DECIZIE Nr.
1202 din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) si j), art. 31 alin.
(2)-(4) si art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 743 din 8 noiembrie 2010
Augustin Zegrean
- preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), art. 31 alin. (2)-(4) şi art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,
excepţie ridicată de Savel Boaru în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecătoriei
Mizil, respectiv, în mod direct, de Avocatul Poporului. Cauza a fost repusă pe
rol prin încheierea din data de 16 septembrie 2010, întrucât nu s-a putut
obţine numărul de voturi necesar pentru luarea unei decizii potrivit art. 51
alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992; cu aceeaşi ocazie Curtea, în
temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus şi conexarea
Dosarului nr. 12D/2010 la Dosarul nr. 8.067D/2009, care este primul
înregistrat.
La apelul nominal se constată
lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), art. 31 alin. (2)-(4) din Legea nr. 146/1997 este neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia
Curţii Constituţionale nr. 948 din 6 iulie 2010, dar şi jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului în materia taxării la valoare - cauza Daniel Ionel Constantin împotriva României, 2009. Cu privire la excepţia care vizează art. 81 din lege, se apreciază că aceasta
este întemeiată. în esenţă, se arată că taxa judiciară de timbru stabilită
potrivit acestei din urmă prevederi legale este excesivă, depăşeşte cu mult
valoarea serviciului public prestat, fiind superioară chiar celorlalte
cheltuieli efectuate în cursul procesului. în fine, se arată că textul legal
criticat este retroactiv, întrucât se aplică şi cauzelor succesorale începute
sub legea anterioară, ceea ce contravine principiului tempus regit actum. Astfel, se susţine
că sunt încălcate prevederile art. 15 alin. (2), art. 21, art. 44, art. 46 şi
art. 56 alin. (2) din Constituţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
constată următoarele:
Prin încheierea din 6 noiembrie
2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.653/259/2009, Judecătoria Mizil a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 3 lit. c) şi art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de
Savel Boaru într-o cauză având ca obiect un partaj succesoral. De asemenea,
prin adresa nr. 4 din 4 ianuarie 2010, Avocatul Poporului a sesizat Curtea
Constituţională, în temeiul art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi
art. 11 alin. (1) lit. Ad) din Legea nr. 47/1992, cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), art. 31 alin. (2)-(4) şi art. 81 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate se arată că
prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru extrem de oneroase, în plină
criză economică, este limitat accesul cetăţenilor la justiţie. Este invocată şi
hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Weissman
şi alţii împotriva României, 2006. Totodată, prin valoarea excesivă a taxei
judiciare de timbru se încalcă şi dreptul la moştenire.
In motivarea excepţiei, pe
lângă cele mai sus arătate, Avocatul Poporului susţine că prevederile legale
criticate încalcă accesul liber la justiţie, întrucât cetăţeanul este pus în
situaţia de a nu mai putea beneficia de serviciile publice oferite de
instanţele judecătoreşti, ceea ce face ca acest drept fundamental, prevăzut de
Constituţie, să devină unul iluzoriu. Se arată că o atare măsură, apreciată în
lumina circumstanţelor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea
reclamantului şi faza procedurii în care este impusă restricţia respectivă, nu
este proporţională cu scopul urmărit. Mai mult, există posibilitatea ca
valoarea taxei judiciare de timbru să depăşească valoarea emolumentului, ceea
ce este contrar dreptului la acces liber la justiţie. De asemenea, se mai
consideră că un atare cuantum nu urmăreşte un scop legitim, întrucât taxa
judiciară de timbru nu se face venit la prestatorul serviciului taxabil -
sistemul justiţiei, ci se face venit la bugetul local al unităţii
administrativ-teritoriale în raza căreia debitorul îşi are domiciliul sau, după
caz, sediul fiscal.
Prin urmare, se constată că statul nu a păstrat „un
echilibru just între interesul său de a percepe cheltuieli de judecată, pe de o
parte, şi interesul reclamanţilor de a-şi expune pretenţiile în faţa unei
instanţe şi de a avea posibilitatea valorificării drepturilor lor, pe de altă
parte".
Se arată că stabilirea taxei judiciare de timbru pentru
obţinerea unei copii legalizate de pe hotărârea judecătorească se face prin
raportare la noile dispoziţii legale aplicabile în materie şi pentru procesele
declanşate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 276/2009, ceea ce încalcă
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Se mai apreciază că un cuantum excesiv al taxei
judiciare de timbru împiedică apărarea corespunzătoare a dreptului de
proprietate în condiţiile în care nu există mijloace financiare suficiente
pentru a achita taxa de timbru datorată. Totodată, justiţiabilul este
împiedicat din motive financiare să-şi exercite dreptul de acces la instanţă.
în fine, scutirea sau eşalonarea de la plata taxelor judiciare de timbru nu
constituie un remediu eficient pentru limitarea accesului liber la justiţie din
moment ce această măsură este lăsată la dispoziţia instanţelor de judecată.
Totodată, măsura legală criticată încalcă şi dreptul la
moştenire; se constată că legiuitorul, prin cuantumul taxei judiciare de timbru
stabilite, şi-a încălcat obligaţia constituţională de a adopta măsuri
legislative de natură a asigura exercitarea dreptului constituţional la
moştenire.
In final, Avocatul Poporului susţine că textul legal
criticat nu asigură o aşezare justă a sarcinilor fiscale, întrucât nu ţine cont
de posibilităţile de plată ale contribuabililor.
Judecătoria Mizil apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că este firesc
şi legal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea de
judecată să contribuie la acoperirea cheltuielilor acesteia. Mai mult,
echivalentul taxei judiciare de timbru este inclus în valoarea cheltuielilor de
judecată, iar plata acestora va reveni părţii care cade în pretenţii. Totodată,
se arată că, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008,
părţile au la îndemână posibilitatea de a cere scutiri, reduceri, eşalonări sau
amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere solicitat în Dosarul Curţii Constituţionale nr.
8.067D/2009, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, consideră că
dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale. Se apreciază că prin
stabilirea unui cuantum excesiv al taxei judiciare de timbru pentru obţinerea unei
copii legalizate de pe hotărârea de expedient, se încalcă dreptul la un proces
echitabil al părţilor interesate, acest drept devenind unul teoretic şi
iluzoriu. Se arată că o atare măsură, apreciată în lumina circumstanţelor unei
anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului şi faza procedurii în care
este impusă restricţia respectivă, nu este proporţională cu scopul urmărit. Mai
mult, există posibilitatea ca valoarea taxei judiciare de timbru să depăşească
valoarea emolumentului, ceea ce este contrar dreptului la acces liber la
justiţie.
Prin urmare, se constată că statul nu a păstrat „un
echilibru just între interesul său de a percepe cheltuieli de judecată, pe de o
parte, şi interesul reclamanţilor de a-şi expune pretenţiile în faţa unei instanţe
şi de a avea posibilitatea valorificării drepturilor lor, pe de altă
parte".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, sesizarea Avocatului
Poporului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3 lit! c) şi j), art. 31 alin. (2)-(4) şi art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind
taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum au fost modificate prin Legea
nr. 276/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, şi care au
următorul cuprins:
- Art. 3 lit. c) şi j): „Acţiunile
şi cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]
c) cereri pentru:
- stabilirea calităţii de
moştenitor - 50
lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale -
3% la valoarea masei succesorale;
- cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a căror raportare se solicită;
- cereri de reducţiune a
liberalităţilor - 3% la
valoarea rezervei care urmează a fi reîntregită prin reducţiunea
liberalităţilor;
- cereri de partaj - 3%
la valoarea masei partajabile. Separat de această taxă, dacă părţile contestă
bunurile de împărţit,
valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în
cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul
cererii la valoarea contestată în condiţiile art. 2 alin. (1); [...]
j) acţiuni posesorii şi cereri care au ca obiect servituti
- taxa se va calcula în
condiţiile art. 2 alin. (1), la o valoare stabilită la 20% din valoarea bunului
a cărui posesie se solicită sau asupra căruia se solicită constituirea unei servituti;";
- Art. 31 alin. (2)-(4): „(2) Taxarea cererilor prevăzute la alin. (1) se face la valoarea
imobilului declarat de părţi. în cazul în care valoarea declarată de părţi este
inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele
notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare.
(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod
corespunzător şi la taxarea cererilor în materie de moştenire.
(4) Instanţele de judecată vor solicita la începutul
fiecărui an camerelor notarilor publici expertizele privind stabilirea
valorilor orientative ale bunurilor imobile din circumscripţia teritorială a
instanţei.";
- Art. 81: „(1)
Cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de copii de pe
hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin
care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile
ce revin fiecărui moştenitor, dacă nu s-a plătit taxa de timbru pentru
efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit dispoziţiilor
art. 3 lit. c).
(2) După plata taxelor succesorale, eliberarea de
noi copii de pe hotărârile judecătoreşti prevăzute la alin. (1) se taxează cu 2
lei."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44
privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire şi
art. 56 privind contribuţiile financiare. Totodată, se consideră a fi încălcate
şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil,
art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie privind protecţia proprietăţii. în
fine, în susţinerea excepţiei, sunt invocate şi considerentele de principiu
care au stat la baza hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în cauzele Weissman şi alţii împotriva României, 2006, şi Iosif şi alţii împotriva României,
2007.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile
legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate,
Curtea constată următoarele:
I. Prevederile art. 3 lit. c)
din Legea nr. 146/1997 au mai format obiect al controlului de
constituţionalitate în raport cu critici similare. Astfel, Curtea, prin Decizia
nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 377 din 8 iunie 2010,
şi Decizia nr. 948 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 546 din 4 august 2010, a statuat că „accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea
taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează
autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor
prilejuite de realizarea actului de justiţie. în virtutea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetăţenii au obligaţia
să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice», plata
taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.
Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea
cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o
pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii. în
acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat
că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu
este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva
Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din
partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă
însăşi substanţa sa.
De asemenea, Curtea a mai reţinut că, pentru aceleaşi
considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă
atingere principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală
pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală".
Considerentele reţinute de Curte în deciziile
menţionate sunt valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit
elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.
II. Curtea, prin Decizia nr.
948 din 6 iulie 2010, precizată, tot pentru motivele mai sus arătate, a mai
constatat că şi dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 146/1997 sunt constituţionale. Cu privire la acest
aspect, Curtea urmează să îşi reconsidere jurisprudenţa pentru cele ce vor fi
mai jos arătate.
1. Curtea, în analiza sa cu privire la încălcarea art.
21 din Constituţie, va porni de la considerentele de principiu reţinute în
Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 256 din 17
aprilie 2009, potrivit căreia „procesul civil parcurge două faze: judecata
şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor
susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a
statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îşi
execută de bunăvoie obligaţia.
Caracterul unitar al procesului civil impune
respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât
în faza judecăţii, cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste
garanţii fiind „dreptul la un tribunal" în sensul art. 21 din Constituţie
şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială,
stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale
procesului de către instanţele judecătoreşti".
In cauza de faţă, se constată că art. 81 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
prevede că cererile pentru eliberarea de către instanţele judecătoreşti de
copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi
irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală,
cotele şi bunurile ce revin fiecărui moştenitor, dacă nu s-a plătit taxa de
timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, se taxează potrivit
dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997,
astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 276/2009.
Curtea observă că textul legal criticat, prin
conţinutul său normativ, condiţionează eliberarea unor copii de pe hotărârile
judecătoreşti, cu menţiunea că sunt definitive şi irevocabile, prin care se
stabilesc calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce
revin fiecărui moştenitor, de plata taxelor de timbru prevăzute de art. 3 lit.
c) din lege, în cazul în care nu s-a plătit anterior taxa de timbru pentru efectuarea procedurii succesorale notariale, ceea ce echivalează în fapt cu plata unor taxe de timbru noi,
altele decât cele notariale, chiar şi în situaţia în care, prin procedura
prevăzută de lege la momentul judecării cauzei, astfel de taxe nu erau
prevăzute de lege.
Astfel, în procedura notarială, moştenitorii erau
ţinuţi de plata unor taxe notariale, precis determinate prin lege, atât pentru
stabilirea masei succesorale, cât şi pentru stabilirea cotei fiecăruia, plată
care, odată efectuată, conducea nemijlocit la obţinerea certificatului de
moştenitor, cu toate consecinţele juridice ce decurgeau din acest act.
Prin urmare, se constată că parcurgerea procedurii
notariale exclude din start parcurgerea procedurii judiciare, iar sub acest
aspect textul art. 81 din lege nici nu poate
fi aplicat decât moştenitorilor care, din varii
motive, nu au parcurs procedura notarială. A lega plata unor taxe judiciare de
timbru de plata taxelor notariale ar echivala cu obligarea moştenitorilor de a
parcurge mai întâi procedura succesorală notarială, ceea ce evident ar fi o
sarcină excesivă.
Pe de altă parte, nu poate fi neglijat nici faptul că
la apariţia Legii nr. 276/2009, care instituie o atare obligaţie, moştenitorii
deja au parcurs de mult întreaga procedură judiciară, fără ca legea să le fi
impus această taxă şi, prin urmare, s-au văzut obligaţi ca, deşi judecarea
cererilor să se fi încheiat, la executarea hotărârii să fie obligaţi retroactiv
la plata acestor noi taxe.
Atât jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi cea a
Curţii Europene a Drepturilor Omului au recunoscut posibilitatea statului de a
impune anumite restricţii legitime cu privire la accesul liber la justiţie în
vederea asigurării unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii
optime a acestui drept constituţional. însă, în cauza de faţă, textul legal
criticat constituie o oprelişte de natură pecuniară menită să îl descurajeze
pejustiţiabil în formularea unei acţiuni direct în faţa unei instanţe
judecătoreşti. Finalitatea unei atari măsuri nu vizează asigurarea unui climat
de ordine, ci mai degrabă dorinţa legiuitorului de a-l obliga pe justiţiabil să îşi rezolve problemele
legate de succesiune pe calea necontencioasă notarială şi de a-l sancţiona dacă
nu a urmat această cale. O asemenea justificare a acestei măsuri nu este nici
obiectivă sau raţională şi nici serioasă.
Astfel, Curtea constată că o procedură esenţialmente
graţioasă, necontencioasă şi facultativă devine, fără o justificare obiectivă sau raţională, una
obligatorie în calea introducerii unei acţiuni direct în faţa instanţelor
judecătoreşti, încălcându-se astfel prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din
Constituţie.
Totodată, Curtea reţine că textul legal criticat, prin
cuantumul ridicat al taxei judiciare de timbru, împiedică executarea hotărârii
judecătoreşti, întrucât:
- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe
cale judiciară introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2009 şi
care nu au urmat şi procedura notarială, taxa judiciară de timbru necesară
eliberării copiei prevăzute de art. 81 din Legea nr. 146/1997 este disproporţionat de mare în raport cu
taxa judiciară de timbru plătită pentru derularea întregii proceduri
succesorale judiciare;
- în cazul cererilor pentru dezbaterea succesiunii pe
cale judiciară introduse după intrarea în vigoare a
Legii nr. 276/2009 şi care nu au urmat şi procedura notarială, partea este
nevoită să plătească o taxă judiciară de timbru pentru operaţiunea prevăzută de
art. 81 din Legea
nr. 146/1997 egală ca şi cuantum cu cel al taxei judiciare de timbru care a
fost plătită pentru dezbaterea succesiunii în condiţiile art. 3 lit. c) din
Legea nr. 146/1997.
Din cele de mai sus rezultă că textul legal criticat
impune condiţionări nejustificate în calea executării hotărârii judecătoreşti,
fază componentă a procesului civil. Astfel, fiind încălcate în mod direct
prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil,
Curtea reţine că textul în cauză contravine art. 21 alin. (1)-(3) din
Constituţie.
In consecinţă, Curtea constată
că art. 81 din
Legea nr. 276/2009, fiind contrar art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie, aduce
o gravă atingere dreptului la un proces echitabil, afectând ambele faze pe care
le parcurge un proces civil, şi anume judecata propriu-zisă a cauzei şi
executarea hotărârii judecătoreşti obţinute.
2. Curtea observă că textul legal criticat încalcă şi
prevederile art. 56 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 44 şi art. 46 din
Constituţie.
Curtea, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr.
176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003, a precizat
faptul că, „în conformitate cu principiile generale ale fiscalităţii, orice
taxă instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un
serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau
instituţii publice". Rezultă că, în condiţiile în care ar exista o vădită
disproporţie între taxa datorată şi serviciul public efectiv prestat, taxa nu a
fost instituită în considerarea contraprestaţiei datorate de stat, ceea ce ar
fi contrar art. 56 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Sistemul
legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale".
In cauza de faţă, Curtea constată că taxa judiciară de
timbru prevăzută de art. 81 din Legea nr. 276/2009 se datorează pentru „eliberarea de către
instanţele judecătoreşti de copii de pe hotărârile judecătoreşti, cu menţiunea
că sunt definitive şi irevocabile, prin care se stabilesc calitatea de
moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui
moştenitor". Această prestaţie din partea statului este mai degrabă o
operaţiune tehnico-materială, fără a implica în sine costuri foarte ridicate.
Dovadă în acest sens stă reglementarea legală anterioară adoptării Legii nr.
276/2009, şi anume art. 3 lit. t) din Legea nr. 146/1997, în temeiul căreia
taxa judiciară de timbru datorată operaţiunii tehnico-materiale menţionate era
egală cu 2 RON.
In consecinţă, Curtea constată
că, prin prisma cuantumului ridicat al taxei, aceasta nu reprezintă o
contraprestaţie în raport cu serviciul public ce urmează a fi prestat, ci
dobândeşte caracterul unei sancţiuni care nu are nicio legătură cu pretinsul
serviciu prestat de către stat.
Ca rezultat al nerespectării art. 56 alin. (2) din
Constituţie, Curtea constată că este încălcat dreptul de proprietate privată al
celor ce vin la moştenire, precum şi dreptul la moştenire al acestora.
Astfel, Curtea constată că, datorită faptului că taxa
se plăteşte cu titlu anticipat, deci înainte de a fi prestat serviciul public
şi înainte ca moştenitorul să intre în posesia moştenirii, este diminuat în mod
direct patrimoniul moştenitorilor. Prin instituirea unui cuantum atât de
ridicat al taxei judiciare de timbru se realizează un transfer injust de
proprietate care operează din patrimoniul moştenitorilor în contul bugetului
local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul
sau, după caz, sediul fiscal debitorul, potrivit art. 19 din Legea nr.
146/1997.
Totodată, Curtea reţine
încălcarea şi a prevederilor art. 46 din Constituţie, întrucât, deşi
moştenitorul a obţinut o hotărâre judecătorească prin care se consacră dreptul
său de a beneficia de cota sa parte din masa succesorală, i se obstrucţionează
accesul la emolumentul concret al moştenirii prin instituirea unei taxe
judiciare de timbru pentru o simplă formalitate juridică. De aceea, Curtea
constată că o atare măsură atinge chiar substanţa dreptului la moştenire.
3. Pe lângă încălcarea textelor constituţionale mai sus
amintite şi invocate de autorii excepţiei, Curtea constată că art. 81 din Legea nr. 146/1997 contravine
şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Astfel, din conţinutul normativ al acestei prevederi
legale rezultă, fără dubiu, că aplicabilitatea sa vizează atât procedurile
succesorale judiciare începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2009,
cât şi pe cele începute înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2009. In
aceste condiţii, acelor moştenitori care nu au urmat procedura necontencioasă
notarială din diverse motive li se va impune plata unei taxe judiciare de
timbru atunci când vor solicita eliberarea unei copii de pe hotărârea
judecătorească, cu menţiunea definitivă şi irevocabilă, prin care se stabilesc
calitatea de moştenitor, masa succesorală, cotele şi bunurile ce revin fiecărui
moştenitor.
Curtea constată că procedura succesorală notarială nu
este una obligatorie şi nu condiţionează accesul la procedura contencioasă
din faţa instanţelor judecătoreşti, ceea ce
determină concluzia irefragabilă că este o procedură
graţioasă, necontencioasă şi facultativă, aflată la îndemâna părţilor. De
asemenea, Curtea reţine că, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr.
276/2009, parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale nu condiţiona
nici faptul datorării taxelor judiciare de timbru în materie succesorală şi
nici cuantumul sau întinderea acestora. în lipsa unei atari condiţionări şi
având în vedere că textul de lege criticat impune plata unei taxe judiciare de
timbru ca urmare a neparcurgerii procedurii succesorale notariale, Curtea
constată că, în privinţa procedurilor succesorale judiciare începute înainte de
intrarea în vigoare a Legii nr. 276/2009, legiuitorul, în mod indubitabil, a
schimbat efectele susceptibile a se produce din parcurgerea sau nu a procedurii
succesorale notariale existente la momentul introducerii acţiunii succesorale
în faţa instanţelor judecătoreşti. Or, Curtea, prin Decizia nr. 812 din 9
noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006, sau Decizia
nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008, a statuat că,
„ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la
anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul
anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai
pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte
suveranitatea legii anterioare".
In consecinţă, raportat la
situaţia de faţă, Curtea constată că în cazul cererilor în materie succesorală
introduse în faţa instanţelor judecătoreşti înainte de intrarea în vigoare a
Legii nr. 276/2009, indiferent de parcurgerea sau nu a procedurii succesorale notariale, prevederile art. 81 din Legea nr. 146/1997 nu s-ar putea aplica decât cu încălcarea
principiului neretroactivităţii legii, contrar art. 15 alin. (2) din
Constituţie. Astfel, aceste cereri urmează să fie guvernate, în materia taxelor
judiciare de timbru, de cele aplicabile la momentul introducerii lor, pentru
că, în caz contrar, prin schimbarea eficienţei juridice a actelor juridice
realizate în antecedenţa intrării în vigoare a Legii nr. 276/2009, ar fi
nesocotit principiul constituţional al neretroactivităţii legii. în aceste
condiţii, Curtea constată că operaţiunea tehnico-materială prevăzută de art. 81 din Legea nr. 276/2009, ca
accesoriu al procedurii succesorale judecătoreşti, este guvernată de legea în
vigoare la data introducerii în faţa instanţelor judecătoreşti a cererii de
dezbatere a succesiunii.
4. Totodată, Curtea observă că textul legal criticat
încalcă şi principiul egalităţii în drepturi, întrucât instituie posibilitatea
ca, în situaţia unei hotărâri judecătoreşti care a consfinţit procedura
succesorală anterior intrării în vigoare a Legii nr. 276/2009, un moştenitor,
solicitând mai repede o copie legalizată de pe hotărârea judecătorească, să
plătească o taxă modică, în timp ce celălalt moştenitor, aflat prin ipoteză în
aceeaşi situaţie juridică, acţionând după intrarea în vigoare a legii
menţionate, să mai fie nevoit să plătească o taxă judiciară de timbru ce
depăşeşte cu mult atât valoarea taxei judiciare de timbru plătite în cursului procesului,
cât şi valoarea taxei judiciare de timbru plătite de celălalt moştenitor cu
aceeaşi ocazie.
5. In fine, Curtea constată că prevederile art. 81 alin. (2) din Legea nr. 146/1997
sunt lipsite de previzibilitate, întrucât Hotărârea Guvernului nr. 1.514/2006,
care stabilea valoarea taxei judiciare de timbru la nivelul anului 2007, a fost
abrogată prin Hotărârea Guvernului nr. 956/2009, fără a se stabili vreo altă
valoare a taxei judiciare de timbru. Astfel, existenţa normativă a textului
este compromisă, nici justiţiabilul şi nici instanţele judecătoreşti neputând
avea reprezentarea clară a efectelor pe care trebuie să le producă textul în
cauză. în consecinţă, Curtea constată că art. 81 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 contravine prevederilor art. 1
alin. (5) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cu majoritate de voturi în privinţa art. 3 lit. c)din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru şi cu unanimitate de voturi în privinţa art.
3 lit. j), art. 31
alin. (2)-(4) şi art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 81 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru,
excepţie ridicată, în mod direct, de Avocatul Poporului, şi constată că
dispoziţiile art. 81
din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
sunt neconstituţionale.
2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c), precum şi ale art. 31 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Savel Boaru
în Dosarul nr. 1.653/259/2009 al Judecătoriei Mizil, respectiv excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. c) şi j), precum şi ale art.
31 alin. (2)-(4)
din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată,
în mod direct, de Avocatul Poporului.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly