Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 35 din 22 septembrie 2008

privind incadrarea juridica a faptei de omor urmate de dezmembrarea ori incendierea cadavrului in scopul ascunderii omorului.

ACT EMIS DE: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 158 din 13 martie 2009



Dosar nr. 18/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind incadrarea juridica a faptei de omor urmate de dezmembrarea ori incendierea cadavrului in scopul ascunderii omorului.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în cazul dezmembrării sau incendierii unui cadavru pentru ascunderea infracţiunii de omor, săvârşită anterior, trebuie să se reţină atât infracţiunea de omor, cât şi infracţiunea de profanare de morminte, în concurs real.

SECŢIILE UNITE,

deliberând   asupra   recursului   în   interesul   legii,   constată următoarele:

In practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar în legătură cu încadrarea juridică a faptei de omor urmate de dezmembrarea ori incendierea cadavrului în scopul ascunderii omorului.

Astfel, unele instanţe au considerat că, într-un astfel de caz, nu se poate reţine şi existenţa infracţiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal, în concurs cu infracţiunea de omor, deoarece inculpatul, prin dezmembrarea sau incendierea cadavrului, nu urmăreşte să aducă atingere ori să altereze sentimentul de respect faţă de morţi, ci doar să ascundă săvârşirea infracţiunii de omor.

S-a considerat că, pentru existenţa infracţiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal, în modalitatea distrugerii unui cadavru, ar fi necesar ca acţiunile materiale de degradare să fie comise cu intenţia de a leza sentimentul de respect datorat morţilor şi amintirii acestora.

Ca atare, în această opinie s-a apreciat că dezmembrarea sau incendierea unui cadavru în scopul de a şterge urmele omorului săvârşit anterior nu constituie o activitate de profanare, deoarece lipseşte intenţia specifică laturii subiective ce caracterizează infracţiunea prevăzută la art. 319 din Codul penal.

Alte instanţe, dimpotrivă, s-au pronunţat în sensul că, în astfel de cazuri, se impune să se reţină atât săvârşirea infracţiunii de omor, cât şi a infracţiunii de profanare de morminte, în concurs real.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi au aplicat corect dispoziţiile legii.

Prin art. 319 din Codul penal este incriminată „profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru".

Din această formulare reiese că nu prezintă importanţă modul în care s-a ajuns la un cadavru care să facă obiectul profanării la care se referă textul de lege menţionat. De aceea, în cazul în care acţiunea de ucidere este urmată de o a doua faptă, de profanare a cadavrului, aceste două fapte distincte, succesive, trebuie să primească haina juridică firească fiecăreia, corespunzătoare infracţiunii de omor în forma în care a fost săvârşită, precum şi infracţiunii de profanare de morminte, aflate în concurs real.

Aşadar, în ipoteza în care un cadavru este dezmembrat sau incendiat ori distrus în alt mod în scopul ascunderii infracţiunii de omor săvârşite anterior, s-au săvârşit două infracţiuni concurente, în sensul prevederilor art. 33 lit. a) din Codul penal.

De altfel, este de observat că, în acest sens, prin textul de lege enunţat, reglementându-se concursul real de infracţiuni, se prevede că există concurs de infracţiuni „când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele [...] chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni".

Infracţiunea prevăzută la art. 319 din Codul penal se săvârşeşte într-adevăr cu intenţie, însă, în ambele modalităţi, atât cu intenţie directă, când se doreşte lezarea sentimentului de respect datorat morţilor şi amintirii acestora, cât şi cu intenţie indirectă, atunci când autorul nu urmăreşte şi nu doreşte să aducă atingere sentimentului de respect datorat morţilor, ci doar acceptă producerea unei asemenea urmări ca efect al acţiunii sale de ascundere a omorului prin supunerea cadavrului acţiunii de distrugere.

Or, în acest context, existenţa infracţiunii de profanare nu este subordonată vreunui scop, iar dacă totuşi se constată că s-a acţionat cu un eventual scop ori mobil, acestea nu pot fi avute în vedere decât în procesul de individualizare a pedepsei.

In raport cu aceste caracteristici este deci mai periculoasă şi necesită un tratament sancţionator mai sever fapta de profanare prin care s-a urmărit şi s-a dorit ultragierea sentimentului de pietate decât aceea de profanare săvârşită doar cu prevederea rezultatului ultragiului, dar fără a se dori un asemenea rezultat care a fost numai acceptat.

In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că, în cazul în care obiectul material al infracţiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea acestuia, urmăreşte ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reţine în concurs real infracţiunea de omor şi infracţiunea de profanare de morminte.

PENTRU  ACESTE   MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

In ipoteza în care obiectul material al infracţiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reţine în concurs real infracţiunea de omor şi infracţiunea de profanare de morminte.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 35/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 35 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 35/2008
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu