Decizia Nr.1548 din 06.12.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Güler Gerea Ayten în Dosarul nr. 12.290/280/2010 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 288D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 12.290/280/2010, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Güler Gerea Ayten într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de încuviinţare silită.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prin reglementarea modului de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, prin art. 373¹ din Codul de procedură civilă, se creează o limitare a posibilităţilor persoanelor interesate de a formula apărări şi probe, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la proprietatea privată.Judecătoria Piteşti - Secţia civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prin raportare strictă la condiţiile şi argumentele aduse în cauză. Procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373¹ din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 373¹ din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:– Art. 373¹: „Cererea de executare silită, însoţită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare şi titlul respectiv.Instanţa de executare încuviinţează executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviinţare a executării silite. În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligaţiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispoziţiile art. 371¹ alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător. Încuviinţarea executării silite este de drept valabilă şi pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: 1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat; 2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerinţă este necesară pentru pornirea executării silite; 3. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă; 4. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită; 5. există alte impedimente prevăzute de lege. Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare. În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate. Dacă socoteşte că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în condiţiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile şi bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părţi sau în devălmăşie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum şi pentru a-l determina să execute de bună voie obligaţia sa, arătându-i consecinţele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare. Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum şi darea de informaţii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum şi aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 108² alin. 2, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală. În situaţia prevăzută la art. 371⁷ alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să îşi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.“ În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că în cadrul procedurii de încuviinţare silită, prevăzută la art. 373¹ din Codul de procedură civilă, nu poate formula probe şi apărări, fapt ce îi limitează liberul acces la justiţie. Curtea observă că asupra prevederilor legale criticate s-a mai pronunţat, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 1.063 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 28 octombrie 2011, sau prin Decizia nr. 812 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate instituie reguli speciale de procedură privind exercitarea căilor de atac. Raţiunea pentru care legiuitorul a înlăturat, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, calea de atac împotriva încheierii de încuviinţare a cererii de executare silită este aceea a celerităţii ce se justifică în această etapă procesuală. Astfel, creditorul este lipsit de interes să atace o hotărâre prin care i s-a admis cererea, iar debitorul are posibilitatea de a-şi apăra drepturile, în raport cu orice incident de executare silită, pe calea contestaţiei la executare. Curtea reţine că procedura încuviinţării executării silite este o procedură necontencioasă, în cadrul căreia instanţa de executare competentă verifică doar îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 373¹ din Codul de procedură civilă, fiind guvernată de regulile prevăzute de art. 331 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă în integralitatea lor nu pot fi interpretate şi aplicate în mod izolat, ci numai coroborate cu celelalte dispoziţii procedurale privind executarea silită, astfel că, în cazul încuviinţării executării silite, debitorul are dreptul să formuleze contestaţie la executare, unde îşi poate formula toate apărările pe care înţelege să se sprijine. Curtea observă că debitorul are posibilitatea să îşi apere drepturile în raport cu orice incident de executare silită pe calea contestaţiei la executare, care este o procedură contencioasă, în cadrul căreia se administrează probe cu respectarea principiului contradictorialităţii ce guvernează procesul civil. Aşadar, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 44 din Constituţie şi nici a celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Güler Gerea Ayten în Dosarul nr. 12.290/280/2010 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 decembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu