DECIZIE Nr. 124 din 6 octombrie 1998
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4
teza a doua din Codul de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 433 din 16 noiembrie 1998

Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Gabor Kozsokar - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Carmen Daniela Manea - magistrat-asistent
Pe rol, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila, ridicata de Parchetul de
pe langa Curtea Suprema de Justitie in Dosarul nr. 748/1997 al Curtii Supreme
de Justitie - Sectia civila.
Presedintele declara dezbaterile deschise.
La apelul nominal au lipsit Consiliul Local al Municipiului Targoviste si
Regia Autonoma de Gospodarie Comunala Targoviste.
Procedura de citare este legal indeplinita.
Magistratul-asistent prezinta referatul cauzei. Intrucat partile nu au de
formulat cereri prealabile, se constata cauza in stare de solutionare si se
acorda cuvantul partilor.
Reprezentantul Ministerului Public solicita admiterea exceptiei invocate,
aratand ca prevederile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila
contravin dispozitiilor art. 128 si 130 din Constitutie.
Luand cuvantul, intimata-reclamanta Tanase Ecaterina solicita admiterea
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in cauza.
Intervenientul in favoarea Consiliului Local al Municipiului Targoviste,
Surugiu Sergiu Savel, solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila.
Presedintele declara dezbaterile inchise.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 20 martie 1998, pronuntata in Dosarul nr. 748/1997,
Curtea Suprema de Justitie - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza a doua din
Codul de procedura civila, ridicata de Ministerul Public.
In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca, intrucat
declararea recursului in anulare constituie, conform "art. 130 din
Constitutie, o prerogativa ce apartine exclusiv procurorului general, ca
reprezentant al Ministerului Public, apare firesc ca retragerea acestei cai
extraordinare de atac de catre initiatorul ei, conform art. 330^4 teza intai
din Codul de procedura civila, sa reprezinte un exercitiu al aceleiasi
atributii, la indemana aceluiasi subiect calificat cu efect de stingere a
litigiului respectiv". De aceea, se apreciaza ca dispozitiile art. 330^4
teza a doua din Codul de procedura civila, care permit partilor din proces sa
ceara continuarea judecatii unei cai de atac "pe care nu sunt abilitate sa
o declanseze, apar ca neconstitutionale, intrucat transfera in competenta
partilor litigante atributii care, potrivit art. 130 din Constitutie, apartin
exclusiv Ministerului Public si se exercita numai prin procurorii constituiti
in parchete". Autorul exceptiei mai sustine ca art. 16 alin. (1) din
Constitutie nu are in vedere egalitatea de tratament juridic a cetatenilor
"in raport cu autoritatile publice si nici preluarea de catre cetateni a
atributiilor ce revin respectivelor autoritati".
Instanta de judecata si-a exprimat opinia ca exceptia de
neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
In conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor celor doua Camere
ale Parlamentului si Guvernului. In cauza a comunicat punctul sau de vedere
numai Guvernul, potrivit caruia exceptia urmeaza sa fie respinsa, tinand seama
de practica jurisdictionala a Curtii Constitutionale in materie.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, concluziile partilor prezente si dispozitiile legale
atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate, fiind sesizata legal, in conformitate cu dispozitiile
art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992,
republicata.
Potrivit prevederilor art. 330^4 din Codul de procedura civila, "pana
la inchiderea dezbaterilor procurorul general isi poate retrage motivat
recursul in anulare. In acest caz, partile in proces pot cere continuarea
judecatii". Aceasta dispozitie legala a fost integral atacata, in repetate
randuri, pe calea exceptiei de neconstitutionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, Curtea
Constitutionala a decis ca dispozitiile art. 330^4 din Codul de procedura
civila sunt constitutionale. In considerentele deciziei se retine ca "art.
330^4 din Codul de procedura civila arata conditiile in care procurorul general
isi poate retrage recursul in anulare si consacra totodata dreptul partilor din
proces de a starui pentru continuarea judecatii. Or, prin aceste prevederi nu
poate fi pusa in discutie nici o situatie conflictuala cu dispozitiile
Constitutiei". Dispozitiile art. 330^4 din Codul de procedura civila nu au
fost atacate cu recurs, astfel incat, sub acest aspect, decizia a ramas
definitiva.
Aceeasi solutie a constitutionalitatii dispozitiilor art. 330^4 din Codul
de procedura civila a fost pronuntata in mod constant in practica
jurisdictionala a Curtii.
Fiind sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
cuprinse in teza a doua a art. 330^4 din Codul de procedura civila, Curtea s-a
pronuntat in acelasi sens, respingand exceptia. Astfel sunt deciziile nr. 67 si
68 din 16 aprilie 1998, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 195 din 26 mai 1998.
Pentru a se pronunta aceasta solutie s-a retinut ca prevederile legale care
reglementeaza recursul in anulare, deci si cele ale art. 330^4 teza a doua din
Codul de procedura civila, sunt elaborate in conformitate cu dispozitiile art.
125 si 128 din Constitutie.
Faptul ca recursul in anulare, care se poate exercita numai de procurorul
general, este continuat la cererea uneia dintre parti, in cazul in care
procurorul general il retrage, nu incalca dispozitiile constitutionale
mentionate. Aceasta nu este o problema de constitutionalitate, ci o chestiune
de politica legislativa a autoritatii legiuitoare, optiune legislativa ce nu
poate fi considerata ca neconstitutionala cat timp nu contravine unei prevederi
a Constitutiei.
Avand in vedere ca in speta nu au intervenit elemente noi care sa determine
reconsiderarea practicii jurisdictionale a Curtii, urmeaza ca exceptia privind
dispozitiile art. 330^4 teza a doua din Codul de procedura civila sa fie
respinsa.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330^4 teza
a doua din Codul de procedura civila, ridicata de Parchetul de pe langa Curtea
Suprema de Justitie in Dosarul nr. 748/1997 al Curtii Supreme de Justitie -
Sectia civila.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din data de 6 octombrie 1998.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat asistent,
Carmen Daniela Manea