Decizia Nr.1520 din 15.11.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ionel Narcis Neamţu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 349D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 februarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.165/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul Ionel Narcis Neamţu într-o cauză având ca obiect o obligaţie de a face.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece limitează posibilitatea de a casa cu trimitere, o singură dată.Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate respectă garanţiile oferite de Constituţie. Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora hotărârile judecătoreşti pot fi atacate de Ministerul Public sau părţile interesate în condiţiile legii, iar potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care conferă legiuitorului dreptul exclusiv de a legifera cu privire la acest aspect, nimic nu împiedică adoptarea soluţiei legislative cuprinse în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. De altfel, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, stabilind că hotărârile pronunţate în materie de contencios administrativ şi fiscal sunt supuse numai recursului, iar casarea hotărârii de fond cu trimitere spre rejudecare este posibilă o singură dată, şi numai în situaţia în care nu s-a soluţionat fondul, legiuitorul a avut în vedere exigenţa soluţionării cu celeritate a cererilor formulate în această materie, dreptul la două grade de jurisdicţie fiind garantat, limitat, numai în materie penală.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în deciziile nr. 549/2008 şi nr. 145/2009, soluţia legislativă criticată este justificată de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 29 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.În prezent, textul de lege criticat are următoarea redactare:– Art. 20 „Recursul“
(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie invocate şi în prezenta cauză, prin Decizia nr. 145 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 23 martie 2009. Cu acel prilej, Curtea a observat că se critică soluţia legislativă cuprinsă în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu respectă principiul dublului grad de jurisdicţie în ceea ce priveşte judecarea fondului. Autorii excepţiei au în vedere ipoteza în care instanţa de recurs reţine cauza pentru a judeca pe fond, după ce a casat de două ori hotărârea primei instanţe, ca urmare a faptului că în mod greşit aceasta din urmă a soluţionat cauza fără să intre pe fondul litigiului. Prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 69 din 16 martie 1994, Plenul Curţii Constituţionale a statuat, cu valoare de principiu, că accesul la structurile judecătoreşti şi la mijloacele procedurale, inclusiv la căile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenţă şi procedură de judecată stabilite de lege. Aceasta este concluzia care se desprinde din prevederile art. 129 din Constituţie, care stabileşte că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Aşadar, principiul dublului grad de jurisdicţie nu este de ordin constituţional, întrucât Legea fundamentală nu impune existenţa a două judecăţi de fond la două instanţe de grade diferite, ci permite, implicit, legiuitorului ca în funcţie de natura cauzei să reglementeze numărul căilor de atac ce pot fi utilizate. De altfel, dublul grad de jurisdicţie este garantat numai în materie penală de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textul permiţând însă, chiar şi aici, unele excepţii. În jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea Constituţională a reţinut că, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de proces echitabil nu implică imperios existenţa mai multor grade de jurisdicţie. Astfel, în Hotărârea Delcourt împotriva Belgiei, 1970, Curtea de la Strasbourg a statuat că, prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu se impune nicio obligaţie statelor cu privire la instituirea unor căi de atac împotriva unor hotărâri judecătoreşti. Este adevărat însă că, în măsura în care a instituit o cale de atac, statul trebuie să asigure, în principiu, toate garanţiile prevăzute pentru judecata în fond. Or, în cazul casării cu reţinere spre rejudecarea fondului, instanţa de recurs este obligată să examineze întreaga cauză sub toate aspectele, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale ale părţilor. Faptul că, în materia contenciosului administrativ, este permisă o singură casare cu trimitere spre rejudecare în situaţia în care prin hotărârea casată nu a fost evocat fondul este justificat de exigenţa soluţionării cu celeritate a procesului dedus judecăţii. Accesul la un judecător, caracteristic dreptului la un proces echitabil, este pe deplin asigurat. Dacă prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului - situaţie posibilă atunci când, de exemplu, s-a pronunţat în temeiul unei excepţii procesuale, a omis să soluţioneze o cerere ori s-a pronunţat cu privire la altceva decât ceea ce i s-a cerut -, instanţa de recurs va casa sau va modifica în tot ori în parte hotărârea primei instanţe şi i-o va trimite în vederea rejudecării. Dacă şi împotriva soluţiei pronunţate ca urmare a rejudecării partea nemulţumită declară recurs, instanţa superioară va reţine cauza pentru a judeca pe fond, chiar dacă prima instanţă nu a intrat nici de această dată pe fondul litigiului. În acest caz, instanţa de recurs se va pronunţa asupra fondului printr-o decizie care, la rândul său, poate fi contestată, potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin intermediul căilor extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Ionel Narcis Neamţu în Dosarul nr. 1.165/63/2010 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2011. PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean