Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 1454 din 4 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, a prevederilor art. 100 si art. 224 ultimul alineat din Codul de procedura penala, precum si a celor cuprinse în sectiunea V1 cap. II a titlului III din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 71 din 27 ianuarie 2011



Augustin Zegrean                        - preşedinte

Aspazia Cojocaru                        -judecător

Acsinte Gaspar                            -judecător

Petre Lăzăroiu                             -judecător

Mircea Ştefan Minea                   -judecător

Iulia Antoanella Motoc                -judecător

Ion Predescu                                -judecător

Puskas Valentin Zoltan                -judecător

Tudorel Toader                            -judecător

Afrodita Laura Tutunaru              - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedură penală, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V1 cap. II a titlului III din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adriana Veturia Moldovan în Dosarul nr. 666/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 2 iulie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 666/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedură penală, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V1 cap. II a titlului III din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adriana Veturia Moldovan.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la delegarea legislativă, art. 131 alin. (3) referitoare la Rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitoare la principiile ce guvernează activitatea procurorilor, iar prevederile Legii nr. 54/2006 de aprobare a ordonanţei de urgenţă criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 76 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice şi art. 115 alin. (5) referitoare la delegarea legislativă prin adoptarea de ordonanţe de urgenţă, deoarece instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public.

Cât priveşte dispoziţiile art. 224 ultimul alineat şi art. 911- 916 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, art. 26 referitoare la Viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, precum şi ale prevederilor art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care sunt interpretate ca fiind incidente şi înainte de începerea urmăririi penale împotriva unei persoane.

Prevederile art. 100 din Codul de procedură penală şi art. 56 din Legea nr. 161/2003 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei, precum şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece nu conţin suficiente garanţii împotriva unei aplicări arbitrare. In acest sens se susţine că legea română nu conţine niciun fel de prevederi cu privire la infracţiunile pentru care se poate dispune realizarea unei percheziţii informatice şi nu există niciun fel de prevederi care să impună instanţei să descrie în autorizaţia acordată obiectul care este căutat prin percheziţie, elementele care pot fi ridicate sau copiate pe suport informatic etc.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.

De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 100 cu denumirea marginală Percheziţia şi art. 224 ultimul alineat cu denumirea marginală Acte premergătoare, ambele din Codul de procedură penală, şi dispoziţiile cuprinse în secţiunea V1 cap. II a titlului III din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Interpretările şi înregistrările audio sau video, respectiv art. 911-art. 916 din Codul de procedură penală - Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectuează interceptarea şi înregistrarea, Certificarea înregistrărilor, Alte înregistrări, Inregistrările de imagini şi Verificarea mijloacelor de probă.

In sfârşit, obiect al excepţiei îl mai constituie şi dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21, 24, 26, 27 si 28, art. 76 alin. (1), art. 115 alin. (4), (5) şi (6), art. 131 alin. '(3) şi art. 132 alin. (1), precum şi ale art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi a Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, statuând că este neîntemeiată critica privind încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţională Anticoruptie a fost concepută ca structură cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticoruptie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală, „Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizării şi funcţionării Direcţiei Naţionale Anticoruptie. Faptul că în art. 1 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevăzut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticoruptie prin intermediul procurorului-şef al acestei direcţii nu justifică susţinerea că textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivă, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea pe baza principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, se poate constata că dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticoruptie, aceea de magistratură specială instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Referitor la critica fundamentată pe încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, că actuala Direcţie Naţională Anticoruptie a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea dată era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea exigenţelor prevăzute în prezent de alin. (4) şi (6) din art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înfiinţare a instituţiei în cauză.

Totodată, prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat că modificările şi completările aduse prin ordonanţele de urgenţă şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţională Anticoruptie au păstrat statutul special al acesteia faţă de celelalte parchete din structura Ministerului Public, „fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structură autonomă cu personalitate juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie".

Or, ţinând seama de „Decizia nr. 235/2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticoruptie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activităţii de luptă împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizării acestuia", Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 contestată în prezenta cauză. Prin urmare, având în vedere raţiunea edictării actului normativ aşa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.

Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6), Curtea constată că, potrivit acestora, „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţională a statuat că „din interpretarea textului constituţional se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi că nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. In celelalte domenii prevăzute de text, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă,  prin  reglementările pe care le conţin,  au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune „a suprima", „a aduce atingere", „a prejudicia", „a vătăma", „a leza", „a antrena consecinţe negative".

Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţă Ministerul Public, Curtea constată că, în prezenta cauză, fondul reglementării constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticoruptie în Direcţia Naţională Anticoruptie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentală şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005, definitivă şi general obligatorie, şi, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri specializate.

Intrucât prin natura şi finalitatea reglementării criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmează a respinge o astfel de critică.

In sfârşit, în ce priveşte critica potrivit căreia Legea nr. 54/2006 a fost adoptată prin înfrângerea dispoziţiilor art. 76 alin. (1), prin aceea că în momentul votării nu a fost întrunită majoritatea cerută de textul constituţional, Curtea constată că, potrivit art. 146 din Legea fundamentală, aceasta, în calitate de garant al supremaţiei Constituţiei, îşi exercită competenţa în limitele stabilite. Aşa fiind, posibilele neajunsuri referitoare la desfăşurarea şedinţelor celor două Camere ale Parlamentului nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios constituţional. De altfel, şi prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Curtea Constituţională a statuat că nu este de competenţa sa „analizarea eventualelor încălcări ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţională nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare".

Curtea constată că dispoziţiile din Codul de procedură penală referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului său, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţională a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 911, art. 912 alin. 2 şi art. 915 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările şi înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, Curtea a mai statuat că „nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituţionalitate, sens în care a reţinut că „nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".

In plus, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, după ce a reţinut existenţa unei încălcări a art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006) există numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferă protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.

Distinct de acestea, Curtea mai arată că aspectele legate de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 911-916 din Codul de procedură penală excedează competenţei sale, instanţele de judecată de drept comun fiind singurele în drept să hotărască asupra incidenţei textelor contestate într-un anumit moment procesual.

Cât priveşte dispoziţiile art. 224 ultimul alineat din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 524 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 7 septembrie 2006, a respins ca nefondată excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi, reţinând în esenţă că „judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat, verificând, evaluând şi coroborând probele, astfel că informaţiile culese imediat după săvârşirea faptei reclamate, în măsura obţinerii lor legale, nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură".

Curtea a reţinut că efectuarea în practică, în cadrul actelor premergătoare, a unor acte specifice urmăririi penale, în scopul eludării garanţiilor procesuale asigurate persoanelor implicate într-o urmărire penală, în speţă a dreptului la apărare, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate din cauză, chiar dacă ar fi reală, reprezintă o problemă de aplicare şi respectare a legii, care nu intră sub incidenţa contenciosului constituţional.

De asemenea, prin Decizia nr. 385 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, Curtea a mai arătat că „actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise şi bine determinate a altor instituţii. Aşa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg fazei de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, şi anume acela de a completa informaţiile organelor de urmărire penală, de a verifica informaţiile deţinute şi de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori a procurorului cu  privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Aşa fiind, aceste acte, prin conţinutul lor, au un caracter sui generis, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această graniţă se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual a actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garanţiilor impuse de faza urmăririi penale".

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a reţinut că „garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [... ] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanşării procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal şi se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal". S-a mai reţinut, de asemenea, că, deşi, „In conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă", atunci când instanţa ar înţelege să-i dea eficienţă.

In sfârşit, distinct de considerentele deciziilor de mai sus, care îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, Curtea constată că dispoziţiile art. 100 referitoare la percheziţia domiciliară, precum şi cele art. 56 din Legea nr. 161/2003 referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date nu contravin prevederilor referitoare la Inviolabilitatea domiciliului, la Secretul corespondenţei şi la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece percheziţia constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probă, iar încuviinţarea ei nu reprezintă un proces, ci o măsură procesuală luată pentru strângerea probelor necesare aflării adevărului.

De asemenea, chiar textele constituţionale invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei, precum şi inviolabilitatea domiciliului nefiind drepturi absolute, ci susceptibile de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.

Totodată, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor procedural penale contestate, percheziţia poate fi autorizată numai de judecător, prin încheiere care trebuie să cuprindă anumite elemente, şi se realizează pe baza unei proceduri prestabilite, în prezenţa unor martori asistenţi şi a persoanei de la care se ridică obiecte sau înscrisuri sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acestuia, în prezenţa unui reprezentant, membru al familiei sau vecin, lată deci că textele criticate conţin numeroase garanţii de natură a oferi protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţă privată. Or, de vreme ce acele prevederi se aplică în mod corespunzător şi celor referitoare la cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, precum şi la ridicarea obiectelor care conţin aceste date, Curtea constată că excepţia este neîntemeiată si în ce priveşte dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 161/2003.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ce priveşte dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie, a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a prevederilor art. 100 şi art. 224 ultimul alineat din Codul de procedură penală, precum şi a celor cuprinse în secţiunea V1 Capitolul II a Titlului III din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adriana Veturia Moldovan în Dosarul nr. 666/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1454/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1454 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1454/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu