Decizia Nr.1339 din 11.10.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Gabriel Emilian Constantin în Dosarul nr. 3.442/114/2011 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 540D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 606D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 6.518/200/2008 al Tribunalului Buzău - Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 606D/2011 la Dosarul nr. 540D/2011, având în vedere obiectul identic al acestor cauze.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 606D/2011 la Dosarul nr. 540D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin Încheierea din 13 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.442/114/2011, şi prin Încheierea din 28 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.518/200/2008, Tribunalul Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.Excepţia a fost ridicată de Gabriel Emilian Constantin cu prilejul soluţionării cererii de reexaminare a Încheierii din 10 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Buzău în Dosarul nr. 11.120/200/2010, precum şi cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 6.483 din 15 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Buzău în Dosarul nr. 6.518/200/2008.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate instituie o limitare a accesului justiţiabilului la instanţa judecătorească, ceea ce creează o situaţie conflictuală în raport cu dispoziţiile din Constituţie care consacră dreptul persoanei de a se adresa justiţiei, în condiţiile în care nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. O limitare a accesului la o instanţă judecătorească nu se conciliază cu dispoziţiile Constituţiei decât dacă are un scop legitim şi dacă există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la hotărârile pronunţate în cauzele Tolstoy Miloslavsky contra Regatului Unit, 1995, şi Kreuz contra Poloniei, 2001.Tribunalul Buzău - Secţia civilă apreciază că prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituţionale, deoarece nu împiedică accesul liber la justiţie şi nici exercitarea dreptului la un proces echitabil. Invocă în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, cu referire la Decizia nr. 1.402/2008, Decizia nr. 96/2009, Decizia nr. 135/2010, Decizia nr. 657/2010 şi Decizia nr. 1.098/2010.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 24 octombrie 2008.Textul de lege criticat are în prezent următoarea redactare:– Art. 7: „Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6, fără a putea depăşi, în total, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 au făcut, în repetate rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate în prezenta cauză şi din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin mai multe decizii, spre exemplu, Decizia nr. 1.322 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 19 noiembrie 2009, Decizia nr. 135 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 7 aprilie 2010, şi Decizia nr. 1.098 din 21 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 11 noiembrie 2010, Curtea a statuat, în esenţă, că stabilirea unei sume maxime echivalente cu 12 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare, până la care se poate acorda, cumulat, în cursul unei perioade de un an, ajutorul public judiciar, nu este de natură să împiedice accesul liber la justiţie sau exercitarea dreptului la un proces echitabil. Curtea a reţinut în acest sens că stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din ordonanţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susţinere din partea statului şi l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie. Cele statuate în deciziile sale amintite mai sus îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei în această materie. De asemenea, Curtea reţine că nu poate fi primită critica formulată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate instituie o limitare a accesului la instanţa judecătorească, contrară dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este consacrat în sistemul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Weissman şi alţii împotriva României, 2006, paragraful 35, şi S.C. Apron Dynamics S.R.L. Baia Mare împotriva României, 2010, paragraful 42), impunerea unor restricţionări financiare este considerată o limită acceptabilă a dreptului de acces la instanţă. În continuare, Curtea constată că, urmărind un scop legitim, identificat generic cu buna administrare a resurselor justiţiei, prevederile legale criticate constituie o garanţie a accesului efectiv la justiţie, de natură să asigure un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit şi să păstreze un echilibru just între interesul statului în a recupera cheltuielile de judecată şi interesul reclamantului ca o instanţă să îi examineze cererea. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepţie ridicată de Gabriel Emilian Constantin în dosarele nr. 3.442/114/2011 şi nr. 6.518/200/2008 ale Tribunalului Buzău - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Simina Gagu