Decizia Nr.200 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 şi 120 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Andrei în Dosarul nr. 5.382/4/2009* al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 633D/2011.La apelul nominal se prezintă Mariana Despina Celan, precum şi Pompiliu Celan, cu procură depusă la dosar pentru partea Mihail Popescu, constatându-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate întrucât este neîntemeiată, arătând că reclamanta a avut accesul liber la justiţie, iar înscrisurile depuse la dosar sunt edificatoare în acest sens. De asemenea, arată că pe parcursul procesului „există nenumărate antecedente de abuzuri de drept, precum şi recurs la recurs, iar cazul este clădit pe un act fals“.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale, ci constituie o expresie a acestora.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 4 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 5.382/4/2009*, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti -Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 şi 120 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Andrei într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că orice condiţie restrictivă privind soluţionarea deodată a acţiunii principale şi a cererii reconvenţionale, a cărei apreciere are să fie făcută de către judecătorul acţiunii principale, afectează accesul liber la justiţie. Totodată, consideră că este afectat şi dreptul la un proces echitabil, ca urmare a posibilităţii disjungerii cererii reconvenţionale, în caz de formulare a acesteia cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, deoarece pârâtul care formulează o cerere reconvenţională are să suporte consecinţele negative din „defazajul procedural“. În continuare, arată că „inconvenientul ce ar rezulta din judecarea deodată a celor două cereri, chiar când cea reconvenţională este formulată peste termenul procedural, putea fi înlăturat de către Codul de procedură civilă printr-o reglementare mai severă a condiţiilor de fond de admisibilitate şi care fie să-l sancţioneze pe pârât cu o amendă civilă, fie să îl remunereze pe reclamant pentru întârziere.“Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă opinează în sensul că dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, arătând că stabilirea unui termen până la care poate fi depusă cererea reconvenţională este o măsură necesară pentru a se asigura soluţionarea proceselor într-un termen rezonabil. Eventuala disjungere a cererii reconvenţionale ca urmare a nedepunerii acesteia în termenul prevăzut de lege nu poate fi considerată o încălcare a dreptului de acces la instanţă, câtă vreme, ca urmare a disjungerii, cererea reconvenţională va fi soluţionată de aceeaşi instanţă de judecată.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţilor prezente, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 119 şi art. 120 din Codul de procedură civilă. Însă, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din considerentele încheierii de sesizare, reiese că autorul excepţiei critică doar art. 119 alin. 3 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Astfel, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 119 alin. 3 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 119 alin. 3: „Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.“;

– Art. 120 alin. 2: „Când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, Curtea constată că autoarea acesteia este nemulţumită, pe de o parte, de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale de către instanţele de judecată, iar pe de altă parte, are în vedere o modificare a prevederilor Codului de procedură civilă, respectiv o completare a acestora, „printr-o reglementare mai severă a condiţiilor de fond de admisibilitate şi care fie să-l sancţioneze pe pârât cu o amendă civilă, fie să îl remunereze pe reclamant pentru întârziere“. Referitor la omisiunea legislativă, Curtea observă că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. În ceea ce priveşte modul de interpretare a normelor legale, Curtea a reţinut în repetate rânduri că acesta este atributul instanţelor de judecată şi nu intră în sfera contenciosului constituţional, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre exemplu Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, sau Decizia nr. 1.474 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2012. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 119 alin. 3 şi art. 120 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Liliana Andrei în Dosarul nr. 5.382/4/2009* al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu