DECIZIE Nr.
270 din 22 martie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei
pentru spatiile cu destinatia de locuinte
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 308 din 9 mai 2007
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Ion
Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion
Tiucă - procuror
Cristina Cătălina Turcu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea
chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Nicolae
Cojocaru, Eliza Cojocaru, Cristian Cojocaru, Ştefan Cojocaru şi George Cojocaru
în Dosarul nr. 30.637/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal răspunde unul dintre autorii
excepţiei, Nicolae Cojocaru, şi partea Aura Ilie, personal şi asistată de
apărător cu delegaţie la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Autorul excepţiei, Nicolae Cojocaru, depune la dosar o
cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucat apărătorul său este bolnav.
Apărătorul părţii prezente se opune cererii de amanare, considerand că se urmăreşte
tergiversarea judecării cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea
cererii de amanare.
Curtea respinge cererea de amanare, întrucat aceasta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 156 alin. 1
din Codul de procedură civilă.
Preşedintele constată cauza în stare de judecată şi
acordă cuvantul pe fond.
Autorul excepţiei, Nicolae Cojocaru, solicită admiterea
acesteia.
Apărătorul părţii Aura Ilie solicită, în principal,
respingerea excepţiei ca inadmisibilă, apreciind că aceasta nu are legătură cu
soluţionarea cauzei. In subsidiar, consideră că excepţia este neîntemeiată,
arătand că textul de lege
criticat ocroteşte în mod egal atat chiriaşii, cat
şi proprietarii. Totodată, arată că niciuna dintre interpretările posibile date
normelor legale criticate nu aduce atingere prevederilor art. 20 din
Constituţie şi, prin prisma acestuia, prevederilor din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului invocate de autorii excepţiei. Mai arată că titularii
drepturilor au obligaţia constituţională de a le exercita cu bună-credinţă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că
dispoziţiile legale criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş,
fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
C U R T E A,
avand în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 20
septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 30.637/299/2005, Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul de lege criticat contravine
dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece din formularea acestuia
„rezultă că există cetăţeni cărora li se prelungesc contractele de închiriere
şi cetăţeni cărora nu li se prelungesc aceste contracte", instituindu-se
aşadar discriminări între cele două categorii. Totodată, art. 13 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 ocroteşte numai pe proprietar, nu şi pe
chiriaş. Sunt încălcate şi prevederile art. 25 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului, art. 9, 10, 11 şi 12 din Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale şi culturale, ce garantează dreptul la un nivel
de trai corespunzător, respectiv dreptul la locuinţă.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
considerand că situaţiile
excepţionale reglementate prin textul de lege criticat au impus soluţii de
excepţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocand în acest sens jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a textului de lege
criticat în raport de dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece acestea se
aplică tuturor celor prevăzuţi în ipoteza normei, fără discriminări pe
considerente arbitrare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinand încheierea de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit
de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, prezent la dezbateri,
susţinerile apărătorului părţii Aura Ilie, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie
1999, cu modificările aduse prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
- Art. 13: „Prelungirea
contractelor de închiriere nu se aplică:
a) în cazul contractelor de închiriere încheiate de
chiriaşi cu proprietari persoane fizice, altele
decat cele prevăzute la art.2-7;
b) în cazul contractelor de închiriere pentru
spaţiile cu destinaţia de locuinţe proprietate particulară, prevăzute la art. 1
- 7, ai căror titulari de contract sau membri de familie menţionaţi în contract
sunt proprietari ai unei locuinţe corespunzătoare ori au înstrăinat o locuinţă
corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeaşi localitate. Fac
excepţie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie
menţionaţi în contract au redobandit, ca foşti proprietari sau moştenitori ai acestora, locuinţe care
sunt efectiv ocupate de chiriaşi persoane fizice, de una dintre persoanele
juridice prevăzute la art. 1 sau de o instituţie publică;
c) chiriaşului care refuză să preia în folosinţă o
altă locuinţă pusă la dispoziţie, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă,
de fostul proprietar sau de moştenitorii acestuia ori de autorităţile publice
locale;
d) în cazul litigiilor determinate de refuzul
chiriaşilor cărora li s-a notificat să încheie un nou contract de închiriere cu
proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau Legii nr.
114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) în cazul litigiilor dintre proprietar şi chiriaş
avand ca obiect schimbul de locuinţe;
f) în cazul chiriaşilor care au subînchiriat
locuinţa fără consimţămantul scris al
proprietarului;
g) în cazul chiriaşilor care au schimbat total sau
parţial destinaţia ori structura interioară a locuinţei fără consimţămantul scris al proprietarului şi
fără aprobările legale;
h) chiriaşului care a pricinuit însemnate
stricăciuni locuinţei, clădirii în care este situată aceasta, instalaţiilor sau
bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părţi din acestea;
i) chiriaşului care are un comportament ce face
imposibilă convieţuirea sau împiedică folosirea normală a locuinţei;
j) chiriaşilor rezidenţi în străinătate care, fără a
fi detaşaţi, nu au mai folosit locuinţa mai mult de un an fără
întrerupere."
Prevederile legale criticate sunt considerate a fi contrare dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 privitor la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, cu referire la art. 25 privind dreptul
la un nivel de trai decent, din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale
art. 9 referitor la dreptul oricărei persoane la securitate socială, ale art.
10 privind ocrotirea şi asistenţa acordate familiei, ale art. 11 referitor la
dreptul oricărei persoane la un nivel de trai decent şi ale art. 12 privind
dreptul la ocrotirea sănătăţii, din Pactul internaţional cu privire la
drepturile economice, sociale si culturale.
Examinand excepţia, Curtea
Constituţională constată că dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate,
prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie.
Astfel, prin Decizia nr. 363 din 5 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
834 din 15 septembrie 2005, Curtea a statuat că textul
de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu
încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor,
tratamentul egal impunandu-se
doar pentru cetăţenii aflaţi în situaţii identice. Dispoziţiile legale
criticate ocrotesc în mod egal pe proprietar şi pe chiriaş, stabilind, pe de o
parte, în ce măsură proprietarul poate refuza în mod justificat prelungirea
contractului, iar, pe de altă parte, dand chiriaşului posibilitatea să îşi apere dreptul locativ în
condiţiile în care nu i se poate reproşa vreo conduită culpabilă.
Curtea mai observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 40/1999 este un act normativ prin care sunt instituite măsuri de protecţie
a chiriaşilor. Exceptarea, prin textul de lege criticat, a unor categorii de
chiriaşi de la aplicarea acestor măsuri se justifică ori prin lipsa unei
necesităţi reale de a beneficia de prelungirea contractelor de închiriere, ori
datorită conduitei culpabile a chiriaşilor.
Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate nu aduc
atingere nici prevederilor art. 20 din Constituţie, coroborate cu art. 25 din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 9, 10, 11 şi 12 din Pactul
internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTION ALĂ
In numele legii
DECI DE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Nicolae
Cojocaru, Eliza Cojocaru, Cristian Cojocaru, Ştefan Cojocaru şi George Cojocaru
în Dosarul nr. 30.637/299/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu