DECIZIE Nr.
1228 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) si (11) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 783 din 23 noiembrie 2010
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul
nr. 11.237/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios
administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Elena
Andrei, în calitate de interpret autorizat de limba engleză.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei, invocând jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 decembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.237/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert într-o
cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de luare în custodie publică.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate „încalcă
dreptul constituţional la apărare, în măsura în care nu reglementează o
procedură clară de luare în custodie publică, precum şi prin limitarea duratei
procedurii". Precizează că se aduce o gravă atingere independenţei
justiţiei, soluţia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă
instanţei prin lege. In opinia sa, este nesocotit şi principiul egalităţii
părţilor în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul
Administraţiei şi Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de
timbru pentru acţiunea introdusă. Autorul excepţiei precizează că, în cadrul
procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie
publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanţiile procesuale prevăzute
de lege. Astfel, străinilor nu li se aduce un translator de limbă maternă, nu
li se admit probe în apărare, de cele mai multe ori nu li se admite nici
cererea de angajare a unui apărător, nu li se aduc la cunoştinţă, în limba pe
care o vorbesc sau în altă limbă pe care o înţeleg, motivele principale care au
condus la luarea măsurii, drepturile şi obligaţiile pe care le au în timpul
şederii în aceste centre şi nici nu beneficiază de asistenţă juridică. Mai
arată că accesul la justiţie este limitat, întrucât măsura se ia pe o perioadă
de 2 ani, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în
vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, precizând că în
procesele penale măsura arestării se ia din 30 în 30 de zile. Arată că măsura
luării în custodie publică este privativă de libertate, constituind şi o
restrângere a libertăţii de circulaţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că
textele de lege criticate reprezintă norme procedurale care nu contravin
niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de
autorul excepţiei şi care sunt redactate într-o manieră clară şi precisă,
astfel încât orice persoană îşi poate adapta conduita în funcţie de
dispoziţiile acestora.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile
legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au
următorul cuprins:
- Art. 97 alin. (3) şi (11): „(3) In cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura
expulzării, instanţa poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică
până la efectuarea expulzării de către organele de poliţie, în conformitate cu
prevederile Codului de procedură penală, fără ca perioada de custodie publică
să depăşească 2 ani. (...)
(11) In cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanţa
care a pronunţat hotărârea penală nu a dispus luarea în custodie publică,
Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curţii de Apel Bucureşti luarea în
custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanţa soluţionează
cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei
este definitivă şi irevocabilă.
In opinia autorului excepţiei, textele de lege
criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4)
care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16
care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a
autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces
echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileşte că libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la
apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi
şi se supun numai legii. Invocă şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează
dreptul la libertate şi siguranţă. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi
prevederile art. 33 „Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie
2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor
membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a
Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE,
68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,
90/365/CEE şi 93/96/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.
L 158/77 din 30 aprilie 2004).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
observă că, prin mai multe decizii, dintre care poate fi menţionată,
exemplificativ, Decizia nr. 219 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, s-a mai pronunţat asupra textelor de
lege criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale,
convenţionale şi unionale şi din perspectiva unor critici similare. Cu acel
prilej, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, măsura expulzării se poate
dispune, în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de procedură
penală, împotriva străinilor care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul
României. Scopul luării în custodie publică îl constituie împiedicarea acestora
de a se sustrage de la executarea măsurii expulzării, ca măsură de siguranţă
dispusă de instanţele române împotriva lor. Luarea în custodie publică este,
aşadar, într-o asemenea situaţie, consecinţa comportamentului culpabil al
străinului care a încălcat legea penală şi a săvârşit o infracţiune constatată
şi pedepsită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nesocotind astfel
prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea
respectării legilor, fără a distinge între cetăţenii români şi străini ori
apatrizi.
Curtea a constatat că luarea în custodie publică se
dispune de instanţa competentă, care, în urma administrării probelor aflate la
dosar, va pronunţa o soluţie care nu este automat impusă de lege, aşa cum
afirmă autorul excepţiei. Această măsură se ia în cadrul unui proces desfăşurat
în faţa unei instanţe judecătoreşti care se bucură de independenţă şi
imparţialitate şi în cursul căruia străinul îşi poate exercita neîngrădit
dreptul la apărare, beneficiind de toate garanţiile specifice procesului
echitabil.
Totodată, Curtea a statuat că luarea în custodie
publică este o măsură administrativă de restrângere temporară a libertăţii de
circulaţie a străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul României,
iar nu o măsură privativă de libertate, astfel că nu se poate face analogie cu
procedura verificării periodice a legalităţii luării şi menţinerii măsurii
arestării preventive.
In ceea ce priveşte critica referitoare la exceptarea
Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări,
în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acţiunea
introdusă, Curtea a observat că autorul excepţiei este, de fapt, nemulţumit de
lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună
acestei autorităţi obligaţia plăţii unei astfel de taxe. Or, modificarea şi completarea textelor de lege reprezintă
atribuţii ce intră în competenţa exclusivă a puterii legislative.
In ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 33 din
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii
Europene, referitoare la instituţia expulzării, Curtea a reţinut că aceasta nu
constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei
soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul
căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
Intrucât nu au fost evidenţiate elemente noi, care să
fie de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia
pronunţată prin decizia menţionată şi motivarea acesteia îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România,
excepţie ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul nr. 11.237/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu