DECIZIE Nr.
422 din 26 martie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 30 din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 190 alin. (2) din
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 270 din 24 aprilie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen Cătălina Gliga - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 190 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie
ridicată de Traian Oprea în Dosarul nr. 13.316/325/2008 al Judecătoriei
Timişoara.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
Constituţionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune
concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, faţă
de jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, în
cauza de faţă nu au fost relevate elemente noi, de natură a determina
modificarea acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 11 noiembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 13.316/325/2008, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 190 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de
Traian Oprea într-o cauză privind soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că
textele de lege criticate încalcă „dreptul constituţional la respectarea
prezumţiei de nevinovăţie" şi nesocotesc „principiul statului de
drept", deoarece contravenientului îi revine sarcina de a-şi proba
nevinovăţia în faţa instanţei de judecată, în timp ce agentul constatator este
scutit de orice sarcină a probării acuzaţiilor şi sancţiunilor îndreptate
împotriva contravenientului, „deşi constituţional este ca agentul constatator
să îi dovedească vinovăţia". Este indicată, în sensul celor susţinute,
Hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Anghel împotriva României, 2007, precum
şi Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, prin care Curtea Constituţională a
sancţionat, prin admiterea excepţiei, existenţa unei jurisdicţii extraordinare,
astfel cum a fost caracterizată activitatea specifică desfăşurată de Consiliul
Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Judecătoria Timişoara apreciază
că textele de lege criticate nu conţin norme contrare prevederilor
constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale. Vinovăţia
şi răspunderea contravenientului apar, în faza procedurii contravenţionale, ca
elemente stabilite de agentul constatator în procesul-verbal, însă, fiind vorba
de un act administrativ, acesta nu este un verdict definitiv decât dacă
instanţa de judecată va respinge plângerea contravenientului prin care
procesul-verbal este atacat. Aşadar, răspunderea contravenientului este
stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în cadrul unui
proces echitabil de o instanţă independentă şi imparţială. Avocatul Poporului
consideră că dispoziţiile art. 16, art. 24 şi ale art. 49 din Constituţie,
invocate, nu au incidenţă în cauză, iar prevederile art. 190 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 nu conţin norme contrare prevederilor
fundamentale indicate de autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul au
comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de
sesizare, dispoziţiile art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 410 din 25 iulie
2001, şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 513 din 31 iulie
2007. Curtea observă că, în plus faţă de textele de lege indicate prin
încheierea de sesizare, autorul excepţiei critică, potrivit motivării scrise,
şi dispoziţiile art. 15, 21 şi 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, acestea
fiind însă respinse de instanţa de judecată, care a „constatat că pentru
constituţionalitatea" acestora „Curtea Constituţională s-a pronunţat prin
deciziile nr. 122/2003, 251/2003, 319/2003... etc". Deoarece Curtea
Constituţională se pronunţă în limitele sesizării, rezultă că obiectul
excepţiei de neconstituţionalitate îl formează doar textele de lege reţinute
prin dispozitivul încheierii instanţei de judecată. Acestea au următorul
conţinut:
- Art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „(1)
Dacă persoana împuternicită să aplice sancţiunea apreciază că fapta a fost
săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie
infracţiune, sesizează organul de urmărire penală competent.
(2) In cazul în care fapta a fost urmărită ca
infracţiune şi ulterior s-a stabilit de către procuror sau de către instanţă că
ea ar putea constitui contravenţie, actul de sesizare sau de constatare a
faptei, împreună cu o copie de pe rezoluţia, ordonanţa sau, după caz, de pe
hotărârea judecătorească, se trimite de îndată organului în drept să constate
contravenţia, pentru a lua măsurile ce se impun conform legii.
(3) Termenul de 6 luni pentru aplicarea sancţiunii
în cazul prevăzut la alin. (2) curge de la data sesizării organului în drept să
aplice sancţiunea."
- Art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003 - Solicitarea de informaţii: „(2) In cererea de informaţii se indică
numele, adresa şi orice altă informaţie utilă identificării persoanelor
prevăzute la alin. (1), deţinută de autoritatea competentă din România, precum
şi tipul de creanţă şi valoarea creanţei pentru care se formulează
cererea."
- Alin. (1) al art. 190, la care textul criticat face
referire, prevede următoarele:
„(1) In vederea recuperării într-un alt stat membru
a unei creanţe stabilite printr-un titlu de creanţă emis în România,
autorităţile competente prevăzute la art. 181 vor solicita, în legătură cu o
persoană fizică sau juridică dintr-un alt stat membru, orice informaţii utile
pentru recuperarea acestei creanţe, de la autoritatea competentă a statului
membru, denumită în prezenta secţiune autoritate solicitată. Solicitarea priveşte atât debitorul, cât
şi oricare altă persoană din acel stat membru, care este obligată la plata
creanţei potrivit prezentului cod sau care deţine bunuri aparţinând debitorului
ori persoanei obligate la plată."
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
menţionate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 -Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 (şi nu
art. 49) - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - Infăptuirea justiţiei, art. 126 - Instanţele judecătoreşti.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că în realitate critica de neconstituţionalitate
conţine referiri generale asupra procedurii de constatare şi sancţionare a
contravenţiei, precum şi asupra procedurii specifice de judecată în
soluţionarea plângerilor contravenţionale, astfel cum este reglementată de
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în ansamblul său. Susţinerile autorului
excepţiei nu se raportează strict la conţinutul normativ al dispoziţiilor art.
30 din această ordonanţă şi nici la cel al art. 190 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Aşa fiind, Curtea constată că s-a pronunţat în
numeroase rânduri asupra criticilor de neconstituţionalitate asemănătoare celor
formulate în prezenta cauză, referitoare, în principal, la încălcarea
prezumţiei de nevinovăţie prin procedura de constatare şi sancţionare a
contravenţiei, reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. De exemplu, prin
Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, sau
Decizia nr. 99 din 20 ianuarie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 26 februarie 2009, Curtea, pentru argumentele acolo
arătate, a stabilit că prevederile art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu contravin
dispoziţiilor art. 20, 21, 23, 24, 124 şi 126 alin. (6) din Constituţie.
Pentru identitate de raţiune, Curtea reţine că atât
soluţia pronunţată prin deciziile indicate, cât şi considerentele care au
fundamentat-o se menţin şi în prezenta cauză.
De asemenea, în contextul argumentelor învederate mai
sus şi având în vedere motivarea autorului excepţiei, Curtea constată că nici
critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu poate fi
reţinută.
In plus, autorul excepţiei invocă prevederile art. 16
din Constituţie, referitoare la principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii
şi a autorităţilor publice. Curtea nu poate primi însă această critică,
deoarece textele de lege atacate se aplică, în egală măsură, tuturor celor
vizaţi de ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări. In
sfârşit, deoarece Curtea nu a constatat restrângerea exerciţiului unui drept
sau al unei libertăţi fundamentale, rezultă că nu sunt întemeiate nici
susţinerile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile art. 53 din
Legea fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor şi ale art. 190 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Traian
Oprea în Dosarul nr. 13.316/325/2008 al Judecătoriei Timişoara.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 martie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi