DECIZIE Nr.
416 din 25 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 206 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 523 din 16 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu -
procuror
Florentina Geangu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Ziua" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul
nr. 6.714/2005 al Judecătoriei Deva.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul
şi în dosarele nr. 173 D/2006 şi 181 D/2006, având ca obiect aceeaşi excepţie,
ridicată de Silviu Mârza în Dosarul nr. 5.355/P//2005 al Tribunalului Timiş şi,
respectiv, de Societatea Comercială „Ziua" - S.R.L. din Bucureşti în
Dosarul nr. 3.482/2005 al Judecătoriei Deva. La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la
Dosarul nr. 173 D/2006 de către autorul excepţiei, Silviu Mârza, pentru
acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune
acordării unui nou termen de judecată.
Curtea, în temeiul art. 156 din Codul de procedură
civilă, respinge cererea de amânare depusă de autorul excepţiei, Silviu Mârza,
în Dosarul nr. 173 D/2006.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită conexarea
dosarelor, întrucât acestea au obiect identic.
Curtea, în temeiul art. 53 alin.
(5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 173 D/2006 şi 181 D/2006 la
Dosarul nr. 122 D/2006, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul
reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a
excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin
prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
reţine următoarele:
Prin încheierile din 29 noiembrie 2005, 13 februarie
2006 si 8 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 6.714/2005, 5.355/P//2005
şi 3.482/2005, Judecătoria Deva si Tribunalul Timiş au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din
Codul penal, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Ziua" S.R.L. - din Bucureşti şi, respectiv, de Silviu Mârza.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei, Societatea Comercială „Ziua" - S.R.L. din
Bucureşti, susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile
constituţionale ale art. 20 şi ale art. 30 alin. (1), precum şi pe cele ale
art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, deoarece sancţionează persoana care afirmă sau impută alteia o
faptă determinată care, „dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o
sancţiune penală, administrativă sau disciplinară". Cu alte cuvinte,
dreptul la liberă exprimare este îngrădit, deoarece, prin divulgarea unor fapte
determinate, anumite persoane ar putea suferi sancţiunile impuse de lege.
Autorul excepţiei, Silviu Mârza, susţine că textul de
lege criticat încalcă libertatea de exprimare, astfel cum este consacrată aceasta
de dispoziţiile art. 30 din Constituţie, respectiv de cele ale art. 10
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi ale art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
întrucât au ca scop îngrădirea libertăţii de exprimare şi a libertăţii de
opinie.
Judecătoria Deva apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Timiş nu
şi-a exprimat opinia asupra excepţiei, în încheierea de sesizare a Curţii
Constituţionale. Anterior sesizării Curţii, aceeaşi instanţă a respins ca
inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, prin
Incheierea de şedinţă din data de 14 noiembrie 2005 apreciind că „în cauză sunt
incidente dispoziţiile art. 25 alin. (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
deoarece, cu privire la aceeaşi excepţie, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat prin Decizia nr. 51/1999". Prin Decizia nr. 76 din 19 ianuarie
2006 a Curţii de Apel Timişoara s-a admis recursul autorului excepţiei
împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, iar în temeiul
acestei hotărâri, Tribunalul Timiş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate invocată.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost
comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, în
raport cu art. 30 alin. (1) şi art. 10 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este întemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat
Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2)', ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 206 din Codul penal, având următorul cuprins: „Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei
fapte determinate privitoare la o persoană,
care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală,
administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu
amendă de la 2.500.000 lei la 130.000.000 lei.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate.
Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală."
Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 20 alin. (1)
referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 30
alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, precum şi dispoziţiile art.
10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind libertatea de exprimare, şi ale art. 19 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 206 din Codul penal au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate, în cauze în care, de asemenea, se invoca
dispoziţiile constituţionale referitoare la libertatea de exprimare. In acest
sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 139 din 10 martie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 25 aprilie 2005, şi
Decizia nr. 346 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 705 din 4 august 2005. Cu acele prilejuri Curtea a reţinut că
dispoziţiile art. 206 din Codul penal, care incriminează şi sancţionează calomnia ca infracţiune
contra demnităţii persoanei, valoare supremă, garantată în statul de drept şi
consacrată în art. 1 alin. (3) din Constituţie, nu încalcă libertatea de
exprimare, astfel cum este aceasta consfinţită de dispoziţiile art. 30 alin.
(1) din Constituţie, de cele ale art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de cele ale art.
19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Aceasta întrucât libertatea
de exprimare impune respectarea cerinţei înscrise la art. 30 alin. (6) din
Legea fundamentală, şi anume aceea de a nu prejudicia demnitatea, onoarea,
viaţa particulară a persoanei şi dreptul la propria imagine. Incriminarea
infracţiunii de calomnie dă expresie, prin urmare, restrângerii dreptului la
exprimare, prevăzută de art. 30 alin. (6) din Constituţie, în scopul apărării
unor valori care sunt de esenţa unei societăţi democratice, în concordanţă şi
cu art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care reglementează posibilitatea limitării
libertăţii de exprimare, după cum urmează: „Exercitarea acestor libertăţi ce
comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi,
condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri
necesare, într-o societate democratică, pentru [...] protecţia reputaţiei sau a
drepturilor altora [...]."
In acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, care a subliniat în Cauza Cumpănă şi Mazăre împotriva
României (2003) faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenţie nu este
absolut, exerciţiul libertăţii de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2
al art. 10 din Convenţie, „îndatoriri şi responsabilităţi" care
capătă o importanţă sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere
reputaţiei persoanelor, garantată şi ea de Convenţie, şi de a pune în pericol „drepturile altora".
Câtă vreme art. 206 din Codul penal nu aduce nicio
atingere dispoziţiilor cuprinse în actele internaţionale la care fac referire
autorii excepţiei de neconstituţionalitate în motivarea acesteia, nu poate fi
reţinută nici pretinsa contradicţie dintre normele criticate şi prevederile
art. 20 din Constituţie.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Ziua" - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 6.714/2005 şi
3.482/2005 ale Judecătoriei Deva şi de Silviu Mârza în Dosarul nr.
5.355/P//2005 al Tribunalului Timiş.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu