Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.228 din 15.02.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 305 din 04 mai 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim“ - S.R.L. din Comăneşti în Dosarul nr. 6.800/110/2009 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ şi de Societatea Comercială „Precon“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.127/257/2009 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercială şi contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 2.164D/2010 şi nr. 2.171D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 2.171D/2010 la Dosarul nr. 2.164D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 februarie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.800/110/2009, Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim“ - S.R.L. din Comăneşti.Prin Încheierea din 9 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.127/257/2009, Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Precon“ - S.R.L. din Cluj-Napoca.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că textul criticat instituie o prezumţie potrivit căreia pârâta ar datora anumite sume de bani reclamantei, ceea ce contravine prevederilor art. 21 şi art. 44 din Constituţie. De asemenea, textul criticat se constituie într-un temei nejustificat, ce se află la îndemâna creditorului care poate solicita aplicarea sechestrului asigurător, cu toate că are la dispoziţie şi alte mijloace procedurale. Totodată, susţine că textul criticat face posibilă instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, ori de câte ori creditorul a introdus o acţiune şi invocă o creanţă exigibilă, constatată printrun înscris. Legiuitorul apreciază că îndeplinirea acestor condiţii este suficientă pentru a justifica dispunerea măsurii sechestrului asigurător, necondiţionând-o de conduita pretinsului debitor sau de solvabilitatea acestuia, ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 21, art. 44, art. 53 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie.Tribunalul Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Tribunalul Sibiu - Secţia comercială şi contencios administrativ arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 591 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: „Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanţă este constatată prin act scris şi este exigibilă, poate solicita înfiinţarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, dacă se dovedeşte că a intentat acţiune. El poate fi obligat la plata unei cauţiuni în cuantumul fixat de către instanţă.Acelaşi drept îl are şi creditorul a cărui creanţă nu este constatată în scris, dacă dovedeşte că a intentat acţiune şi depune, odată cu cererea de sechestru, o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată.Instanţa poate încuviinţa sechestrul asigurător, chiar dacă creanţa nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de alin. 1 şi să depună o cauţiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanţă.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate, de exemplu prin Decizia nr. 869 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 30 iulie 2010, Decizia nr. 166 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 mai 2005, sau Decizia nr. 597 din 20 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 11 iunie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că excepţia este neîntemeiată, reţinând că procedura măsurilor asigurătorii nu soluţionează fondul dreptului, ci are o finalitate subsecventă, prin care se urmăreşte valorificarea acestuia. Raţiunea legiuitorului a fost aceea de a preîntâmpina riscul la care este expus titularul dreptului, şi anume situaţia în care, deşi dreptul i-a fost recunoscut printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă, aşadar susceptibilă de punere în executare, să se vadă pus în imposibilitatea de a-l realiza ca urmare a manoperelor dolosive ale debitorului.Împrejurarea că, pentru raţiunile înfăţişate, legiuitorul a reglementat, prin dispoziţiile art. 591 din Codul de procedură civilă, instituţia sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului nu are semnificaţia încălcării dreptului acestuia la un proces echitabil, întrucât el are posibilitatea de a se adresa justiţiei şi, în acest cadru, beneficiind de toate garanţiile procesuale, poate învedera instanţei împrejurările care justifică sau nu luarea acestei măsuri.Tot astfel, nu se încalcă nici dreptul de proprietate, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu şi nu soluţionează fondul dreptului. În plus, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.Cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea, în cauza de faţă neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în această materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 591 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Luanchim“ - S.R.L. din Comăneşti în Dosarul nr. 6.800/110/2009 al Tribunalului Bacău - Secţia comercială şi contencios administrativ şi de Societatea Comercială „Precon“ - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.127/257/2009 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercială şi contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 228/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 228 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 228/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu