DECIZIE Nr.
213 din 4 martie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1-3 din Ordonanta Guvernului nr.
22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice,
stabilite prin titluri executorii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 302 din 10 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Acsinte Gaspar
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din Ordonanţa
Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale
instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Azomureş" - S.A. din
Târgu Mureş în Dosarul nr. 16.820/233/2009 al Judecătoriei
Galaţi - Secţia civilă.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 6 noiembrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 16.820/233/2009, Judecătoria
Galaţi - Secţia civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1-3 din
Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de
plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş în cadrul
soluţionării unei contestaţii la executare.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate
sunt neconstituţionale, deoarece instituie o procedură
execuţională care favorizează instituţiile bugetare şi
face, practic, imposibilă executarea silită a hotărârilor
judecătoreşti prin care s-au stabilit obligaţii de plată
ale acestor instituţii.
Judecătoria Galaţi - Secţia
civilă şi-a exprimat opinia în sensul
netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind
executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice,
stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, aprobată cu completări prin
Legea nr. 288/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 344 din 23 mai 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, având în prezent următorul cuprins:
- Art. 1: „Creanţele stabilite prin titluri
executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele
aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se
încadrează obligaţia de plată respectivă.";
- Art. 2: „Dacă executarea creanţei
stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei
de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6
luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini
obligaţia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a
primit somaţia de plată comunicată de organul competent de
executare, la cererea creditorului.";
-Art. 3: „In cazul în care instituţiile publice
nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut
la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit
Codului de procedură civilă şi/sau potrivit altor
dispoziţii legale aplicabile în materie."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate
consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi,
art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul
de proprietate privată, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost
supuse controlului Curţii Constituţionale, prin raportare la
aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în
prezenta cauză, în numeroase cazuri, constatându-se
constituţionalitate acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 127 din 19 februarie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16
aprilie 2008, Curtea a reţinut că ordonanţa a cărei
constituţionalitate este contestată are o evidentă finalitate de
protecţie a patrimoniului instituţiilor publice, ca o premisă
indispensabilă a desfăşurării activităţii lor în
condiţii optime şi, prin aceasta, a îndeplinirii atribuţiilor ce
le revin ca parte integrantă a mecanismului statului.
Art. 44 alin. (1) din Constituţie, prin care se
garantează creanţele asupra statului, nu precizează că
aceasta presupune executarea lor de îndată, condiţiile instituite în
această materie prin ordonanţă, chiar dacă afectează
celeritatea procedurii, nu contravin Constituţiei, ci urmăresc
găsirea resurselor necesare pentru executarea obligaţiilor.
Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că
prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al
instituţiilor publice, cât şi cel al creditorilor acestora, în
egală măsură, de vreme ce instituţia debitoare este
obligată să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini
obligaţia de plată. In consecinţă, nu poate fi primită
critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din
Constituţie şi ale art. 1 privind protecţia
proprietăţii din Protocolul adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru motivele arătate, Curtea a reţinut
că prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 nu se
aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituţie referitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Curtea a mai constatat că este neîntemeiată
şi susţinerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine
dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece
permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod
excesiv executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate
împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen
de 6 luni în care instituţia debitoare este obligată să
facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de
plată (dacă executarea creanţei stabilite prin titluri
executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se
prelungeşte durata procedurii de executare a titlului. Insă, Curtea
observă că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor
Omului, de exemplu, în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat
că, deşi o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa
de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare,
în mod excepţional, se admite că o întârziere în executare ar putea
fi justificată de circumstanţe speciale, chiar dacă regula este
aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu
trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere
substanţei înseşi a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
In final, Curtea a observat că procedura de
executare a obligaţiilor de plată aparţinând instituţiilor
publice, aşa cum e reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr.
22/2002, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr.
110/2007, se desfăşoară într-un termen rezonabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele,
cât şi soluţiile deciziei menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind
executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice,
stabilite prin titluri executorii, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Azomureş" - S.A. din Târgu Mureş în Dosarul nr.
16.820/233/2009 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean