Decizia Nr.1631 din 20.12.2011

referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 84 din 02 februarie 2012

I. Cu Adresa nr. 4.068 din 7 decembrie 2011, secretarul general al Senatului României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de un grup de 38 de senatori, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotărârii Plenului Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 38 de senatori. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Ilie Sârbu, Adrian Ţuţuianu, Trifon Belacurencu, Laurenţiu Florian Coca, Titus Corlăţean, Daniel Savu, Cosmin Vasile Nicula, Ion Rotaru, Nicolae Moga, Gheorghe Pavel Bălan, Toni Greblă, Sergiu Florin Nicolaescu, Elena Mitrea, Georgică Severin, Gheorghe Marcu, Radu-Cătălin Mardare, Valer Marian, Mihăiţă Găină, Dan Coman Şova, Ioan Chelaru, Marius Sorin Ovidiu Bota, Iulian Bădescu, Ioan Mang, Florin Constantinescu, Cătălin Voicu, Alexandru Cordoş, Valeca Şerban Constantin, Lia-Olguţa Vasilescu, Gheorghe Saghian, Nicolae Dănuţ Prunea, Gheorghe Pop, Miron Tudor Mitrea, Gavril Mârza, Constantin Tămagă, Alexandru Mazăre, Ecaterina Andronescu, Sorin Constantin Lazăr şi Viorel Arcaş.II. Obiectul sesizării îl constituie Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 28 noiembrie 2011.III. În motivarea sesizării se susţine că hotărârea criticată este contrară principiilor constituţionale pe care se întemeiază activitatea Parlamentului, în general, şi alegerea Preşedintelui acestui for legislativ, în special, consacrate de art. 1 alin. (3), art. 2, art. 8, art. 36 şi 37, art. 62, art. 63, art. 64 alin. (2) şi (5) din Constituţie. Aceasta întrucât, în ceea ce priveşte alegerea preşedinţilor Camerelor Parlamentului, Constituţia instituie principiul aplicării algoritmului politic, aşa cum a rezultat acesta în urma alegerilor, respectiv prin raportare la data alegerilor când, prin exercitarea drepturilor fundamentale prevăzute de art. 36 şi art. 37 din Constituţie, se exprimă voinţa cetăţenilor, voinţă care conturează configuraţia politică a Camerelor, şi nu acorduri ulterioare intervenite în exercitarea mandatelor parlamentarilor aleşi. Astfel, legiuitorul constituant a stabilit pentru preşedinţii Camerelor Parlamentului un mandat identic cu mandatul Camerelor, pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea în exercitarea funcţiei de preşedinte şi pentru asigurarea funcţionării instituţiei. Or, în urma alegerilor parlamentare din anul 2008, prin algoritmul politic izvorât în urma alegerilor din voinţa corpului electoral a rezultat desemnarea preşedintelui Senatului de către Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Se citează în acest sens din Decizia Curţii Constituţionale nr. 601/2005, prin care Curtea a examinat instituţia revocării preşedintelui Senatului.Se susţine, faţă de considerentele care au fundamentat decizia menţionată, că hotărârea criticată, care a validat alegerea unui candidat propus de Grupul parlamentar al PDL, în condiţiile în care principiile constituţionale instituie un veritabil „fine de neprimire“ la depunerea candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al Senatului din partea altui grup parlamentar decât cel căruia acest drept îi aparţine ca efect al algoritmului politic rezultat în urma alegerilor - Grupul parlamentar al PSD.Se mai arată şi că, în cauză, pierderea sprijinului politic de către fostul preşedinte al Senatului - Mircea-Dan Geoană - a produs efecte din momentul în care grupul parlamentar din care acesta făcea parte a declarat expres în plen această decizie. Pierderea sprijinului politic de către fostul preşedinte al Senatului a condus la vacantarea funcţiilor acestuia, atât la conducerea Senatului, cât şi în Biroul permanent. Având în vedere principiile constituţionale aplicabile, referitoare la aplicarea algoritmului politic, izvorât în urma alegerilor din voinţa corpului electoral, în ceea ce priveşte alegerea noului preşedinte al Senatului ca urmare a vacantării acestei funcţii, apare evident că dreptul de a face propuneri de candidaţi pentru ocuparea funcţiei vacante aparţine de drept exclusiv Grupului parlamentar al PSD, care i-a retras sprijinul politic senatorului în cauză.IV. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 8 decembrie 2011, Curtea Constituţională a solicitat preşedintelui Senatului punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului asupra sesizării de neconstituţionalitate.V. Cu Adresa nr. XXXV/4.131 din 13 decembrie 2011, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciază că sesizarea este neîntemeiată.Se susţine că din configuraţia politică a Camerelor, astfel cum rezultă aceasta în urma alegerilor, nu se poate stabili cărui grup parlamentar îi revine funcţia de preşedinte al unei Camere; aceasta este, pe de o parte, numai consecinţa negocierilor politice dintre liderii grupurilor parlamentare, iar, pe de altă parte, rezultatul votului exprimat de membrii Camerelor. Prin urmare, nu se poate stabili o legătură de cauzalitate directă între configuraţia politică a unei Camere rezultate din alegeri şi legitimitatea revendicării, numai de către un grup parlamentar, a funcţiei de preşedinte al unei Camere; dacă o asemenea legitimitate s-ar stabili, ar însemna că preşedintele Senatului nu ar mai trebui să fie ales, fiind suficientă desemnarea sa de către un grup parlamentar, situaţie ce ar reprezenta o înfrângere a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) teza întâi din Constituţie.Se mai apreciază şi că în cauză nu sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 601/2005, deoarece grupul parlamentar care l-a revocat din funcţie pe fostul preşedinte al Senatului nu este acelaşi cu cel care l-a propus pe acesta - în 2008 - drept candidat pentru ocuparea acestei funcţii. Aceasta întrucât, în decembrie 2008, domnul senator Mircea-Dan Geoană a fost propus drept candidat la această funcţie de Grupul parlamentar PSD + PC, grup politic al alianţei electorale cu acelaşi nume care a participat la alegeri; ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianţe au decis să-şi constituie un grup parlamentar distinct - Grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalţi senatori ai grupului iniţial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL. Prin urmare, actualul Grup parlamentar al PSD este diferit de fostul Grup parlamentar al PSD + PC. Nefiind aplicabile considerentele deciziei menţionate, în această ipoteză devin aplicabile normele regulamentare generale referitoare la alegerea preşedintelui Senatului, respectiv dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Într-o asemenea ipoteză, fiecare grup parlamentar poate face numai o propunere, fiind declarat ales preşedinte al Senatului candidatul care întruneşte votul majorităţii senatorilor prezenţi. De altfel, propunerile formulate de fiecare dintre grupurile parlamentare nu au fost contestate explicit cu ocazia prezentării de către acestea a candidaţilor pentru funcţia de preşedinte al Senatului.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului Permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea Senatului criticată, prin raportare la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:I. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.Sub aspectul competenţei de a soluţiona prezenta sesizare, Curtea reţine considerentele Deciziei nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, prin care şi-a circumstanţiat competenţa de control al constituţionalităţii hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, hotărârilor Plenului Senatului şi hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, instituită urmare modificării şi completării art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, considerente potrivit cărora „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional“.Parlamentul este o autoritate fundamentală a statului, reglementată de prevederile cap. I al titlului III - Autorităţile publice din Constituţie. Prin urmare, Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.II. Cu privire la susţinerile autorilor sesizării, Curtea constată că aceştia, deşi invocă o serie de texte constituţionale pretins încălcate prin hotărârea plenului Senatului criticată, îşi întemeiază în principal criticile pe raţionamentul care a fundamentat pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea dispoziţiilor art. 4 alin. (5), art. 12 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi (2), art. 31, art. 32 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi ale art. 170 alin. (2) din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea nr. 28 din 24 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005.Prin această decizie, Curtea, examinând o serie de texte din Regulamentul Senatului, a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii care reglementau instituţia revocării preşedintelui Senatului întrucât, pe de o parte, instituiau posibilitatea „ca în locul preşedintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar şi revocat cu titlu de sancţiune juridică, să fie ales un nou preşedinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configuraţiei politice“ [art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului] iar, pe de altă parte, instituiau „revocarea preşedintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui“ [art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului].Raţionamentul invocat de autorii sesizării nu este însă aplicabil, deoarece a fost enunţat de Curtea Constituţională, urmare a examinării unei alte instituţii juridice - aceea a revocării preşedintelui Senatului cu titlu de sancţiune juridică - instituţie care nu este în discuţie în prezenta cauză, unde Curtea este chemată să examineze din punctul de vedere al constituţionalităţii un act adoptat într-o altă situaţie juridică, respectiv de încetare de drept a funcţiei de preşedinte al Senatului ca urmare a retragerii sprijinului politic.Astfel, prin Hotărârea Senatului nr. 53 din 23 noiembrie 2011 s-a constatat încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent şi preşedinte al Senatului a domnului senator Mircea-Dan Geoană. Încetarea de drept a funcţiilor deţinute a intervenit ca urmare a retragerii sprijinului politic, respectiv a hotărârii de excludere a domnului Mircea-Dan Geoană din Partidul Social Democrat. În Şedinţa Biroului permanent al Senatului din data de 28 noiembrie 2011 s-a hotărât alegerea, în aceeaşi zi, a preşedintelui Senatului, fiind propuşi pentru această funcţie: domnul Vasile Blaga, de către Grupul parlamentar al PDL, şi domnul Titus Corlăţean, de către Grupurile parlamentare ale USL. Prin Hotărârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011, Senatul a decis alegerea domnului senator Vasile Blaga, aparţinând Grupului parlamentar al PDL, în funcţia de preşedinte al Senatului.Or, excluderea dintr-un partid politic constituie o decizie exclusivă a partidului politic în cauză, care nu este supusă controlului niciunei autorităţi.Art. 16 alin (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 stabileşte, sub acest aspect, că „Dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului“. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în mai multe decizii pronunţate cu privire la constituţionalitatea textului de lege citat (de exemplu, Decizia nr. 952 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, Decizia nr. 197 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010), partidele se organizează şi funcţionează pe baza unor norme proprii, adoptate după o procedură proprie, cu o jurisdicţie proprie recunoscută de lege, iar instanţele judecătoreşti nu sunt legitimate să exercite înfăptuirea justiţiei în ceea ce priveşte actele de încălcare a disciplinei interne din cadrul partidelor politice.Astfel fiind, şi având în vedere că sancţiunea prevăzută de art. 33 alin. (2) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, respectiv aceea a încetării statutului de preşedinte al unei Camere ca urmare a retragerii sprijinului politic, intervine, de drept, păstrarea, în această situaţie, a dreptului exclusiv al aceluiaşi partid politic cu privire la funcţia de preşedinte al Camerei deschide calea unor posibile abuzuri, respectiv a unei instabilităţi la conducerea acesteia, întrucât partidul în cauză poate, teoretic, oricând, şi pentru motive care nu pot fi în niciun fel cenzurate, să determine schimbarea persoanei care ocupă funcţia respectivă.Se observă în acest sens că, dacă în cazul revocării, motivele revocării - existenţa unor fapte de încălcare a prevederilor Constituţiei sau ale Regulamentului - au caracter obiectiv şi trebuie arătate în cuprinsul propunerii de revocare, în cazul retragerii sprijinului politic ca urmare a excluderii din partidul politic, motivele deciziei partidului privesc doar raporturile cu partidul în cauză şi nu există obligaţia de a fi prezentate.Aşadar, pierderea calităţii de membru a unui partid politic este guvernată de normele juridice cuprinse în statutele partidelor şi ţin de jurisdicţia exclusivă a acestora. Această autonomie normativă şi jurisdicţională a partidelor politice constituie o manifestare a tendinţei inevitabile de emancipare a acestora în raport cu ordinea juridică etatică. Controlul normativ al partidelor asupra membrilor lor este adesea foarte puternic şi se extinde chiar şi asupra vieţii lor private, asupra opiniilor lor etc. Tendinţa de autonomie sub aspectele enunţate poate fi justificată având în vedere obiectivele de ordin ideologic ale partidelor politice, însă controlul partidelor politice şi jurisdicţia lor exclusivă nu se poate extinde, implicit, şi asupra unei instituţii fundamentale a statului de drept, aceea de preşedinte al Senatului, ci numai asupra persoanei care ocupă la un moment dat această funcţie. Aceasta întrucât, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională chiar în considerentele deciziei invocate de autorii sesizării, „preşedintele Senatului, în exercitarea funcţiei, este neutru din punct de vedere politic, întrucât nu reprezintă poziţia politică şi interesele unui partid politic, ci reprezintă Senatul în integralitatea sa. Potrivit art. 39 alin. (1) din Regulamentul Senatului, preşedintele Senatului are, între alte atribuţii ce decurg din calitatea să de membru al Biroului permanent, următoarele: convoacă Senatul în sesiuni ordinare şi extraordinare; conduce lucrările Senatului şi asigură respectarea programului orar şi a ordinii de zi; acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii, stabileşte ordinea votării, explică semnificaţia votului şi anunţă rezultatul votului; asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor şi respectarea Constituţiei şi a Regulamentului Senatului; reprezintă Senatul în relaţiile cu Preşedintele României, camera Deputaţilor, Guvernul României, Curtea Constituţională, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii interne ori internaţionale. Deosebit de aceste atribuţii, preşedintele Senatului îndeplineşte unele competenţe de ordin constituţional şi legal, dintre care [...]: în conformitate cu art. 89 alin. (1) din Constituţie, preşedintele Senatului, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderii grupurilor parlamentare, este consultat de Preşedintele României la dizolvarea Parlamentului; potrivit art. 98 alin. (1) din Constituţie, asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al României; potrivit art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţie sesizează Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, al tratatelor sau altor acorduri internaţionale şi al Regulamentului Senatului, precum şi pentru soluţionarea unor conflicte juridice de natură constituţională dintre autorităţile publice“.Statutul preşedintelui Senatului, distinct de statutul celorlalţi membri ai Biroului permanent, implică un plus de exigenţă în ceea ce priveşte actele care privesc acest statut, iar posibilitatea unui partid politic de a dispune în mod exclusiv, şi în orice condiţii, cu privire la această instituţie, pe tot parcursul mandatului unei Camere a Parlamentului, nu este compatibilă cu această exigenţă, impusă de dispoziţiile art. 64 din Constituţie interpretat în corelaţie şi în concordanţă cu principiile statului de drept, prevăzute de art. 1 din Legea fundamentală.Autonomia partidelor politice trebuie înţeleasă şi aplicată în limitele principiilor constituţionale menţionate, astfel încât singura soluţie compatibilă cu acestea este ca, în cazul excluderii din partid a persoanei care ocupă funcţia de preşedinte al Senatului, alegerea noului preşedinte al Senatului să fie decisă de camera respectivă, cu aplicarea în mod corespunzător a regulilor prevăzute de dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului, astfel cum, de altfel, s-a procedat în cauză. Potrivit art. 24 alin. (1) din Regulamentul Senatului, „Preşedintele Senatului este ales, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de liderii grupurilor parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.“Chiar dacă s-ar admite aplicarea întocmai, şi în această situaţie juridică, a regulilor privind revocarea, desprinse de Curte din interpretarea dispoziţiilor constituţionale, se constată că aceste reguli nu se pot aplica în cauza de faţă, având în vedere structura diferită a grupurilor parlamentare din Senat la momentul alegerii actualului preşedinte al Senatului, în raport de data alegerii fostului preşedinte al Senatului.Astfel, prin Decizia nr. 601/2005 Curtea a reţinut că „reglementarea revocării preşedintelui Senatului nu poate contraveni principiului configuraţiei politice, care, potrivit art. 64 alin. (5) din Constituţie, stă la baza alcătuirii Biroului permanent.[...]“ şi că, în cazul revocării, înlocuirea acestuia „se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar [...].“ Examinând stenograma şedinţei Senatului din 19 decembrie 2008, se constată că grupul politic care, în virtutea respectării principiului configuraţiei politice, a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului, ales în aceeaşi şedinţă, a fost Grupul parlamentar al PSD+PC, grup politic al alianţei electorale cu acelaşi nume, care a participat la alegeri. Ulterior, senatorii care au intrat în Parlament pe listele unuia dintre partidele componente ale acestei alianţe au decis să îşi constituie un grup parlamentar distinct - grupul parlamentar al PSD -, iar ceilalţi senatori ai grupului iniţial s-au afiliat unui grup parlamentar existent, respectiv Grupului parlamentar al PNL.Prin urmare, grupul parlamentar care a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului şi care, potrivit celor statuate în Decizia nr. 601/2005, ar fi trebuit să desemneze noul candidat pentru această funcţie nu mai exista la data de 28 noiembrie 2011, când în Biroul permanent al Senatului s-a luat în discuţie alegerea preşedintelui Senatului şi s-au reţinut candidaţii desemnaţi de grupurile parlamentare ale USL şi PDL pentru această funcţie.Regula enunţată de Curte în contextul examinării instituţiei revocării din funcţia de preşedinte al Senatului este în mod evident aplicabilă numai în măsura în care nu s-a schimbat configuraţia politică iniţială. Dacă grupul parlamentar iniţial care a desemnat candidatul pentru funcţia de preşedinte al Senatului nu mai există, se revine, practic, la situaţia existentă la începutul mandatului Camerelor, cu aplicarea dispoziţiilor regulamentare corespunzătoare, respectiv cele ale art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului. Prin aplicarea acestei proceduri au fost desemnaţi în cauză cei 2 candidaţi la funcţia de preşedinte al Senatului şi a fost ales preşedintele Senatului, motiv pentru care susţinerile autorilor sesizării sunt neîntemeiate.De altfel, atât încetarea funcţiei de preşedinte al Senatului, cât şi alegerea noului preşedinte al Senatului constituie consecinţa juridică a unor negocieri politice, compuneri şi recompuneri de forţe politice care au avut loc în Senat în decursul actualului mandat al acestei Camere a Parlamentului. Aceste mutaţii de ordin politic nu pot face obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională, fiind, pe de o parte, o consecinţă a instituţiei mandatului reprezentativ pe care îl au, potrivit Legii fundamentale, parlamentarii, iar, pe de altă parte, o exprimare a autonomiei Camerelor Parlamentului.III. Având în vedere toate aceste motive, Curtea constată că Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 843 din 28 noiembrie 2011, nu încalcă prevederile constituţionale.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea preşedintelui Senatului.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 20 decembrie 2011 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán şi Tudorel Toader, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANPrim-magistrat-asistent,Marieta SaftaOPINIE SEPARATĂNu am subscris la soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, de membrii Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011, prin care Curtea a constatat că Hotărârea nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului nu încalcă prevederi constituţionale şi, ca atare, a respins sesizarea de neconstituţionalitate a acestei hotărâri, formulată de cei 38 de senatori.Consider că sesizarea trebuia respinsă, ca inadmisibilă, pentru argumentele prezentate la pct. I al Opiniei separate la Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011*) şi pentru cele pe care le voi prezenta.*) Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.Socotesc, în continuare, că nu toate hotărârile adoptate de Plenul Camerei Deputaţilor, de Plenul Senatului ori de Plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului pot forma obiectul controlului de constituţionalitate.1. Controlul Curţii Constituţionale, aşa cum se poate deduce din dispoziţiile art. 146 lit. a)-d) din Legea fundamentală, priveşte controlul constituţionalităţii unor acte normative, în care se includ: legile; iniţiativele de revizuire a Constituţiei; tratatele sau alte acorduri internaţionale; regulamentele Parlamentului; ordonanţele. La acestea se adaugă şi hotărârile Parlamentului, ca urmare a modificării art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atribuţie conferită Curţii în temeiul art. 146 lit. l) - „îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de legea organică a Curţii“.În opinia noastră, chiar dacă textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu distinge cu privire la categoriile de hotărâri adoptate de Plenul Camerelor Parlamentului care pot forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională, este evident că legiuitorul a avut în vedere numai hotărârile cu caracter normativ.Din moment ce norma care stabileşte competenţa Curţii este prevăzută în art. 27 cuprins în secţiunea a 2-a „Procedura jurisdicţională“ subsecţiunea 4 „Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului“, printr-o interpretare sistematică a textului nu se poate ajunge decât la concluzia că, în exercitarea noii atribuţii, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra hotărârilor cu caracter normativ, că sfera actelor supuse controlului este limitată la controlul hotărârilor normative ale Camerelor Parlamentului şi, pe cale de consecinţă, hotărârile individuale sunt excluse controlului.În măsura în care legiuitorul ar fi dorit să consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotărâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o expres şi distinct, iar nu prin completarea unui text al legii care se referă la controlul de constituţionalitate a unei categorii de acte normative - regulamentele Camerelor Parlamentului.Aşa cum s-a mai arătat, în categoria „hotărârilor individuale“ se includ hotărârile privind numiri şi alegeri în funcţii, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii, categorie în care se încadrează şi hotărârea din cauza de faţă. Aceste hotărâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate.Textul art. 27 modificat nu reglementează efectele deciziilor Curţii privitoare la constituţionalitatea hotărârilor, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 reglementează doar efectele deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea regulamentelor Parlamentului, fără să facă nicio referire la celelalte hotărâri.În situaţia în care s-ar admite că orice hotărâre a Parlamentului poate fi supusă controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională, al cărei rol este de a asigura supremaţia Constituţiei, s-ar transforma într-un arbitru al tuturor conflictelor politice, inerente raporturilor dintre putere şi opoziţie, respectiv dintre partidele politice reprezentate în Parlament.2. Se susţine că Hotărârea Senatului nr. 54 din 28 noiembrie 2011 pentru alegerea Preşedintelui Senatului intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, potrivit cărora „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional“. Or, Parlamentul este o autoritate fundamentală a statului, reglementată de prevederile cap. I al titlului III - Autorităţi publice din Constituţie.Aşa cum s-a subliniat în doctrină, „odată ce norma care stabileşte competenţe este prevăzută în art. 27 cuprins în secţiunea 2, pct. 4 intitulat «Controlul constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului», este imposibil de interpretat altfel decât ca privind controlul normelor. Or, introducerea în sfera controlului a organizării şi funcţionării autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional contrazice această regulă elementară a interpretării sistemice. Dacă am interpreta astfel art. 27 modificat, atunci am putea da Curţii Constituţionale competenţa de a verifica constituţionalitatea tuturor proceselor de constituire a tuturor organelor statului prevăzute de Constituţie“.3. Întrucât hotărârea contestată priveşte o problemă care ţine de procedura referitoare la alegerea Preşedintelui Senatului, respectiv de aplicare a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi ale art. 24 din Regulamentul Senatului, apreciez că nu era de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare acele prevederi regulamentare.În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că, „în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerelor, aşa încât contestaţiile privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei...“. Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. Camera este unica autoritate publică ce deţine competenţa să interpreteze, ea însăşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi să decidă asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare dată, desigur, normele constituţionale aplicabile.4. Este de semnalat că modificarea ambiguă a art. 27 din cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul în care Curtea Constituţională poate verifica şi constituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, impune o intervenţie din partea legislativului pentru a clarifica: care sunt categoriile de hotărâri ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate; care este procedura ce urmează a fi aplicată, specifică noii reglementări; efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea hotărârilor Plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor Plenului Senatului şi a hotărârilor Plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului.5. Întrucât hotărârea contestată priveşte alegerea Preşedintelui Senatului, care face parte din categoria hotărârilor cu caracter individual ce nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, sesizarea trebuia respinsă ca inadmisibilă.Judecător,Acsinte Gaspar