Decizia Nr.1281 din 29.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europencils“ - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.422D/2010.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Societatea Comercială „Europencils“ - S.A. din Sibiu, a depus la dosar un înscris prin care solicită admiterea excepţiei invocate şi judecarea cauzei în lipsă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând că art. 93 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede posibilitatea transmiterii actelor de sesizare a instanţei inclusiv prin fax.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 173/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europencils“ - S.A. din Sibiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii comerciale privind reziliere contract.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât legiuitorul nu a putut anticipa, la momentul adoptării Codului de procedură civilă, că mijloacele de comunicare cu instanţele se vor diversifica (fax, e-mail etc.), situaţie în care normele art. 104 din Codul de procedură civilă îngrădesc liberul acces la justiţie şi folosirea căilor de atac corespunzător noilor mijloace tehnice.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile legale nu contravin principiilor constituţionale pentru că există modalităţi alternative de transmitere a actelor de procedură către instanţele judecătoreşti, respectiv prin serviciul registratură şi prin poştă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea sunt dispoziţii procedurale prin care sunt reglementate condiţiile de admisibilitate şi transmitere a actelor de procedură către instanţele judecătoreşti. Articolul 104 din Codul de procedură civilă nu îngrădeşte liberul acces la justiţie şi nici nu împiedică părţile interesate să apeleze la instanţele judecătoreşti şi să se prevaleze de toate garanţiile procesuale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 104 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul cuprins: „Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Dreptul fundamental de acces liber la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale legitime. Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 37-38).Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului.De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 51-52, a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 93, a statuat că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ şi că „acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni“.În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la existenţa termenelor procedurale, de exemplu în Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a statuat că instituirea termenelor procedurale a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie.Referitor la art. 104 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că prin dispoziţiile procedurale criticate de autorul excepţiei nu se limitează drepturile părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia - subînţeleasă - de a o face în termenele prevăzute de lege. În speţă, fiind vorba despre declararea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, comunicarea prin fax a acesteia la dosar este posibilă înăuntrul termenului legal, întrucât dispoziţiile art. 104 din Codul de procedură civilă impun tocmai comunicarea actelor de procedură înăuntrul termenelor legale şi nu, neapărat, o anumită modalitate de comunicare a acestora.De asemenea, Curtea reţine că textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poştă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabileşte regula generală în privinţa actelor de procedură trimise instanţelor prin poştă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.De altfel, Codul de procedură civilă aduce în prim plan şi alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. 1, art. 86 alin. 3 sau art. 132 alin. 2. În acest sens, Curtea observă că alin. 3 al art. 86 din Codul de procedură civilă, sediul general al materiei în privinţa modalităţilor de comunicare a actelor de procedură, prevede că „în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia“.Totodată, Curtea observă că Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 93 că „Actele de sesizare a instanţei, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc număr din aplicaţia ECRIS şi dată certă“, fiind, deci, evident că actele procedurale pot fi transmise şi prin alte mijloace de comunicare decât prin poştă sau depuse personal.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Europencils“ - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin