Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.171 din 28.02.2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 287 din 02 mai 2012



SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.637D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.235/299/2009*, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Ilie Cazan într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că textul de lege criticat este în contradicţie atât cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, cât şi cu cele ale art. 284 din Codul muncii, care stabileşte competenţa pentru soluţionarea conflictelor de muncă în favoarea tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul. La stabilirea acestei competenţe, legiuitorul a avut în vedere înlesnirea liberului acces la justiţie al salariatului. Or, în condiţiile în care titlul executoriu este emis de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau reşedinţa reclamantul, este nedrept ca executarea acestuia să se facă la sediul debitorului sau al terţului poprit. Întrucât în speţă sediul debitorului este unic, în municipiul Bucureşti, textul criticat limitează liberul acces la justiţie al salariaţilor creditori, care sunt nevoiţi să se deplaseze la Bucureşti pentru a-şi obţine drepturile.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată faţă de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Faza executării silite este parte integrantă a procesului civil, iar statul trebuie să manifeste un deosebit interes în punerea efectivă în aplicare a drepturilor câştigate de părţi în instanţă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului a comunicat faptul că îşi menţine punctul său de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 835 din 26 mai 2009, nr. 978 din 25 iunie 2009, nr. 1.172 din 17 septembrie 2009 şi nr. 274 din 18 martie 2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2) care consacră principiul egalităţii în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. De asemenea, se apreciază a fi încălcate şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constituţionale.Astfel, prin Decizia nr. 273 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, şi Decizia nr. 1.411 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, a statuat că textul de lege criticat stabileşte competenţa materială şi teritorială pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Astfel, legea atribuie competenţa materială de a dispune înfiinţarea popririi executorului judecătoresc, creditorul având a alege între două birouri execuţionale deopotrivă competente, cel de la domiciliul sau sediul debitorului, respectiv cel de la domiciliul sau sediul terţului poprit.Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege.Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilă tuturor persoanelor aflate în situaţia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distincţie sau în considerarea altor criterii, şi anume creditorii deţinători ai unui titlu executoriu care solicită executorului judecătoresc înfiinţarea popririi.De asemenea, este neîntemeiată şi critica autorilor excepţiei potrivit căreia reglementarea dedusă controlului îngrădeşte accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 399 din Codul de procedură civilă prevede că împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, oferind toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi.Pentru motivele expuse mai sus, Curtea nu a reţinut nici încălcarea prevederilor internaţionale cuprinse în art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie a prevederilor criticate cu cele ale art. 284 din Codul muncii, devenit art. 269 în urma republicării Legii nr. 53/2003 - Codul muncii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, Curtea reţine, pe de o parte, că acest aspect nu ţine de competenţa sa, astfel cum aceasta este reglementată de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Este rolul şi sarcina instanţelor de judecată de a face corelările necesare între textele legale, astfel încât acestea să fie aplicate potrivit raţiunii care a stat la baza adoptării lor.Pe de altă parte, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Or, aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a normelor legale în situaţia unor eventuale contrarietăţi între acestea.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ilie Cazan în Dosarul nr. 6.235/299/2009* al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent, Fabian Niculae



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 171/2012

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 171 din 2012
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 276 1997
    I Almost Lost All My Fonte To Divorce Get Help With WRAITH HACKERS RECOVERY Did you know that there are professional private investigators who can help you obtain information on your spouse, including texts/calls and erased messages if he/she attempts to act smart and deletes them? This can aid you with your divorce process, which the lawyer will require. Contact Wraith Hacker Recovery. They can follow their location using live GPS, monitor text messages, WhatsApp, and Snapchat, recover deleted conversations, and handle any issues. All of this is done with no traces. They will show you how they will hack and allow you access to SPY on their phone. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com
ANONIM a comentat Rectificare 158 2015
    ASSISTANCE IN HELPING RECOVERY LOST CRYPTO FUNDS Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’d like to share my experience after falling victim to a cryptocurrency scam and losing $11,500 amount of money. I had invested in what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered unexpected problems. During this difficult situation, I came across Wraith Hackers Recovery and decided to reach out for assistance. I’m grateful that I did. Their team was professional, knowledgeable, and supportive throughout the process, taking the time to explain the steps involved and guide me through the recovery efforts. With their assistance, I was able to recover $9,978 of the funds I had lost. htt ps:// wraithhackers. com/ htt ps:// t.me / wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks @ protonmail. com
ANONIM a comentat Ordin 335 2021
    Legitimate Crypto Recovery Companies 2026 Hire WRAITH HACKERS RECOVERY At Wraith Hackers Recovery, the team is committed to providing professional cryptocurrency recovery support through advanced technology, expertise, and transparent communication. They aim to keep up with developments in the field while helping clients understand their available options. If you’ve lost cryptocurrency through a scam or fraud, you can contact Wraith Hackers Recovery to learn more about their services, recovery process, and requirements. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 38 2002
    HIRE A LICENSED CRYPTO RECOVERY EXPERT Hire WRAITH HACKERS RECOVERY I’m sharing my personal experience of how I sought help after becoming a victim of a cryptocurrency scam. I had invested a significant amount of money through what I believed was a legitimate platform, but everything changed when I attempted to withdraw my funds and encountered difficulties. Unsure of what to do next, I began looking for assistance and came across Wraith Hackers Recovery. I decided to contact them to learn more about my options, and I’m grateful that I did. Throughout the process, I received guidance and support that helped me better understand the steps involved in attempting to recover my lost funds. With their assistance, I was able to recover a substantial portion of the money I had lost. The experience was extremely stressful, but having support throughout the process made a significant difference for me. https://wraithhackers.com/ https://t.me/wraithhacks Whatsapp number: +1 (667) 349-1550 Write to wraithhacks@protonmail.com.
ANONIM a comentat Ordin 1287 2007
    usually don’t comment on these threads but this one hit close. Short version: hired the dark web ethical hacking and cybersecurity firm CyberH4cks. com paid about $55k USD, never used a single file in court, still worth it. Longer version: my ex was telling everyone (including the kids) that I cheated, that she was the victim, etc. Meanwhile I had suspicions but nothing concrete. What made the military grade hackers at CyberH4cks different from local PIs was that they weren’t limited to Instagram screenshots and parking-lot photos. A lot of modern infidelity leaves digital exhaust in places most people never look encrypted comms, burner accounts, stuff that lives off the regular web. we eventually opened a case with them on telegram with cellphone number +1 551 414 8634 (@cyberh4cks) They explained (in plain English) that some of that intelligence only exists in dark-web forums and data brokers you access via Tor / onion routing. Again they did that part, not me. I never even asked for the raw material. Didn’t want it. All that mattered was that my ex found out an independent forensic team had already pieced together the timeline. After that? Completely different person. Cooperative. Reasonable. Quiet. The kids stopped hearing nonsense. Divorce wrapped fast. That’s what I paid for.
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 171/2012
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu