Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.424 din 10.03.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 497 din 12 iulie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mugurel Niţoiu în Dosarul nr. 15.278/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă.La apelul nominal se prezintă domnul Mugurel Niţoiu, asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.524D/2010 şi nr. 3.525D/2010. La apelul nominal se prezintă domnul Mugurel Niţoiu, asistat de domnul avocat Daniel Caraman, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 3.524D/2010 şi nr. 3.525D/2010 la Dosarul nr. 1.640D/2010. Partea prezentă şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.524D/2010 şi nr. 3.525D/2010 la Dosarul nr. 1.640D/2010, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 27 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 15.278/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă.Prin încheierile din 9 iulie 2010, pronunţate în Dosarele nr. 1.814/300/2009 şi nr. 2.071/300/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Mugurel Niţoiu în cauze având ca obiect contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prin oferirea unui preţ neserios se ajunge la încălcarea egalităţii în faţa legii şi a dreptului de proprietate privată.Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a trimis punctul său de vedere în Dosarul nr. 1.640D/2010, considerând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe licitaţia.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul de proprietate privată.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că motivarea criticii de neconstituţionalitate ridică probleme ce ţin de interpretarea şi aplicarea legii. Or, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu are competenţa de a completa, modifica, interpreta sau aplica legile, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. 5 tezele a treia şi a patra din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mugurel Niţoiu în Dosarul nr. 15.278/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, precum şi în dosarele nr. 1.814/300/2009 şi nr. 2.071/300/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 424/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 424 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 424/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu