Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.1428 din 25.10.2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 16 decembrie 2011

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniela Maftei.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marian-Cristian Mocanu în Dosarul nr. 19.239/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.497D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 15 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 19.239/197/2009, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de petentul Marian-Cristian Mocanu cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 333 din 14 ianuarie 2010, pronunţată de Judecătoria Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, în forma anterioară revizuirii, potrivit cărora Guvernul poate emite ordonanţe „în cazuri excepţionale“. [Această sintagmă are un conţinut semantic identic cu sintagma „în situaţii extraordinare“, cuprinsă la art. 115 alin. (4) din Constituţia revizuită.] Autorul excepţiei consideră că ordonanţa este neconstituţională, deoarece, la data adoptării acesteia, nu exista „un caz excepţional obiectiv“ şi „nu era întrunită condiţia urgenţei prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţie“. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.008/2009 şi nr. 109/2010.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.Critica vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă, şi anume adoptarea ordonanţei criticate cu încălcarea prevederilor care legitimează adoptarea ordonanţelor de urgenţă în cazuri excepţionale, aşa cum sunt cele referitoare la delegarea legislativă, cuprinse în art. 114 alin. (4) din Constituţie, în forma nerevizuită, sau în situaţii extraordinare, aşa cum sunt cele ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, în forma revizuită.Din examinarea textului constituţional în vigoare la data emiterii ordonanţei de urgenţă, precum şi din conţinutul expunerii de motive la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 decembrie 2002, rezultă că au fost întrunite exigenţele constituţionale prevăzute de art. 114 alin. (4) din Constituţie, în forma nerevizuită, pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă, şi anume existenţa cazului excepţional şi a urgenţei reglementării. Guvernul a precizat, în documentul menţionat anterior, că „amplificarea continuă a fenomenului infracţional, care a căpătat un caracter tot mai dinamic şi mai complex, a reclamat soluţii viabile de contracarare, concretizate în acest proiect de act normativ, pe de o parte, prin înăsprirea sancţiunilor penale, iar pe de altă parte, prin incriminarea ca infracţiuni a unor noi fapte“. Totodată, s-a arătat că promovarea unui proiect de act normativ asupra regimului circulaţiei pe drumurile publice sub forma unei ordonanţe de urgenţă „a fost determinată de necesitatea reglementării pe baze noi şi în acord cu noile reglementări europene, în cel mai scurt timp, a relaţiilor sociale dintr-un domeniu foarte important pentru societatea românească, prelungirea procedurii legislative având consecinţe nedorite, uneori dramatice, vizibile pe toate drumurile ţării. Promovarea în regim de urgenţă este determinată, nu în ultimul rând, şi de necesitatea îndeplinirii, la termenele convenite, a angajamentelor asumate de România în procesul de armonizare a legislaţiei româneşti cu aquis-ul comunitar“.În practica sa jurisdicţională, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, în acelaşi sens, prin Decizia nr. 245 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin decizia menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o sunt valabile şi în prezenta cauză.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marian-Cristian Mocanu în Dosarul nr. 19.239/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Doina Suliman

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 1428/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1428 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Hotărârea 47 2017
    BUPA FINANCE PLC is a group of company with funding experts and mandate to a finance and investment Company who is a premier provider of trade finance and project finance instruments as well as discountable bank instruments. Our bank instrument can be help you fund you projects in Trading, funding project(s) such as Aviation, Agriculture, Petroleum, Telecommunication, construction of Dams, Bridges, Real Estate and all kind of projects.Having years of professional, invaluable experience in the banking and finance industry, and having access to dozens of different prominent trusted and reliable providers, our Financial Services consultants will crawl through hundreds of products to find one that perfectly matches your needs. Purchase Instrument of BG/SBLC : 32%+2% Min Face Value cut =5M- 10B EUR/USD Lease Instrument of BG/SBLC : 4%+2% Min Face Value cut = 5M- 10B EUR/USD DESCRIPTION OF INSTRUMENTS: 1. Instrument: Bank Guarantee (BG / SBLC) (Appendix A) 2. Total Face Value: Eur 5M MIN and Eur 10B MAX (Ten Billion USD). 3. Issuing Bank: HSBC Bank London, Barclays, Credit Suisse and Deutsche Bank Frankfurt. 4. Age: One Year, One Month 5. Leasing Price: 6% of Face Value plus 2% commission fees to brokers. 6. Delivery: Bank to Bank swift. 7. Payment: MT-103 or MT760 8. Hard Copy: Bonded Courier within 7 banking days. Name :Howard Anthony Email:bupafinance9@gmail.com Skype ID:92f864467edaf0b8
ANONIM a comentat Hotărârea 2 2018
     I got my already programmed and blanked ATM card to withdraw the maximum of $10,000 daily for an unlimited withdraw I am so happy about this because i got mine last week and I have used it to get $70,000. MRS JUDE is giving out the card just to help the poor and needy though it is legal but it is something nice and he is not like other scam pretending to have the blank ATM cards.. Just send him an email On ( blankatm156@gmail.com )
ANONIM a comentat Decretul 25 1949
    Do You Seek Funds To Pay Off Credits and Debts? { EllinasFinances@gmail.com } Is Here To Put A Stop To Your Financial Problems. We Offer All Kinds Of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We Give Out Loan With An Interest Rate Of 2%. Interested Applicants Should Contact Us Via Email: EllinasFinances@gmail.com Please Fill the Application Form Below: - Complete Name: - Loan Amount Needed: - Loan Duration: - Purpose Of Loan: - City / Country: - Telephone: - How Did You Hear About Us: If You Are Interested To Get A Loan Then Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us via Email: EllinasFinances@gmail.com ,,,
ANONIM a comentat Decretul 770 1966

ANONIM a comentat Decretul 510 2017
    Hi, i just want to share my experience with everyone. I have being hearing about this blank ATM card for a while and i never really paid any interest to it because of my doubts. Until one day i discovered a hacking guy called (OSCAR WHITE). he is really good at what he is doing. Back to the point, I inquired about The Blank ATM Card. If it works or even Exist.He told me Yes and that its a card programmed for random money withdraws without being noticed and can also be used for free online purchases of any kind. This was shocking and i still had my doubts. Then i gave it a try and asked for the card and agreed to their terms and conditions. Hoping and praying it was not a scam. One week later i received my card and tried with the closest ATM machine close to me, It worked like magic. I was able to withdraw up to $4500. This was unbelievable and the happiest day of my life. So far i have being able to withdraw up to $28000 without any stress of being caught. I don't know why i am posting this here, i just felt this might help those of us in need of financial stability. blank Atm has really change my life. If you want to contact him, Here is the email address oscarwhitehackersworld@gmail.com or whats-app +1(323)-362-2310 And I believe he will also Change your Life....
ANONIM a comentat Decretul 737 2018
    Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) We Offers Financial Consulting To Client, ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com ) Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: ValidusCapital@execs.com ( ValidusCapital@techie.com )

ANONIM a comentat Hotărârea 30 2018

ANONIM a comentat Legea 174 2016
    We are authorized Financial consulting firm that work directly with A rated banks eg Lloyds Bank,Barclays Bank,HSBC bank etc We provide BG, SBLC,and lots more for clients all over the world. We are equally ready to work with Brokers and financial consultants/consulting firms in their respective countries. Our procedures are most reasonable and safest as we operate a 100% financial risk free process which entails that the issuing and receiving bank continues the transaction immediately after DOA is countersigned We offer certifiable and verifiable bank instruments via Swift Transmission from a genuine provider capable of taking up time bound transactions. We are RWA ready to close leasing with any interested client in few banking days We hope to establish a long term business relationship with you even after this first trial Regards WALSH SMITH, ROBERT email : info.iqfinanceplc@gmail.com skype: cpt_young1 Tel contact: +447031968934 Registered No: 04374045
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1428/2011
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu