DECIZIA Nr. 178 din 17 decembrie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145, 147,
248 si 248^1 din Codul penal
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 77 din 24 februarie 1999
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Ioan Griga - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 145, 147, 248 si 248^1 din Codul penal, ridicata de Temesan Razvan Liviu
in Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia a II-a
Penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 15 decembrie 1998,
in prezenta autorului exceptiei si in lipsa Bancii Romane de Comert Exterior -
S.A. (Bancorex), legal citata, fiind consemnate in incheierea de la acea data,
cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea
pentru data de 17 decembrie 1998.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 5 mai 1998, pronuntata in Dosarul nr. 553/1998,
Tribunalul Municipiului Bucuresti - Sectia a II-a Penala a sesizat Curtea
Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145,
147, 248 si 248^1 din Codul penal, ridicata de Temesan Razvan Liviu.
In motivarea exceptiei autorul acesteia arata ca, in fapt, el a fost trimis
in judecata pentru infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice
in forma calificata, prevazuta la art. 248 si 248^1 din Codul penal,
retinandu-se in sarcina sa faptul ca ar fi repartizat in mod abuziv 26 de
autoturisme unor persoane fizice si juridice, inclusiv unor institutii de stat
de interes national, fara intocmirea actelor legale, respectiv a contractelor
de sponsorizare, si fara aprobarea adunarii generale a actionarilor. Se sustine
ca dispozitiile art. 248 si 248^1, raportate la art. 145 din Codul penal, sunt
neconstitutionale in raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constitutie,
referitoare la ocrotirea in mod egal a proprietatii private, indiferent de
titular, si cu prevederile art. 135, tot din legea fundamentala, potrivit
carora proprietatea este publica sau privata, fiind, in conditiile legii,
inviolabila. De asemenea, se sustine ca notiunea public, asa cum este explicata
in art. 145 din Codul penal, reprezinta o notiune generala si abstracta cu
privire la o proprietate publica, fara sa se concretizeze sau sa se exemplifice
care sunt acele institutii publice si care sunt bunurile proprietate publica
sau serviciile de interes public. De aceea aceasta dispozitie este in
contradictie cu dispozitiile art. 135 alin. (2) din Constitutia Romaniei, in
care se prevede ca "proprietatea este publica sau privata". In alin.
(4) al aceluiasi articol se arata care sunt bunurile care fac obiectul exclusiv
al proprietatii publice, iar printre acestea nu se regasesc bunurile ce
constituie patrimoniul unei societati comerciale, indiferent daca este cu
capital de stat sau privat. Dupa parerea autorului exceptiei, art. 145 din
Codul penal, cu referirile lui generale, abstracte si ambigue, este in vadita
contradictie cu dispozitiile art. 41 alin. (2) din Constitutie, care arata ca
proprietatea privata este ocrotita in mod egal, indiferent de titular. Or,
"incriminarea mai grava a infractiunii prevazute la art. 248 si 248^1 din
Codul penal, dupa aspectul proprietatii publice sau unitatii de interes public,
este in contradictie cu prevederile constitutionale cuprinse in art. 41 alin.
(2)".
Referindu-se la cazul in speta, autorul exceptiei arata ca Banca Romana de
Comert Exterior - S.A. (Bancorex) este o societate bancara, constituita in baza
Legii nr. 31/1990, in care actionar este statul, prin Fondul Proprietatii de
Stat. Statul, se sustine in continuare, nu are un drept de proprietate privind
patrimoniul societatii respective. Daca un administrator al acestei societati
aduce atingere patrimoniului societatii, potrivit art. 150 din Legea nr.
31/1990 privind societatile comerciale actiunea in raspundere contra
fondatorilor, administratorilor, cenzorilor si directorilor apartine adunarii
generale a actionarilor. Autorul exceptiei conchide ca dispozitiile Legii nr.
31/1990 sunt incidente in cauza si nu cele ale art. 248 si 248^1 din Codul
penal. Fiind vorba de proprietate privata a statului si nu de proprietate
publica, se considera ca se impune modificarea art. 145 si, implicit, a art.
248 si 248^1 din Codul penal.
In continuare, este motivata exceptia de neconstitutionalitate cu privire
la art. 147 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 248 si 248^1 din acelasi
cod, ale caror dispozitii sunt in contradictie, in opinia autorului exceptiei,
cu prevederile art. 16, 20 si 21 din Constitutie. Intrucat dispozitiile art.
248 din Codul penal se refera la functionarul public, autorul exceptiei se
opreste asupra dispozitiilor art. 147 alin. 1 din acelasi cod, in care se
explica notiunea de functionar ca persoana exercitand o insarcinare de orice
natura in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145 din
Codul penal, desprinzand de aici concluzia ca se impune abrogarea dispozitiilor
art. 147 din acelasi cod, ca urmare a abrogarii art. 145, solicitata anterior.
In conceptia autorului exceptiei, prin dispozitiile art. 147 se stabileste o
raspundere mai mare pentru functionarul public, ceea ce contravine prevederilor
art. 16 din Constitutie, privitoare la egalitatea in drepturi. Se invoca
totodata prevederile art. 20 din Constitutie si ale art. 6 din Conventia pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Exprimandu-si opinia asupra exceptiei, in conformitate cu prevederile art.
23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicata, Tribunalul Bucuresti - Sectia
a II-a Penala arata ca dispozitiile art. 145 din Codul penal, chiar si in urma
modificarii aduse prin Legea nr. 140/1996, au o exprimare ambigua, ceea ce
creeaza instantelor judecatoresti mari dificultati in aplicarea lor. In noua
redactare a art. 145 din Codul penal se introduce notiunea de interes public,
iar consecinta acestei exprimari generice si ambigue a fost tendinta organelor
de urmarire penala de a largi sfera de aplicare a infractiunilor "in
paguba avutului public", incalcandu-se astfel prevederile constitutionale.
Instanta apreciaza ca dispozitiile art. 145 din Codul penal, in actuala
redactare, sunt neconstitutionale in masura in care notiunea public excede
prevederilor art. 135 alin. (4) din Constitutie. Se precizeaza ca numai in
conditiile unei reglementari legale a proprietatii publice se poate realiza
respectarea dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie.
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
147 alin. 1, ale art. 248 si 248^1 din Codul penal, raportate la prevederile
art. 16 si 20 din Constitutie, instanta de judecata arata ca, intrucat art. 248
din Codul penal face referire la art. 147 alin. 1, acest din urma text, care se
refera la art. 145 din Codul penal, este neconstitutional in masura in care si
art. 145 din acelasi cod este neconstitutional.
Cu aceste observatii, fata de raportarea la art. 16 si 20 din Constitutie,
instanta de judecata apreciaza ca textele legale criticate sunt
constitutionale. Se admite ca legiuitorul poate stabili o protectie speciala
mai riguroasa a bunurilor ce formeaza obiectul proprietatii publice, ceea ce nu
contravine prevederilor constitutionale. De asemenea, legiuitorul poate stabili
o represiune diferita si pentru anumite categorii de bunuri private, fara a
distinge dupa cum acestea apartin statului sau altor subiecte.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, s-au
solicitat punctele de vedere ale presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului. In punctul sau de vedere Guvernul arata ca
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145, 147, 248 si 248^1
din Codul penal este neintemeiata. Din examinarea acestor texte se constata ca
intre ele exista o stransa legatura, deoarece infractiunea de abuz in serviciu
contra intereselor publice, atat in varianta simpla, cat si in varianta
calificata, nu poate fi savarsita decat de un functionar public sau de un
functionar (art. 258 din Codul penal). De aceea autorul exceptiei s-a si
referit la toate aceste texte, intrucat, daca s-ar constata ca unul dintre ele
contravine Constitutiei, acest fapt le-ar face inaplicabile si pe celelalte. Se
arata, de asemenea, ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si
pe fond, deoarece dispozitiile art. 16, 20, 21, art. 41 alin. (2) si ale art.
135 din Constitutie, invocate in sprijinul exceptiei, nu sunt contrazise in
nici un fel de dispozitiile legale criticate.
Critica formulata de autorul exceptiei, se arata in continuare, potrivit
careia termenul public din cuprinsul art. 145 din Codul penal ar fi un termen
abstract si insuficient definit, este nefondata, deoarece, in actuala
redactare, textul contine o exprimare clara, iar notiunea public este suficient
de lamuritoare. Faptul ca in actualul art. 145 din Codul penal se foloseste
notiunea interes public, aceasta nu inseamna ca legea este echivoca. Este
suficient sa se mentioneze ca notiunea interes public se regaseste si in art.
135 alin. (4) din Constitutie. Pe de alta parte, chiar daca dispozitiile unei
legi sunt insuficient de cuprinzatoare, ele nu pot fi considerate neconstitutionale.
De asemenea, se sustine ca este neintemeiata critica autorului exceptiei,
in sensul ca actualele dispozitii ale Codului penal consacra un regim
sanctionator diferentiat, dupa cum bunurile care fac obiectul unei infractiuni
contra patrimoniului apartin proprietatii publice sau proprietatii private.
Insasi Constitutia face o astfel de delimitare, de vreme ce, prin dispozitiile
art. 41 alin. (2), se precizeaza ca numai proprietatea privata - indiferent ca
titularul este statul, o persoana juridica sau o persoana fizica - este
ocrotita in mod egal de lege. Aceasta inseamna ca legiuitorul poate stabili o
protectie speciala mai riguroasa a bunurilor care formeaza obiectul
proprietatii publice, situatie ce nu incalca prevederile constitutionale.
In fine, se arata in punctul de vedere al Guvernului, nu este intemeiata
nici critica referitoare la notiunile functionar public si functionar.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de
vedere solicitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile
procurorului, dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile
Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia
ridicata.
Cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 145, 147 si 248 din
Codul penal, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin decizii definitive,
insa exceptiile de neconstitutionalitate se refereau la textele legale
mentionate in redactarea acestora, anterioara modificarii aduse prin Legea nr.
140/1996, astfel incat solutiile adoptate nu sunt aplicabile in prezenta cauza.
Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, prevazuta la
art. 248 din Codul penal (cu precizarea ca in art. 248^1 se prevede o varianta
agravanta a aceleiasi infractiuni, caracterizata prin producerea de consecinte
deosebit de grave), este o infractiune de serviciu si nu una contra
patrimoniului, asa cum pare a rezulta din argumentele prezentate de autorul
exceptiei de neconstitutionalitate, cat si din opinia instantei de judecata.
Conform textului de lege mentionat, aceasta infractiune este fapta
functionarului public (in sensul art. 147 alin. 1 din Codul penal) sau a
oricarui alt functionar (in sensul art. 147 alin. 2 din Codul penal, deoarece,
conform dispozitiilor art. 258 din acelasi cod, dispozitiile art. 248 si,
desigur, si ale art. 248^1 din Codul penal se aplica si celorlalti functionari,
dar reducandu-se maximul pedepsei cu o treime) care, in exercitiul atributiilor
sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod
defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui
organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care
se refera art. 145 (sau, in cazul functionarului, al unei alte persoane
juridice decat cele la care se refera art. 145) sau o paguba patrimoniului
acesteia (ori, in cazul functionarului, o paguba patrimoniului persoanei
juridice in serviciul careia isi exercita insarcinarea).
Valoarea sociala aparata, in principal, prin incriminarea si sanctionarea
abuzului in serviciu contra intereselor publice este bunul mers al activitatii
persoanelor juridice de drept public, indicate in art. 145 din Codul penal, dar
si bunul mers al activitatii altor persoane juridice decat acestea. In primul
caz, subiectul nemijlocit al infractiunii este functionarul public, in cel
de-al doilea, un functionar, iar stabilirea faptului ca abuzul s-a savarsit de
catre un functionar public, deci in cadrul unei persoane juridice de drept
public, sau de catre un simplu functionar in cadrul unei persoane juridice de
drept privat, este de competenta organelor judiciare.
In ambele cazuri, existenta infractiunii de abuz in serviciu contra
intereselor publice este conditionata de producerea de catre functionarul
public, respectiv de catre functionar, fie a unei tulburari insemnate a bunului
mers al unei unitati la care se refera art. 145 din Codul penal, fie a unei
pagube aduse persoanei juridice de drept public, respectiv persoanei juridice
de drept privat. Una dintre aceste urmari este suficienta.
Sanctionarea mai usoara, conform prevederilor art. 258 din Codul penal, a
abuzului savarsit de functionar, in raport cu acela savarsit de functionarul
public, se explica nu prin faptul ca, in acest din urma caz, s-ar aduce o
paguba patrimoniului public, paguba care nici nu este obligatorie pentru
existenta infractiunii, in timp ce, in cazul abuzului comis de un functionar,
paguba s-ar aduce proprietatii private, ci prin faptul ca abuzul savarsit de un
functionar public, deci in cadrul unei persoane juridice de drept public,
prezinta un pericol social mai grav datorita importantei activitatii unei
autoritati sau institutii publice, ori altei persoane juridice de drept public.
Tulburarea insemnata a bunului mers al unui organ sau al unei institutii de
stat are, de regula, consecinte sociale negative mai mari decat tulburarea
bunului mers al unei societati comerciale.
Sanctionarea abuzului in serviciu comis de un functionar in temeiul art.
248 din Codul penal, si nu pe baza Legii nr. 31/1990, astfel cum sustine
autorul exceptiei de neconstitutionalitate, nu poate fi considerata
neconstitutionala, aceasta fiind o optiune de politica legislativa de
competenta exclusiva a Parlamentului, optiune care nu poate fi cenzurata de
Curtea Constitutionala.
Din examinarea de ansamblu a exceptiei de neconstitutionalitate se constata
ca dispozitiile art. 248 si 248^1 din Codul penal nu contravin vreunei
dispozitii constitutionale, iar dispozitiile art. 145 din acelasi cod nu
constituie o piedica in aplicarea corecta a sus-mentionatelor dispozitii
privitoare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice.
De asemenea, critica adusa dispozitiilor art. 145 din Codul penal este
neintemeiata. Prin aceste dispozitii legiuitorul nu si-a propus sa explice
notiunile de proprietate publica, ci sa explice intelesul notiunii public,
raportata nu numai la proprietate, dar si la notiunile: autoritati, institutii,
servicii de interes public si altele. De aceea dispozitiile art. 145 din Codul
penal nu contravin prevederilor art. 41 alin. (2) sau ale art. 135 alin. (2)
din Constitutie. De altfel, asa cum s-a aratat, deosebirea dintre proprietatea
publica si proprietatea privata nu prezinta interes pentru calificarea faptei
prevazute de legea penala ca infractiune de abuz in serviciu contra intereselor
publice.
In sfarsit, pentru aceleasi motive, nu sunt neconstitutionale nici
dispozitiile art. 147 din Codul penal, dupa cum sunt fara relevanta referirile
la art. 16 si 20 din Constitutie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata, cu opinia separata a domnilor judecatori Kozsokar Gabor si Nicolae
Popa,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 145, 147,
248 si 248^1 din Codul penal, ridicata de Temesan Razvan Liviu in Dosarul nr.
553/1998 al Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia a II-a Penala.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 17 decembrie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATA
Exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Razvan Liviu Temesan in
Dosarul nr. 553/1998 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a II-a penala este
intemeiata in parte, si anume in ceea ce priveste neconstitutionalitatea
dispozitiilor art. 248 din Codul penal, raportat la art. 41 alin. (2) teza
intai din Constitutie potrivit careia "Proprietatea privata este ocrotita
in mod egal de lege, indiferent de titular".
Infractiunea "abuzul in serviciu contra intereselor publice",
prevazuta si pedepsita de art. 248 din Codul penal este, intr-adevar, o
infractiune de serviciu. Drept urmare, valoarea sociala, aparata, in principal,
prin incriminarea acestei fapte, este bunul mers al activitatii organelor
autoritatii publice, precum si a institutiilor de stat.
Trimiterea in textul art. 248 din Codul penal la "unitati din cele la
care se refera art. 145" extinde aria de aplicare a textului incriminator
dincolo de limitele valorii sociale a carei aparare are drept scop. Aceasta
datorita faptului ca, in aceasta relatie, definirea data de art. 145 din Codul
penal notiunii public este prea generala, putand crea ambiguitati: public
caracterizat prin interes public. Aceasta imperfectiune a formularii textului
art. 145 din Codul penal nu justifica insa concluzia ca el ar infrange vreo
norma constitutionala.
Neconstitutionalitatea, in parte, a dispozitiilor art. 248 din Codul penal
apare din alt motiv. Infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor
publice, pe langa faptul ca este o infractiune de serviciu, este si o
infractiune de rezultat. Ca atare, existenta acestei infractiuni in raport cu
latura ei obiectiva presupune producerea uneia dintre cele doua categorii de
consecinte, definite prin text, si anume: 1. cauzarea unei tulburari insemnate
bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte
unitati din cele la care se refera art. 145 sau 2. cauzarea unei pagube
materiale uneia dintre unitatile respective. Cele doua categorii de consecinte
fiind alternativ si nu cumulativ cerute, conditiile incriminarii, sub acest
aspect, sunt intrunite in prezenta oricareia dintre ele.
Primul rezultat - cauzarea unei tulburari insemnate bunului mers al unui
organ sau al unei alte institutii de stat ori al unei alte unitati determinate
- vizeaza eminamente relatiile de serviciu ale functionarului public sau ale
altui functionar, in sensul dispozitiilor art. 258 din Codul penal.
Cel de al doilea rezultat, alternativ prevazut, suficient in sine pentru
incriminare - cauzarea de paguba in patrimoniul unei alte unitati - apare si ca
o masura de aparare a proprietatii prin mijloace de drept penal.
Partea finala a textului art. 248 din Codul penal, definind cel de-al
doilea rezultat alternativ ca o paguba cauzata patrimoniului unei categorii de
unitati, nu face nici o distinctie intre proprietatea publica si cea privata,
supunand aceleiasi ocrotiri speciale atat partea din patrimoniu care constituie
proprietate publica, cat si cea care constituie proprietate privata. De aici
rezulta consecinta directa de a incrimina deosebit fapta de abuz in serviciu
care a produs paguba in patrimoniu, chiar constituind proprietate privata, in
functie de categoria din care face parte unitatea lezata.
Incriminarea diferentiata, evident mai grava, a infractiunii de abuz in
serviciu contra intereselor publice producatoare de paguba chiar in
proprietatea privata, tinand seama de calitatea speciala a titularului
proprietatii, ca in cazul infractiunilor contra patrimoniului sau chiar al
infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, prevazuta si
pedepsita de art. 246 din Codul penal - si cauzarea unei pagube constituind o
vatamare a intereselor legale a persoanei pagubite - incalca in mod evident
dreptul fundamental consacrat de art. 41 alin. (2) teza intai din Constitutie,
constand in ocrotirea in mod egal a proprietatii private, indiferent de
titular.
In concluzie: sintagma o paguba patrimoniului este neconstitutionala,
intrucat se refera in general la patrimoniu, compus integral sau in parte din
bunuri si valori proprietate privata, si nu numai la proprietatea publica.
Dispozitiile art. 248^1 din Codul penal, nu contravin, intr-adevar, nici
unei prevederi constitutionale. Ele devin incidente si temei al agravarii
raspunderii penale ca o consecinta a incadrarii potentiale a unei fapte in art.
248 din Codul penal si datorita consecintelor deosebit de grave ale faptei
respective.
Sanctionarea neindeplinirii sau a indeplinirii defectuoase a atributiilor
sale de serviciu de catre un functionar, tinand seama de consecintele faptei si
de natura functiei indeplinite de functionarul respectiv, ca abuz in serviciu
contra intereselor persoanelor, abuz in serviciu contra intereselor publice ori
ca o infractiune prevazuta in Legea nr. 31/1990, nu poate constitui obiect al
contenciosului constitutional, ci este o problema de incadrare juridica, a
carei rezolvare cade in competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
Judecator,
prof. univ. dr. Nicolae Popa
Judecator,
Kozsokar Gabor