DECIZIE Nr.
360 din 25 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 317 din 14 mai 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Mariana Ioana Ana
Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al
Curţii de Apel Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde avocatul Valentin
Zorcă, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, cu
împuternicire avocaţială la dosar, lipsă fiind celelalte
părţi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului
excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece textul
criticat încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiul
liberului acces la justiţie, întrucât părţile nu au
posibilitatea de a ataca soluţia dată în cadrul recursului în
interesul legii, precum şi principiul independenţei
judecătorilor. Totodată, solicită Curţii
Constituţionale emiterea unei decizii prin care să se statueze
că nu se pot adopta recursuri în interesul legii în materia dreptului de
proprietate. Depune concluzii scrise în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că
recursul în interesul legii nu este o cale de atac, pentru că nu
reformează sau retractează hotărârile judecătoreşti,
ci este un recurs „doctrinar", ce urmăreşte unificarea practicii
judiciare. Invocă în acelaşi sens jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 23 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 3.722/91/2008, Curtea de Apel
Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator Gabriela Neumann, în
cadrul soluţionării unei apel civil.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate
sunt neconstituţionale, întrucât atribuie Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie competenţa de a institui norme juridice
pe cale de interpretare, în cadrul recursului în interesul legii, cu
consecinţa încălcării principiilor care garantează şi
apără dreptul de proprietate.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia civilă
şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei
excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură
civilă, cu următorul cuprins:
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea
ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale
curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi
aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să
ceară Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se
pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit
de instanţele judecătoreşti.
Deciziile prin care se soluţionează
sesizările se pronunţă de Secţiile Unite ale Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Soluţiile se pronunţă numai în
interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătoreşti
examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele
procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie
pentru instanţe."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate
susţine că prevederile de lege criticate încalcă
dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4), art. 11
alin. (1), art. 20, art. 21, art. 44, art. 53, art. 61 alin. (1) şi art.
124 alin. (3), precum şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea reţine că dispoziţiile art. 329 din Codul de
procedură civilă au mai fost supuse controlului Curţii, prin
raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele
invocate în prezenta cauză, în numeroase cazuri, constatându-se
constituţionalitate acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 601 din 14 aprilie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai
2009, Curtea a statuat că scopul reglementării recursului în
interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară
a legii pe întreg cuprinsul ţării. Pentru realizarea acestui scop
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţă asupra
chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele
judecătoreşti. Potrivit aceluiaşi text, dezlegarea dată de
instanţa supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru
instanţe. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegărilor date
problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face
decât să dea eficienţă rolului constituţional al Inaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea
statului de drept.
Având ca obiect promovarea unei corecte
interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme,
nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite
ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea
recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul
legiferării.
Prin textul de lege criticat de autorul excepţiei,
legiuitorul, având în vedere poziţia Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie în sistemul instanţelor judecătoreşti,
precum şi rolul său prevăzut în art. 329 din Codul de
procedură civilă, a instituit obligativitatea interpretării date
de aceasta, în scopul aplicării unitare de către instanţele
judecătoreşti a unui text de lege, fără ca astfel
instanţa supremă să se substituie Parlamentului, unica putere
legiuitoare în stat.
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la
aplicări diferite ale legii în practica instanţelor de judecată.
Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor
situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitară a
legii în practica tuturor instanţelor de judecată, a fost creată
de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Decizia de
interpretare pronunţată în asemenea cazuri nu este extra legem şi,
cu atât mai mult, nu poate fi contra legem.
Pronunţându-se asupra unui recurs în interesul
legii, instanţa supremă contribuie la asigurarea supremaţiei
Constituţiei şi a legilor, prin interpretarea şi aplicarea
unitară a acestora pe întreg teritoriul ţării, fapt de
natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în
art. 16 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a
cetăţenilor, în înţelesul conferit de dispoziţiile actelor
internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte. De aceea, reprezintă o înfrângere a acestor
dispoziţii orice diferenţă de tratament juridic săvârşită
de stat între persoane aflate în situaţii analoage, fără o
justificare obiectivă şi rezonabilă.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, are, printre altele,
competenţa conferită de art. 329 din Codul de procedură
civilă şi de Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004 de
a asigura aplicarea corectă şi unitară a legilor de către
toate instanţele.
Organizarea judiciară are ca obiectiv de bază
asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut de
art. 21 alin. (3) din Constituţia României, şi judecarea proceselor
de către instanţe judecătoreşti în mod imparţial
şi independent de orice influenţe extranee, în conformitate cu
prevederile constituţionale ale art. 124, astfel încât susţinerile
referitoare la încălcarea acestora nu poate fi reţinută.
Curtea a mai constatat că instituţia
recursului în interesul legii conferă judecătorilor instanţei
supreme dreptul de a da o anumită interpretare, unificând astfel
diferenţele de interpretare şi de aplicare a aceluiaşi text de
lege de către instanţele inferioare. Asemenea soluţii
interpretative, constante şi unitare, care nu privesc anumite
părţi şi nici nu au efect asupra soluţiilor anterior
pronunţate, ce au intrat în puterea lucrului judecat, sunt invocate în
doctrină ca „precedente judiciare", fiind considerate de literatura
juridică „izvoare secundare de drept" sau „izvoare
interpretative".
De altfel, potrivit art. 5 lit. I din Legea nr.
202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, precum şi
potrivit art. 329 alin. 2 din Codul de procedură civilă, deciziile
pronunţate de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie, ca urmare a soluţionării recursurilor în
interesul legii, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Curtea Constituţională s-a pronunţat
asupra caracterului constituţional al deciziilor Inaltei Curti de
Casaţie si Justiţie date în interesul interpretării şi
aplicării unitare a legii de către instanţele
judecătoreşti, într-o cauză care privea reexaminarea practicii
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 528
din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 90 din 26 februarie 1998.
Intrucât în cauza de faţă nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine reconsiderarea
jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi
soluţia deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea
şi în cauza de faţă.
Cât priveşte solicitarea autorului excepţiei
de a se emite o decizie prin care Curtea Constituţională să
statueze că recursurile în interesul legii nu pot privi domeniul dreptului
de proprietate, Curtea observă că aceasta nu poate fi primită,
deoarece echivalează cu o solicitare de completare a textului de lege
criticat, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale,
ci a legiuitorului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedură civilă,
excepţie ridicată de Mariana Ioana Ana Antohi, prin procurator
Gabriela Neumann, în Dosarul nr. 3.722/91/2008 al Curţii de Apel
Galaţi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 25 martie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean