut că finalitatea acestuia constă în determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între părţi, sub sancţiunea suportării cheltuielilor pe care le implică executarea sa. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive, care ar duce la întârzierea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii, ca exigenţă a executării obligaţiilor civile. Astfel, prin executarea silită a unei obligaţii de a face se asigură realizarea drepturilor creditorului, dând expresie principiului garantării dreptului de proprietate privată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum şi a celor ale art. 1073 şi art. 1077 din Codul civil, excepţie ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 456/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 456 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 456/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu