DECIZIE   Nr. 1228 din 5 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) si (11) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor în România

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 783 din 23 noiembrie 2010

Augustin Zegrean                  - preşedinte

Aspazia Cojocaru                  -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                       -judecător

Mircea Ştefan Minea             -judecător

Iulia Antoanella Motoc          -judecător

Ion Predescu                         -judecător

Puskâs Valentin Zoltan           -judecător

Tudorel Toader                      -judecător

Valentina Bărbăţeanu              - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul nr. 11.237/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă doamna Elena Andrei, în calitate de interpret autorizat de limba engleză.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 4 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 11.237/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Excepţia a fost ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de luare în custodie publică.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate „încalcă dreptul constituţional la apărare, în măsura în care nu reglementează o procedură clară de luare în custodie publică, precum şi prin limitarea duratei procedurii". Precizează că se aduce o gravă atingere independenţei justiţiei, soluţia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă instanţei prin lege. In opinia sa, este nesocotit şi principiul egalităţii părţilor în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acţiunea introdusă. Autorul excepţiei precizează că, în cadrul procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor, nu sunt respectate toate garanţiile procesuale prevăzute de lege. Astfel, străinilor nu li se aduce un translator de limbă maternă, nu li se admit probe în apărare, de cele mai multe ori nu li se admite nici cererea de angajare a unui apărător, nu li se aduc la cunoştinţă, în limba pe care o vorbesc sau în altă limbă pe care o înţeleg, motivele principale care au condus la luarea măsurii, drepturile şi obligaţiile pe care le au în timpul şederii în aceste centre şi nici nu beneficiază de asistenţă juridică. Mai arată că accesul la justiţie este limitat, întrucât măsura se ia pe o perioadă de 2 ani, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, precizând că în procesele penale măsura arestării se ia din 30 în 30 de zile. Arată că măsura luării în custodie publică este privativă de libertate, constituind şi o restrângere a libertăţii de circulaţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, arată că textele de lege criticate reprezintă norme procedurale care nu contravin niciuneia dintre dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei şi care sunt redactate într-o manieră clară şi precisă, astfel încât orice persoană îşi poate adapta conduita în funcţie de dispoziţiile acestora.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 97 alin. (3) şi (11): „(3) In cazul străinilor împotriva cărora s-a dispus măsura expulzării, instanţa poate dispune ca străinul să fie luat în custodie publică până la efectuarea expulzării de către organele de poliţie, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, fără ca perioada de custodie publică să depăşească 2 ani. (...)

(11) In cazul prevăzut la alin. (3), dacă instanţa care a pronunţat hotărârea penală nu a dispus luarea în custodie publică, Oficiul Român pentru Imigrări poate solicita Curţii de Apel Bucureşti luarea în custodie publică a străinului care urmează a fi expulzat. Instanţa soluţionează cererea în termen de 3 zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.

In opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileşte că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Invocă şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la libertate şi siguranţă. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 33 „Expulzarea ca pedeapsă sau măsură accesorie" din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE şi 93/96/CEE (publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158/77 din 30 aprilie 2004).

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin mai multe decizii, dintre care poate fi menţionată, exemplificativ, Decizia nr. 219 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 27 aprilie 2010, s-a mai pronunţat asupra textelor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale, convenţionale şi unionale şi din perspectiva unor critici similare. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 94 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, măsura expulzării se poate dispune, în condiţiile prevăzute de Codul penal şi de Codul de procedură penală, împotriva străinilor care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul României. Scopul luării în custodie publică îl constituie împiedicarea acestora de a se sustrage de la executarea măsurii expulzării, ca măsură de siguranţă dispusă de instanţele române împotriva lor. Luarea în custodie publică este, aşadar, într-o asemenea situaţie, consecinţa comportamentului culpabil al străinului care a încălcat legea penală şi a săvârşit o infracţiune constatată şi pedepsită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, nesocotind astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea respectării legilor, fără a distinge între cetăţenii români şi străini ori apatrizi.

Curtea a constatat că luarea în custodie publică se dispune de instanţa competentă, care, în urma administrării probelor aflate la dosar, va pronunţa o soluţie care nu este automat impusă de lege, aşa cum afirmă autorul excepţiei. Această măsură se ia în cadrul unui proces desfăşurat în faţa unei instanţe judecătoreşti care se bucură de independenţă şi imparţialitate şi în cursul căruia străinul îşi poate exercita neîngrădit dreptul la apărare, beneficiind de toate garanţiile specifice procesului echitabil.

Totodată, Curtea a statuat că luarea în custodie publică este o măsură administrativă de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinului care urmează să fie expulzat de pe teritoriul României, iar nu o măsură privativă de libertate, astfel că nu se poate face analogie cu procedura verificării periodice a legalităţii luării şi menţinerii măsurii arestării preventive.

In ceea ce priveşte critica referitoare la exceptarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru acţiunea introdusă, Curtea a observat că autorul excepţiei este, de fapt, nemulţumit de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei autorităţi obligaţia plăţii unei astfel de taxe. Or, modificarea şi completarea textelor de lege reprezintă atribuţii ce intră în competenţa exclusivă a puterii legislative.

In ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 33 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la instituţia expulzării, Curtea a reţinut că aceasta nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei soluţionare revine judecătorului învestit cu soluţionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

Intrucât nu au fost evidenţiate elemente noi, care să fie de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată prin decizia menţionată şi motivarea acesteia îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (3) şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Aghonye Chukwureh Kelechi Robert în Dosarul nr. 11.237/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu