Decizia Nr.26 din 03.02.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ana Ionescu, prin mandatar Adrian Iancu, în Dosarul nr. 2.043/59/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 582D/2014.2. La apelul nominal se prezintă personal Adrian Iancu, mandatar al Anei Ionescu, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 293 din 23 mai 2013 sau Decizia nr. 721 din 7 mai 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.043/59/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Ana Ionescu, prin mandatar Adrian Iancu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de suspendare a cauzei aflate în etapa procesuală a recursului în faţa Curţii de Apel Timişoara.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul legal criticat contravine chiar scopului vizat de legiuitor prin reglementarea unei căi de atac împotriva încheierii prin care se menţine suspendarea judecăţii, respectiv împiedicarea tergiversării judecării cauzelor şi obligarea instanţelor să respecte îndatorirea lor profesională potrivit art. 124 din Constituţie. Arată că ar exista o adevărată denegare de dreptate dacă s-ar aprecia că împotriva încheierii recurate nu e admisibilă utilizarea căii de atac a recursului.7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 244¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, text legal care are următorul cuprins: „Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs.“13. Dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, însă având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de suspendare a cauzei aflate în etapa procesuală a recursului în faţa Curţii de Apel Timişoara. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la imposibilitatea atacării cu recurs, în mod separat, a încheierii prin care se dispune suspendarea judecăţii cauzei aflate în faza recursului, Curtea reţine că, potrivit art. 282 alin. 2 şi art. 299 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865, împotriva încheierii susceptibile de a fi atacată separat poate fi exercitată aceeaşi cale de atac precum împotriva hotărârii pronunţate pe fondul cauzei. Împrejurarea că încheierea prin care se dispune suspendarea judecării procesului este pronunţată în faza procesuală a recursului justifică pe deplin opţiunea legiuitorului în sensul exceptării ei de la posibilitatea exercitării căii de atac prevăzute de lege pentru celelalte situaţii. Astfel, întrucât stadiul procesual este recursul, hotărârea care soluţionează cauza are caracter irevocabil. Prin urmare, încheierea prin care se dispune suspendarea judecăţii îşi însuşeşte acest caracter tocmai pentru că, pregătind pronunţarea hotărârii finale, ea urmează soarta acesteia din urmă. O atare soluţie împiedică prelungirea excesivă a duratei procesului şi contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.16. De altfel, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 244¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.019 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 26 noiembrie 2008.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Ionescu, prin mandatar Adrian Iancu, în Dosarul nr. 2.043/59/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 244¹ alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 februarie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin