DECIZIE   Nr. 122 din 22 octombrie 1996

asupra constitutionalitatii Legii privind statutul deputatilor si senatorilor

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 265 din 28 octombrie 1996

    Curtea Constitutionala a fost sesizata, la data de 23 septembrie 1996, de catre 25 de senatori si anume: domnii Ioan Turlacu, Ion Manea, Andrei Potcoava. Zoltan Hosszu, Nicolae Simescu, Gigel Grigore, Tiberiu Stefan Incze, Mihail Buracu, Ion Coja, Stefan-Traian Mocuta, Costel Gheorghiu, Teiu Paunescu, Ivan Sabin, Dumitru Calueanu, Mancia T. Mircea, Viorel Ilisiu, Ignat Florica Doina, Gheorghe Secara, Mircea Valcu, Gabor Kozsokar, Victor Apostolache, Gheorghe Rizescu, Crecan Augustin, Karoly Ferenc Szabo si Teodor Ardelean, in legatura cu incalcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutie, in cadrul procedurii de adoptare a Legii privind statutul deputatilor si senatorilor.
    In sesizare se arata ca motivele obiectiei de neconstitutionalitate sunt de ordin procedural si privesc modul cum s-a desfasurat sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului din 11 septembrie 1996. Se sustine ca modul in care s-a desfasurat dezbaterea incalca prevederile art. 76 alin. (2) din Constitutie si ale art. 54 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, deoarece, in situatia in care raportul comisiei de mediere, in ansamblul sau, nu a intrunit cvorumul prevazut de lege, intr-una dintre Camere, ar fi trebuit ca, in sedinta comuna a Parlamentului, sa fie supus votului intregul raport al comisiei de mediere si nu numai textele aflate in divergenta. In sprijinul celor aratate sunt invocate si deciziile anterioare ale Curtii Constitutionale, si anume: Decizia nr. 62 din 13 iunie 1995 si Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995. Prin nerespectarea reglementarilor invocate, se considera ca textele din cuprinsul actului normativ nu au dobandit putere de lege. In sensul celor aratate, se precizeaza ca, in Senat, cu exceptia art. 42 alin. (1) din lege, propunerile Comisiei de mediere au fost admise "text cu text", dar, in ansamblu, "raportul de mediere nu a intrunit numarul de voturi necesar pentru adoptarea unei legi organice".
    Potrivit prevederilor art 18 alin (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului spre a-si prezenta punctele de vedere.
    In punctul de vedere al Camerei Deputatilor se considera ca obiectia de neconstitutionalitate nu este intemeiata, pentru adoptarea in forma definitiva a Legii privind statutul deputatilor si senatorilor, in sedinta comuna a celor doua Camere, facandu-se aplicarea corecta a dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie. In sedinta comuna - se precizeaza in continuare - divergentele "au fost eliminate punct cu punct, cu votul majoritatii cerute de lege pentru o lege organica, ceea ce a facut inutila supunerea raportului Comisiei de mediere unui vot in plenul Camerei Deputatilor si Senatului". Deciziile anterioare ale Curtii Constitutionale la care fac referire semnatarii obiectiei de neconstitutionalitate se considera ca nu contrazic, ci, dimpotriva, confirma modul de interpretare si aplicare de catre cele doua Camere a dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie.
    In punctul de vedere al Senatului se considera ca, potrivit practicii parlamentare, "validata de hotararile Curtii Constitutionale", ar fi fost necesara "supunerea la vot a raportului de mediere in cadrul unei sedinte comune a Parlamentului".
    Guvernul nu si-a comunicat punctul de vedere.

    CURTEA,
avand in vedere sesizarea grupului de senatori, punctul de vedere al Camerei Deputatilor si al Senatului, raportul judecatorului-raportor, prevederile Legii privind statutul deputatilor si senatorilor, ale Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea este competenta sa se pronunte asupra obiectiei de neconstitutionalitate, care s-a inaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
    Potrivit dispozitiilor art. 144 lit. a) din Constitutie si ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala exercita controlul de constitutionalitate asupra legilor, inainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres si limitativ aratate, intre care si un numar de cel putin 25 de senatori. Intrucat, prin dispozitiile aratate, nu s-a facut nici o distinctie intre controlul constitutionalitatii substantei reglementarii si controlul constitutionalitatii procedurii de adoptare a legii, rezulta ca obiectul controlului de constitutionalitate priveste ambele aspecte, deci atat constitutionalitatea intrinseca sau interna, cat si cea extrinseca sau externa. Cei 25 de senatori au sesizat tocmai incalcarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutie privind procedura care trebuie urmata atunci cand comisia paritara, constituita in vederea medierii, nu ajunge la un acord sau cand una dintre Camere nu aproba raportul Comisiei de mediere.
    Potrivit art. 76 alin. (2) din Constitutie, in sedinta comuna a Camerelor se supun dezbaterii "textele aflate in divergenta", pentru a se adopta "textul definitiv", cu votul majoritatii prevazute, dupa caz, la art. 74 alin. (1) sau (2) din Constitutie. Este adevarat ca art. 76 alin. (2) din Constitutie se refera si la situatia in care una dintre Camere "nu aproba raportul Comisiei de mediere". Aceasta precizare trebuie insa corelata cu celelalte elemente din structura acelorasi dispozitii, anume ca, in sedinta comuna, Camerele se pronunta asupra "textelor aflate in divergenta". Prin urmare, in principiu, Camerele nu dezbat si nu hotarasc asupra raportului Comisiei de mediere, ci doar asupra textelor din acest raport ramase inca in divergenta. Camerele, in sedinta lor comuna, ar urma sa se pronunte asupra intregului raport, numai daca una dintre ele, respingand raportul, nu a admis nici una dintre propunerile Comisiei de mediere, dar nu si atunci cand unele dintre aceste propuneri au fost insusite prin votul exprimat asupra lor, in conditiile prevazute de dispozitiile constitutionale. Altfel, admitand ca, desi Camerele au adoptat, cu respectarea majoritatii prevazute de Constitutie, unele dintre textele propuse in raportul Comisiei de mediere, in sedinta comuna a acestora urmeaza sa se supuna dezbaterii si aprobarii intregul raport, ar echivala cu a considera ca ineficiente si deci inutile dezbaterile si votul punctual al fiecarei Camere asupra textelor propuse de comisie, inainte de supunerea la vot a intregului raport. Textele din raport, insusite prin vot si in conditiile prevazute de legea fundamentala de catre fiecare Camera, trebuie considerate ca fiind dobandite, exprimand vointa Camerelor de a rezolva unele dintre divergentele existente intre acestea, procesul medierii continuand numai asupra a ceea ce inca a ramas in divergenta. In acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutionala prin deciziile ei adoptate in aceeasi problema de constitutionalitate. Astfel, in considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 19 iunie 1995, s-a spus, intre altele: "Imprejurarea ca, in final, raportul Comisiei de mediere a fost aprobat cu o majoritate ce nu era absoluta nu inseamna ca divergentele au ramas intacte, ca si cum nici comisia, nici raportul sau nu ar fi existat. O asemenea concluzie ar contrazice hotararile succesive luate regulamentar prin vot de catre Senat pentru aprobarea fiecarei propuneri cuprinse in raportul de mediere vizand concilierea tuturor divergentelor". Ca urmare, s-a spus in aceeasi decizie, "in sedinta comuna a Camerelor, convocata potrivit art. 76 din Constitutie, reluarea dezbaterilor fara a se tine seama de propunerile Comisiei de mediere, acceptate de cele doua adunari legiuitoare, nu se mai justifica". Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, reia considerentele Deciziei nr. 62 din 13 iunie 1995.
    Intrucat art. 54 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, adoptat prin Hotararea Parlamentului Romaniei nr. 4 din 3 martie 1992, are in esenta o redactare identica cu aceea a art. 76 alin. (2) din Constitutie, examinarea prevederilor regulamentului nu poate conduce la o alta concluzie decat aceea la care s-a ajuns prin examinarea dispozitiilor art. 76 alin. (2) din Constitutie.
    Aceste considerente de principiu nu acopera insa in intregime situatia invocata de autorii obiectiei de neconstitutionalitate, situatie care difera in anumite privinte de ipotezele examinate.
    Legea privind statutul deputatilor si senatorilor, fiind o lege organica, ea trebuia adoptata, conform dispozitiilor art. 74 alin. (1) din Constitutie, cu majoritate absoluta.
    In fapt, ca urmare a adoptarii Legii privind statutul deputatilor si senatorilor in redactari diferite de catre cele doua Camere, s-a instituit o comisie de mediere, care, in unele situatii, a optat pentru textul adoptat de Senat, in alte situatii ea a optat pentru textul adoptat de Camera Deputatilor si, in fine, a propus unele texte proprii. Cu exceptia art. 42 alin. (1) din lege, Senatul si-a insusit propunerile Comisiei de mediere, prin vot punctual asupra acestora, dar, uneori cu majoritate absoluta, alteori cu majoritate simpla. In final, cu 62 de voturi pentru, 21 de voturi impotriva si 21 de abtineri, Senatul nu a adoptat raportul Comisiei de mediere, neintrunindu-se majoritatea absoluta impusa de caracterul organic al legii.
    Astfel cum rezulta din stenograma sedintei Senatului din 7 mai 1996, unele dintre propunerile Comisiei de mediere au fost adoptate cu majoritate absoluta, asa cum stabileste art. 74 alin. (1) din Constitutie, cat priveste adoptarea legilor organice. In sensul celor aratate, textele astfel adoptate nu mai trebuie supuse dezbaterii si votului in sedinta comuna a Camerelor, chiar daca, in final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absoluta, intrucat, prin adoptarea respectivelor texte, practic, efectiv unele divergente au fost solutionate. In conditiile in care, insa in final, raportul Comisiei de mediere nu a fost adoptat cu majoritate absoluta, textele propuse in raport, adoptate numai cu majoritate simpla sau pur si simplu neadoptate - cum a fost cazul textului art. 42 alin. (1) din lege - raman in divergenta, ele nefiind rezolvate cu respectarea procedurilor constitutionale. Prin urmare, aceste texte ramase in divergenta trebuie in mod necesar sa faca obiectul dezbaterii si al votului in sedinta comuna, pentru a se adopta, asa cum se prevede in art. 76 alin. (2) din Constitutie, "textul definitiv". Daca, dimpotriva, desi unele texte nu au fost adoptate cu majoritate absoluta sau nu au fost pur si simplu adoptate, in final, raportul Comisiei de mediere ar fi fost totusi adoptat, in intregime, cu majoritate absoluta, s-ar fi putut considera ca astfel toate divergentele au fost rezolvate in sensul celor propuse prin raportul adoptat si, in consecinta, nu se justifica aprobarea inca o data a aceluiasi raport in sedinta comuna.
    In situatia invocata, asa cum rezulta din stenograma sedintei Senatului din 30 aprilie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 81 din 10 mai 1996, unele dintre textele propuse prin raportul Comisiei de mediere au fost adoptate numai cu majoritate simpla (de exemplu, textele propuse la pct. 9, 9 bis, 11, 22, 26, 28, 37 si 40 din raport), iar art. 42 alin. (1) din lege nu a fost adoptat nici macar cu majoritate simpla. Raportul Comisiei de mediere fiind, in final, respins in intregime, textele respective au ramas, evident, in divergenta.
    In sedinta comuna a Camerelor, asa cum rezulta din stenograma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a II-a, nr. 145 din 20 septembrie 1996, s-a supus votului numai textul art. 42 alin. (1) din lege, acesta neintrunind majoritatea absoluta. Or, in sensul celor aratate, trebuia sa se supuna dezbaterii si votului toate textele care, efectiv, au ramas in divergenta, prin neadoptarea lor in sedinta Senatului potrivit procedurilor constitutionale si ca urmare a respingerii in intregime a raportului Comisiei de mediere.
    In aceste conditii, obiectia de neconstitutionalitate este intemeiata, intrucat nu s-au respectat procedurile constitutionale de adontare a legii.
    Avand in vedere considerentele expuse, dispozitiile art. 76 alin. (2) si ale art. 144 lit. a) din Constitutie, precum si prevederile art. 20 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Constata ca Legea privind statutul deputatilor si senatorilor este neconstitutionala.
    Prezenta decizie se comunica Presedintelui Romaniei, precum si presedintelui Camerei Deputatilor si presedintelui Senatului, in scopul deschiderii procedurii prevazute la art. 145 alin. (1) din Constitutie, si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
    Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 si la ea au participat: Ioan Muraru, presedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu si Romul Petru Vonica, judecatori.

    PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
      prof. univ. dr. IOAN MURARU

                       Magistrat-asistent,
                       Florentina Geangu