Decizia Nr.374 din 26.04.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua raportate la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 50/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 706D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent şef referă asupra cauzei şi arată că partea Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 12 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 50/39/2011, Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua raportate la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development“ - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării unei cereri de revizuire împotriva Deciziei nr. 1.989 din 3 noiembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 562/39/2010.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1), deoarece „în formularea actuală acestea sunt lacunare şi constituie o restrângere excesivă şi nerezonabilă a dreptului la apărare şi respectiv a dreptului la un proces echitabil“, în sensul că „părţile sunt obligate să promoveze calea de atac a revizuirii fără să cunoască considerentele hotărârii pronunţate pentru a-şi putea motiva în fapt şi în drept cererea, respectiv pentru a-şi organiza apărarea“. De asemenea, consideră că, întrucât „accesul la justiţie pe calea exercitării revizuirii devine incert şi aleatoriu, adică limitat în privinţa părţilor în cauza în care greşeala instanţei nu transpare în mod evident din chiar dispozitivul hotărârii“, şi, „pentru a asigura posibilitatea părţilor de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti în condiţii de egalitate, legea poate şi trebuie să stabilească la nevoie reguli deosebite“.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua raportate la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua: „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:1. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. [...], 2 [...], când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; [...]“; – Art. 322 pct. 2: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;“. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 privind dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept constituţional. Astfel, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 353 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, „formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate“. Mai mult, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a statuat, în esenţă, că prin art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că insuficienta diligenţă, nepriceperea sau lipsa de solicitudine a personalului instanţei, din cauza căruia persoana interesată nu a putut intra în posesia hotărârii atacate în interiorul termenului de revizuire, reprezintă situaţii de fapt care nu pot fi imputabile reglementării criticate. Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Curtea observă că, deoarece temeiul de drept, în baza căruia autorul excepţiei îşi întemeiază cererea de revizuire, este art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia se poate cere revizuirea „dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut“, autorul excepţiei nu face o veritabilă critică de neconstituţionalitate, problemele pe care le ridică fiind de aplicare şi interpretare a dispoziţiilor procedurale criticate, chestiuni care ţin exclusiv de competenţa instanţelor de judecată. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua raportate la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 50/39/2011 al Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 aprilie 2012. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman