DECIZIE   Nr. 1412 din 3 noiembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 893 din 21 decembrie 2009

Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Carmen-Cătălina Gliga               - procuror

Fabian Niculae                           - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi în Dosarul nr. 1.300/121/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 6 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.300/121/2009, Tribunalul Galaţi -Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Excepţia a fost ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi într-un dosar având ca obiect un conflict de muncă.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 16 privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 şi art. 21 privind liberul acces la justiţie din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece relaţiile de muncă dintre angajator şi angajat se întemeiază pe o convenţie - contractul individual de muncă, de unde rezultă că sancţiunea pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute în textul de lege criticat nu poate fi nulitatea absolută a deciziei, ci, eventual, nulitatea relativă.

Tribunalul Galaţi - Secţia civilă consideră că textul legal criticat este constituţional.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dispoziţii ce au următorul conţinut: „Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)   precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f)   instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată."

Examinând excepţia, Curtea constată că textul de lege criticat se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilităţii raporturilor de muncă, a desfăşurării acestora în condiţii de legalitate şi a respectării drepturilor şi îndatoririlor ambelor părţi ale raportului juridic de muncă. In acelaşi timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziţia obiectiv dominantă a angajatorului în desfăşurarea raportului de muncă.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare şi, în mod special, încetarea raportului de muncă din voinţa unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiţii de fond şi de formă riguros reglementate de legislaţia muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.

Menţiunile şi precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret şi complet pe salariat cu privire la faptele, motivele şi temeiurile de drept pentru care i se aplică sancţiunea, inclusiv cu privire la căile de atac şi termenele în care are dreptul să constate temeinicia şi legalitatea măsurilor dispuse din voinţa unilaterală a angajatorului.

Angajatorul, întrucât deţine toate datele, probele şi informaţiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei şi legalităţii acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, menţiunile şi precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare şi pentru instanţa judecătorească, în vederea soluţionării legale şi temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.

De altfel, aceste considerente au fost reţinute şi prin Decizia nr. 319 din 29 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007 şi prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 31 august 2005, când, analizând conformitatea art. 268 din Codul muncii cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 45 din Constituţie, Curtea a respins criticile formulate ca fiind neîntemeiate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei" Galaţi în Dosarul nr. 1.300/121/2009 al Tribunalului Galaţi - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae