DECIZIE Nr
DECIZIE Nr. 179 din 3 februarie 2003
pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedura simplificata de efectuare a
formalitatilor vamale aferente aprovizionarii mijloacelor de transport in
trafic international
ACT EMIS DE: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

DIRECTIA GENERALA A VAMILOR
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 111 din 21 februarie 2003
Avand in vedere prevederile art. 60 din Legea nr. 141/1997 privind Codul
vamal al Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
180 din 1 august 1997, precum si ale art. 51 si ale art. 73 alin. (4) din
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin Hotararea
Guvernului nr. 1.114/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001,
tinand seama de pct. 6.11 din anexa la Conventia privind facilitarea
traficului maritim international (FAL), adoptata la Londra la 9 aprilie 1965 de
Conferinta internationala privind facilitarea voiajului si transportului
maritim, modificata si completata prin amendamentele din 1984, 1986, 1989,
1991, 1993 si 1994, la care Romania a aderat prin Ordonanta Guvernului nr.
58/1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 413 din 30
august 1999,
directorul general al Directiei Generale a Vamilor emite urmatoarea
decizie:
Art. 1
Se aproba Normele tehnice privind procedura simplificata de efectuare a
formalitatilor vamale aferente aprovizionarii mijloacelor de transport in
trafic international, cuprinse in anexa*) care face parte integranta din
prezenta decizie.
------------
*) Anexa se publica ulterior.
Art. 2
Prezenta decizie intra in vigoare pe data de 1 martie 2003. Pe aceeasi data
se abroga Decizia directorului general al Directiei Generale a Vamilor nr.
403/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 14
iulie 1998.
Directorul general al Directiei Generale a Vamilor,
Dinu Mihail Gheorghe