DECIZIE   Nr. 186 din 18 noiembrie 1999

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 213 din 16 mai 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Mihai Paul Cotta       - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Bentoflux" - S.A. din Satu Mare in Dosarul nr. 909/1999 al Tribunalului Satu Mare, avand ca parti pe autorul exceptiei, Ana Pintea, precum si pe Petru Pintea si Mihai Butescu.
    La apelul nominal s-a constatat lipsa tuturor partilor, fata de care procedura de citare a fost legal indeplinita.
    Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca fiind inadmisibila, deoarece Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat asupra acestor dispozitii si a stabilit ca art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii sale sa se adreseze justitiei in mod direct, in baza art. 21 din Constitutie.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 18 mai 1999, pronuntata in Dosarul nr. 909/1999, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Bentoflux" - S.A. din Satu Mare intr-o cauza penala avand ca obiect solutionarea recursului declarat de autorul exceptiei impotriva Sentintei penale nr. 301/1999, pronuntata de Judecatoria Satu Mare.
    Autorul exceptiei de neconstitutionalitate, in motivarea acesteia, a sustinut ca dispozitiile criticate sunt neconstitutionale, deoarece inchid calea persoanei nemultumite de rezolutia data de parchet de a se adresa justitiei. Rezolutia de neincepere a urmaririi penale este un act prin care se infaptuieste justitia si este firesc si legal ca aceasta sa fie verificata, cercetata si cenzurata de instanta judecatoreasca, singura autoritate care, potrivit art. 125 alin. (1) din Constitutie, realizeaza justitia in Romania. Caracterul legal sau nelegal al cererii sale si, ca o consecinta, al pretentiilor formulate ca parte civila va rezulta numai in urma judecarii pricinii si va fi constatat printr-o hotarare judecatoreasca, cu respectarea principiilor publicitatii, contradictorialitatii si dreptului la aparare. Se sustine totodata ca atata timp cat rechizitoriul nu obliga instanta la o anumita solutie, cu atat mai mult este legala interventia instantei in cazul in care prin rezolutie parchetul dispune neinceperea urmaririi penale.
    Instanta judecatoreasca, exprimandu-si opinia, apreciaza ca dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, deoarece nu permit persoanei nemultumite de rezolutia data de procuror sa se adreseze justitiei, conform prevederilor art. 21 din Constitutie. Conform aceleiasi opinii "Rezolutia data de Parchetul de pe langa Judecatoria Satu Mare, prin prim-procurorul parchetului, in mod legal ar trebui sa poata fi verificata, cercetata si cenzurata de instanta judecatoreasca, care, potrivit art. 125 alin. (1) din Constitutie, infaptuieste justitia".
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, in raport cu art. 21 din Constitutie, este intemeiata numai in masura in care se interpreteaza ca impiedica adresarea directa la instantele judecatoresti a persoanei nemultumite de solutionarea plangerii sale impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror. In motivarea acestui punct de vedere se arata ca prevederile art. 278 din Codul de procedura penala reglementeaza o cale de atac specifica impotriva actelor procurorului. Astfel, plangerea impotriva actelor efectuate de procuror se rezolva de prim-procurorul parchetului respectiv, iar atunci cand masurile sau actele sunt ale acestuia plangerea este indreptata procurorului ierarhic superior, fara insa ca legea sa mai prevada o alta cale de atac. Or, acestea fiind masuri luate in cursul procesului penal, este firesc sa fie supuse nu numai controlului ierarhic in cadrul Ministerului Public, dar si unui control din partea instantelor judecatoresti. Acest din urma control este impus, in mod evident, de dispozitiile art. 21 din Constitutie. Prin urmare, art. 278 din Codul de procedura penala, reglementand o cale speciala de atac, nu impiedica accesul liber la justitie in terminis si deci dispozitiile acestui articol nu sunt in sine neconstitutionale, ci incomplete. Cu alte cuvinte, se pot considera ca fiind neconstitutionale dispozitiile articolului mai sus amintit numai in masura in care vor fi interpretate ca inchid persoanei nemultumite de solutia data plangerii sale de catre Ministerul Public calea de a se adresa justitiei. De altfel, in privinta constitutionalitatii acestor dispozitii s-a pronuntat si Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, stabilind ca dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala sunt constitutionale numai in masura in care nu opresc persoana nemultumita de solutionarea plangerii sale sa se adreseze justitiei in mod direct, in baza art. 21 din Constitutie.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia ridicata.
    Din examinarea incheierii de sesizare, precum si a sustinerilor formulate in dosarul cauzei de autorul exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca exceptia ridicata are ca obiect art. 278 din Codul de procedura penala, potrivit caruia: "Plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta se rezolva de prim-procurorul parchetului. In cazul cand masurile si actele sunt ale prim-procurorului ori luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acesta, plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior. Dispozitiile art. 275 - 277 se aplica in mod corespunzator."
    Autorul exceptiei critica acest text, deoarece "inchide calea persoanei nemultumite de rezolutia data de parchet de a se adresa justitiei".
    Curtea Constitutionala s-a pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Cu acel prilej Curtea, admitand exceptia de neconstitutionalitate, a constatat ca art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror, ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti, sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct. In motivarea acestei solutii s-a aratat ca, potrivit dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, plangerea impotriva masurilor luate sau actelor efectuate de procuror se rezolva de prim-procurorul parchetului, iar atunci cand masurile sau actele apartin acestuia plangerea se rezolva de procurorul ierarhic superior. Impotriva solutiei date plangerii de catre prim-procurorul sau de procurorul ierarhic superior legea nu prevede nici o cale de atac. Or, fiind vorba de acte si masuri luate de procuror in cursul procesului penal, este necesar ca acestea sa fie supuse nu numai controlului ierarhic in cadrul Ministerului Public, dar si controlului din partea instantelor judecatoresti. De aceea, persoana nemultumita de solutia data plangerii sale prin desfasurarea procedurii in cadrul Ministerului Public are dreptul de a se adresa instantei de judecata, in conformitate cu art. 21 alin. (1) din Constitutie, care instituie principiul accesului liber la justitie. Asa fiind, dispozitiile art. 278 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care nu permit persoanei nemultumite de solutia data plangerii sale de catre organele Ministerului Public de a se adresa justitiei. De altfel, dreptul persoanei de a se adresa justitiei exista nu numai in situatia analizata, ci si in cazul actelor prin care procurorul pune capat conflictului de drept penal, real sau aparent, astfel cum sunt rezolutia de neincepere a urmaririi penale, prevazuta la art. 228 alin. 6 din Codul de procedura penala, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, reglementate de art. 11 pct. 1 lit. b) si c) din Codul de procedura penala. Acestea fiind acte de infaptuire a justitiei este firesc sa fie verificate si confirmate ori infirmate de instantele judecatoresti, singurele autoritati prin a caror activitate se realizeaza justitia.
    Considerentele cuprinse in Decizia Curtii Constitutionale nr. 486/1997 sunt pe deplin aplicabile si in prezenta cauza.
    De altfel, insasi instanta judecatoreasca in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, exprimandu-si opinia, considera ca art. 278 din Codul de procedura penala contravine dispozitiilor art. 21 din Constitutie. Cu toate acestea, instanta nu s-a conformat Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486/1997, ci, marginindu-se la constatarea ca rezolutia procurorului de neincepere a urmaririi penale "[...] ar trebui sa poata fi verificata, cercetata si cenzurata de instanta judecatoreasca, care, potrivit art. 125 alin. (1) din Constitutie, infaptuieste justitia", a sesizat Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 278 din Codul de procedura penala.
    Procedand in acest fel, instanta judecatoreasca:
    I. nu a aplicat in mod direct dispozitiile art. 21 din Constitutie, referitoare la accesul liber in justitie; de aceea este necesara examinarea problemei obligatiei instantelor judecatoresti de aplicare directa a dispozitiilor Constitutiei atunci cand nu exista reglementare legala sau cand a fost constatata neconstitutionalitatea reglementarii legale existente;
    II. nu a dat curs dispozitiilor art. 145 alin. (2), fraza intai, teza intai, din Constitutie, potrivit carora "Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]", si nici dispozitiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, conform carora "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie sau prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale"; de aceea este necesara examinarea caracterului efectelor deciziilor Curtii Constitutionale pronuntate, conform art. 144 lit. c) din Constitutie, pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti;
    III. nu s-a conformat dispozitiilor alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, potrivit carora "Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. [...] (3), instanta o respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala"; de aceea este necesara examinarea modului in care trebuie sa procedeze instantele judecatoresti atunci cand, referitor la prevederile legale de care depinde solutionarea cauzei, Curtea Constitutionala a pronuntat anterior o decizie de constatare a neconstitutionalitatii.
    I. In legatura cu problema obligatiei instantelor judecatoresti de aplicare directa a dispozitiilor Constitutiei, atunci cand nu exista reglementare legala sau cand a fost constatata neconstitutionalitatea reglementarii legale existente:
    Prin Decizia nr. 486/1997 Curtea Constitutionala a constatat ca art. 278 din Codul de procedura penala este neconstitutional in masura in care opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, conform caruia: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept."
    Dimpotriva, in speta, prin simpla constatare in sensul ca rezolutia procurorului de neincepere a urmaririi penale "[...] ar trebui sa poata fi verificata, cercetata si cenzurata de instanta judecatoreasca [...]", instanta in fata careia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate ce face obiectul prezentei decizii s-a alaturat - implicit - modului in care, in spete asemanatoare, au procedat si alte instante judecatoresti, care au considerat - explicit - ca aplicarea directa de catre organele autoritatii judecatoresti a art. 21 din Constitutie este inadmisibila, in lipsa existentei, la nivel de lege, a unei reglementari referitoare la procedura ce trebuie urmata de catre persoana nemultumita spre a se adresa instantei judecatoresti si, de asemenea, la procedura care trebuie desfasurata de catre instanta judecatoreasca spre a solutiona cererea persoanei nemultumite. In consecinta, aceste instante judecatoresti, fara a nega in mod direct caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale, conform art. 145 alin. (2), fraza intai, teza intai, din Constitutie, nu au dat curs Deciziei nr. 486/1997, asteptand interventia Parlamentului spre a pune in aplicare aceasta decizie prin reglementarea, in cadrul Codului de procedura penala, a procedurii concrete care sa permita controlarea de catre instantele judecatoresti a masurilor la care se refera art. 278 din acest cod. Spre a se ajunge la concluzia inadmisibilitatii aplicarii directe a dispozitiilor constitutionale de catre instantele judecatoresti au fost utilizate, in esenta, urmatoarele doua categorii de sustineri:
    1. Sustineri referitoare la specificul activitatii de justitie, specific stabilit prin textele constitutionale speciale aplicabile acesteia, astfel:
    - potrivit alin. (1) al art. 123 din Constitutie, "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii", iar conform alin. (2) al aceluiasi text constitutional, "(2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii";
    - potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege".
    Pornindu-se de la formularile cuprinse in aceste texte constitutionale, se considera ca, in consecinta, dispozitiile constitutionale nu se adreseaza in mod direct organelor de justitie care aplica legile in vigoare, ci numai prin intermediul organelor legislative, care trebuie sa se conformeze Constitutiei si sa aduca modificari corespunzatoare legislatiei.
    2. Sustineri conform carora, in mod similar concluziei la care se ajunge prin sustinerile imediat anterioare (de sub pct. 1), deciziile Curtii Constitutionale ar reprezenta, in realitate, o solicitare adresata legiuitorului, care, procedand la analiza acestei solicitari, trebuie sa aduca modificarile corespunzatoare legislatiei in vigoare "criticate" prin deciziile Curtii Constitutionale; in consecinta instantelor judecatoresti nu le-ar fi opozabile, in mod direct, deciziile Curtii Constitutionale, ci numai prin incorporarea de catre legiuitor a acestor solutii in legislatia pozitiva. In legatura cu aceste din urma sustineri, Curtea observa ca, in esenta, este ridicata de fapt problema sferei efectelor deciziilor Curtii Constitutionale, indeosebi in raport cu autoritatea judecatoreasca. De aceea, examinarea acestor sustineri se va face ulterior, in cadrul considerentelor cuprinse la pct. II al acestei decizii, referitoare la problema caracterului efectelor deciziilor Curtii Constitutionale pronuntate, conform art. 144 lit. c) din Constitutie, pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti.
    Analizand cea dintai categorie de sustineri, Curtea Constitutionala constata ca acestea sunt neintemeiate, iar concluzia la care se ajunge, pe baza lor, reprezinta incalcarea directa a prevederilor art. 51 din Constitutie ("Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie."), precum si incalcarea pe cale ocolita a prevederilor art. 145 alin. (2) fraza intai, teza intai, din Constitutie ("Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]"), asa cum va rezulta din cele ce urmeaza.
    Astfel, mai intai, Curtea Constitutionala observa, in legatura cu ansamblul celei dintai categorii de sustineri, al caror continut este rezumat sub pct. 1 de mai sus, ca refuzul aplicarii directe a dispozitiilor art. 21 din Constitutie se intemeiaza, in mod contradictoriu, tocmai pe invocarea si aplicarea directa a altor texte constitutionale, si anume pe aplicarea directa a art. 123 alin. (1) si (2) si a art. 125 alin. (1) din Legea fundamentala. Aceasta echivaleaza cu sustinerea ca insasi Constitutia interzice aplicarea directa a Constitutiei sau cu sustinerea ca aplicarea directa a Constitutiei inseamna incalcarea Constitutiei. Se ajunge, in acest fel, la inconsecvente de natura logica.
    In al doilea rand, Curtea Constitutionala observa ca este inexact intelesul ce este acordat de catre aceste instante judecatoresti termenului "lege" utilizat in cuprinsul art. 123 alin. (1) si (2) si al art. 125 alin. (3) din Constitutie, ajungandu-se la excluderea, din acest inteles, a Legii fundamentale, asadar a Constitutiei. Intr-adevar, sub titlul marginal "Categorii de legi", art. 72 din Constitutie (plasat in cadrul unei sectiuni denumite "Legiferarea") reglementeaza existenta a trei categorii de "legi": legile constitutionale, legile organice si legile ordinare, iar instantele judecatoresti, in activitatea lor, nu pot selecta dintre aceste legi numai legile organice si legile ordinare, inlaturand aplicarea legilor constitutionale.
    In al treilea rand, este evident ca finalitatea art. 123 alin. (1) si (2) si a art. 125 alin. (3) din Constitutie nu este aceea de excludere a Legii fundamentale din activitatea instantelor judecatoresti de aplicare a dreptului, ci este aceea de a interzice aplicarea de catre acestea, peste "lege", a actelor normative care au o putere inferioara "legii". Cu alte cuvinte, scopul real al acestor texte constitutionale este, dupa caz: de a interzice infaptuirea justitiei in numele unor acte normative care, avand putere inferioara "legii", contravin acesteia - art. 123 alin. (1); de a interzice "supunerea" judecatorilor fata de asemenea acte normative - art. 123 alin. (2); de a interzice stabilirea prin asemenea acte normative a "competentei si procedurii de judecata" - art. 125 alin. (3).
    Asa fiind, rezulta cu claritate ca dispozitiile constitutionale pot si trebuie sa fie aplicate in mod direct de catre instantele judecatoresti atunci cand legiuitorul nu a adoptat legi prin care sa se procedeze la detalierea reglementarii constitutionale. Adoptarea de catre legiuitor a unor asemenea legi este, de regula, necesara, dar absenta lor nu poate impiedica aplicarea imediata a vointei legiuitorului constituant. In plus, exista situatii cand este evident ca in aplicarea reglementarilor constitutionale nici nu se impune adoptarea de legi. Acesta este, de exemplu, cazul art. 51 din Constitutie ("Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie."), cel al art. 72 (prin care se reglementeaza "categoriile de legi") etc.
    Pentru aceleasi ratiuni dispozitiile constitutionale pot si trebuie sa fie aplicate in mod direct de catre instantele judecatoresti si in cazul in care, prin decizie a Curtii Constitutionale, a fost constatata neconstitutionalitatea prevederilor legale existente, iar legiuitorul nu a procedat inca la modificarea sau abrogarea, dupa caz, a acelor prevederi legale.
    II. In legatura cu problema caracterului efectelor deciziilor Curtii Constitutionale pronuntate, conform art. 144 lit. c) din Constitutie, pentru solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate in fata instantelor judecatoresti:
    Este cunoscut ca acest control se realizeaza asupra "[...] unei legi sau ordonante ori unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei" - art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata.
    Caracterul efectelor acestor decizii ale Curtii Constitutionale a mai fost examinat de aceasta.
    Astfel, prin Decizia nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000, s-a aratat ca, sub aspectul examinat, textul fundamental este cel al art. 145 alin. (2), fraza intai, teza intai, din Constitutie, conform caruia "Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]." Totodata s-a precizat ca acest text constitutional trebuie coroborat si cu alte dispozitii si principii constitutionale, care, impreuna, contureaza continutul prevederilor art. 23 alin. (3), teza a doua si alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata. Conform alin. (3) al art. 23 "Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a caror constitutionalitate a fost stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie sau prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale.", iar alin. (6) al art. 23 dispune: "Daca exceptia este inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. [...] (3), instanta o respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala." Rezulta de aici ca instanta judecatoreasca in fata careia se ridica o exceptie de neconstitutionalitate referitoare la o lege sau ordonanta (ori la una sau mai multe dispozitii dintr-o lege sau ordonanta), a carei neconstitutionalitate fusese constatata de Curtea Constitutionala printr-o decizie publicata anterior ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate, are obligatia de a face aplicarea acelei decizii anterioare a Curtii Constitutionale - inclusiv in cazul cand acea decizie fusese pronuntata in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie. In consecinta, deciziile pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu produc doar efecte relative (inter partes), in cadrul procesului in care a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate, ci produc efecte absolute (erga omnes).
    Prin Decizia nr. 169/1999 s-a mai retinut, de asemenea, ca dispozitiile art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, isi au fundamentul constitutional in mai multe dispozitii constitutionale, dupa cum urmeaza:
    a) conform art. 145 alin. (2), fraza intai, teza intai, "Deciziile Curtii Constitutionale sunt obligatorii [...]." Intrucat aceste prevederi nu disting, rezulta ca ele se aplica si deciziilor pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie;
    b) potrivit art. 16 alin. (1), "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari", iar conform art. 51 "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie." In lumina acestor doua texte constitutionale trebuie observat ca, in masura in care deciziile Curtii Constitutionale nu ar produce efecte erga omnes, s-ar putea ajunge la situatia ca una si aceeasi dispozitie legala - a carei neconstitutionalitate, prin ipoteza, a fost declarata printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale - sa nu se aplice in procesul in cadrul caruia exceptia a fost ridicata, dar, pe de alta parte, sa se aplice nestingherit in orice alt proces sau in orice alta imprejurare in care nu se pune problema unui proces in fata unei instante judecatoresti. Este insa evident ca asemenea consecinte ar fi contrare:
    - egalitatii cetatenilor "in fata legii si a autoritatilor publice" [art. 16 alin. (1) din Constitutie], fiindca ar insemna: sub cel dintai aspect, ca o lege declarata neconstitutionala prin decizia Curtii Constitutionale sa nu se aplice fata de unele subiecte de drept (cele implicate in procesul care a prilejuit pronuntarea acelei decizii a Curtii Constitutionale), dar sa se aplice fata de alte subiecte de drept; iar sub cel de-al doilea aspect, ca autoritatile publice sa aplice legea diferit fata de unele sau altele dintre subiectele de drept, dupa cum acestea au fost ori nu au fost parti in procesul in cadrul caruia a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate.
    - asigurarii "respectarii Constitutiei" si a "suprematiei" acesteia (art. 51 din Legea fundamentala).
    S-a mai retinut, prin Decizia nr. 169/1999, ca, de altminteri, indiferent de orice argumente care, intr-un fel sau altul, ar tinde la concluzia ca deciziile Curtii Constitutionale pronuntate in cadrul solutionarii exceptiilor de neconstitutionalitate nu ar produce efecte erga omnes, o asemenea concluzie face abstractie de imposibilitatea ca o prevedere legala a carei neconstitutionalitate a fost stabilita - in mod definitiv, pe caile si de catre autoritatea prevazute de Constitutie - sa se mai aplice inca.
    In ceea ce priveste conturarea sferei obligativitatii erga omnes a deciziilor pronuntate in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169/1999 s-a mai constatat ca, astfel cum rezulta indirect din cuprinsul art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, nu produc efecte erga omnes, ci doar inter partes (efecte relative), acele decizii ale Curtii Constitutionale prin care au fost respinse exceptiile de neconstitutionalitate. Desigur, aceleasi parti si pentru aceleasi motive nu pot reitera exceptia de neconstitutionalitate, intrucat s-ar incalca autoritatea lucrului judecat. Dar, intr-un alt proces, exceptia poate fi reiterata, dandu-se astfel posibilitatea reanalizarii de catre Curtea Constitutionala a aceleiasi probleme de neconstitutionalitate, ca urmare a invocarii unor temeiuri noi ori a intervenirii altor elemente noi care sa determine modificarea jurisprudentei Curtii.
    Ca o consecinta a caracterului obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, pronuntate in baza art. 144 lit. c) din Constitutie, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, prevederea normativa a carei neconstitutionalitate a fost constatata nu mai poate fi aplicata de nici un subiect de drept (cu atat mai putin de autoritatile si institutiile publice), incetandu-si de drept efectele pentru viitor, si anume de la data publicarii deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, potrivit tezei a doua din fraza intai a art. 145 alin. (2) din Constitutie. Fara indoiala ca, in urma pronuntarii unei decizii prin care Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante, Parlamentul sau, dupa caz, Guvernul are obligatia de a interveni in sensul modificarii sau al abrogarii actului normativ declarat ca fiind neconstitutional. Dar - astfel cum s-a precizat prin Decizia nr. 169/1999 - aceasta nu inseamna ca, in situatia in care o asemenea interventie nu s-ar produce ori ar intarzia, decizia Curtii Constitutionale si-ar inceta efectele. Dimpotriva, aceste efecte se produc in continuare, fiind opozabile erga omnes, in vederea asigurarii suprematiei Constitutiei, conform art. 51 al acesteia.
    In sfarsit, potrivit Deciziei nr. 169/1999, caracterul obligatoriu erga omnes al deciziilor Curtii Constitutionale, prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau a unei ordonante, implica existenta raspunderii juridice in cazul nerespectarii acestor decizii. Sub acest aspect exista echivalenta cu situatia in care nu este respectata o lege adoptata de Parlament ori o ordonanta emisa de Guvern. Sau, in termeni mai generali, este vorba despre problema identificarii raspunderii juridice atunci cand una dintre autoritatile statului nu da curs masurilor stabilite, in limitele competentelor atribuite prin Constitutie, de catre o alta autoritate a statului. Intr-o asemenea situatie identificarea raspunderii juridice decurge din caracterul imperativ al dispozitiilor art. 1 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Romania este stat de drept [...]". Altfel, s-ar ajunge la inlaturarea de catre una dintre puterile statului a acestui principiu constitutional fundamental, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, in lumina dispozitiilor art. 11 si 20 din Constitutie, raspunderea juridica pentru nerespectarea unei decizii a Curtii Constitutionale poate consta, in masura in care sunt indeplinite conditiile prevazute de Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in pronuntarea unei hotarari a Curtii Europene a Drepturilor Omului impotriva statului.
    Toate aceste considerente cuprinse in Decizia Curtii Constitutionale nr. 169/1999 sunt pe deplin aplicabile si in prezenta cauza.
    III. In legatura cu problema privind modul in care trebuie sa procedeze instantele judecatoresti atunci cand, referitor la prevederile legale de care depinde solutionarea cauzei, Curtea Constitutionala a pronuntat anterior o decizie de constatare a neconstitutionalitatii:
    Instantele judecatoresti au competenta ca - in conditiile legii - sa constate, printr-o incheiere motivata, ca o exceptie de neconstitutionalitate este "admisibila" sau "inadmisibila" ori, mai precis, ca este "admisibila" sau "inadmisibila" cererea unei parti sau a procurorului de ridicare a unei exceptii de neconstitutionalitate, cu consecinta suspendarii cauzei si a sesizarii Curtii Constitutionale in vederea solutionarii exceptiei. In ipoteza in care o instanta judecatoreasca admite in mod eronat o asemenea cerere, in loc sa o respinga - potrivit legii - ca fiind inadmisibila, Curtea Constitutionala are competenta de a constata ca sesizarea sa a fost facuta nelegal si, in consecinta, sa respinga ea insasi, prin decizie, exceptia de neconstitutionalitate ca fiind "inadmisibila". Pe de alta parte, atunci cand sesizarea Curtii Constitutionale s-a facut in mod corect, intrucat - potrivit legii - exceptia de neconstitutionalitate era "admisibila" [caz in care instanta are si obligatia ca, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, sa isi exprime "opinia asupra exceptiei"], numai Curtii Constitutionale ii revine competenta de a "admite" sau de a "respinge" exceptia de neconstitutionalitate, asadar de a solutiona exceptia "pe fond", adica de a constata ca prevederile legale ce fac obiectul exceptiei sunt, dupa caz, neconstitutionale ("admitere a exceptiei") ori constitutionale ("respingere a exceptiei").
    Astfel cum rezulta din dispozitiile art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata, una dintre situatiile de "inadmisibilitate" a ridicarii unei exceptii de neconstitutionalitate este cea in care exceptia are ca obiect "[...] prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioara a Curtii Constitutionale". Aceasta inseamna, in primul rand, ca este inadmisibil ca instanta insasi sa ridice, din oficiu, o asemenea exceptie. In al doilea rand, aceasta mai inseamna ca, daca o asemenea exceptie este ridicata de parti sau de procuror, instanta judecatoreasca are obligatia sa respinga, ca fiind inadmisibila, cererea prin care exceptia a fost ridicata, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala si fara a suspenda judecarea cauzei [astfel cum prevede art. 23 alin. (5), pentru ipoteza ridicarii unei exceptii de neconstitutionalitate printr-o cerere admisibila]. In sfarsit, in al treilea rand, aceasta mai inseamna ca, respingand cererea prin care este ridicata exceptia de neconstitutionalitate, instanta, continuand solutionarea cauzei, are obligatia de a respecta decizia Curtii Constitutionale, asadar are obligatia ca, dupa caz:
    - sa nu aplice in acea cauza dispozitiile legale a caror neconstitutionalitate a fost constatata prin decizia Curtii Constitutionale;
    - sa aplice dispozitiile legale de care depinde solutionarea cauzei si la care se refera decizia Curtii Constitutionale, dar niciodata in acel inteles care, astfel cum s-a constatat prin acea decizie, este contrar Constitutiei.
    In oricare dintre cele doua situatii de mai sus si in masura in care este cazul, este necesar ca instanta judecatoreasca sa aplice direct dispozitiile Constitutiei, de care depinde solutionarea procesului, in absenta unor reglementari legale care sa fi inlocuit ori completat prevederile cu privire la care a fost pronuntata decizia Curtii Constitutionale.
    Din ansamblul considerentelor anterioare rezulta ca in prezenta speta instanta judecatoreasca avea obligatia ca, in conditiile existentei Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486/1997 referitoare la prevederile art. 278 din Codul de procedura penala, sa se conformeze efectelor obligatorii erga omnes ale acesteia si, in consecinta, sa respinga cererea de ridicare a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind inadmisibila, fara a mai sesiza Curtea Constitutionala, urmand ca, in vederea continuarii solutionarii cauzei aflate pe rolul sau, sa aplice direct dispozitiile art. 21 din Constitutie privind garantarea liberului acces in justitie. Neprocedandu-se in acest fel, se impune ca, prin prezenta decizie a Curtii Constitutionale, exceptia de neconstitutionalitate sa fie respinsa, ca fiind inadmisibila, in baza art. 23 alin. (3) si (6) din Legea nr. 47/1992, republicata.

    Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "Bentoflux" - S.A. din Satu Mare in Dosarul nr. 909/1999 al Tribunalului Satu Mare.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 18 noiembrie 1999.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat asistent,
                              Mihai Paul Cotta