Decizia Nr.1182 din 15.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, excepţie ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.858/122/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.780D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, contrar autorului excepţiei de neconstituţionalitate, că reglementările criticate sunt distincte, fără a exista paralelism legislativ.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 18 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1.858/122/2010, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în cadrul unei cauze având ca obiect o obligaţie de a face, privind reclamantul Ionel Botnaru în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată consideră că prevederile de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, deoarece, pentru a putea stabili dacă procedura judiciară aflată la dispoziţia celui interesat este una concretă, efectivă, iar nu doar declarativă, pur formală şi iluzorie, dacă este echitabilă şi asigură soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, aceasta urmează a fi analizată având în vedere întregul ansamblu legal şi factual care o generează.Astfel instanţa observă că măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul se aplică în baza dispoziţiilor art. 62 alin. (1¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 şi Legea nr. 168/2010, iar, conform alin. (3) a aceluiaşi articol, este asociată cu săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 57² lit. g) din acelaşi act normativ.Potrivit dispoziţiilor art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind regimul juridic al contravenţiilor, care fac referire la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate formula plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.În baza celor arătate, se poate constata că măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul reprezintă un act ulterior, o consecinţă, o reacţie consecutivă şi accesorie constatării săvârşirii unei fapte contravenţionale şi însoţeşte de drept sancţiunea principală şi, eventual, complementară aplicată.Într-un asemenea context, condiţiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească măsura suspendării nu ţin numai de elementele intrinseci actului legal ce o obiectivează, ci sunt date, în principal, de legalitatea şi veridicitatea constatării faptei contravenţionale ce a impus-o.Aşa cum s-a arătat deja, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei formează obiectul unei alte judecăţi, în faţa altei instanţe, pe baza unor proceduri sensibil diferite, şi de foarte multe ori situate în altă localitate decât instanţa de contencios administrativ competentă.Cum ipoteza unei analize paralele a legalităţii şi veridicităţii procesului-verbal de contravenţie, realizabilă de către instanţa de contencios administrativ sesizată, reprezintă o soluţie de neacceptat, având în vedere pericolul pe care l-ar induce referitor la securitatea actelor judiciare, rămâne ca alternativă fie realizarea unei verificări de legalitate parţiale numai referitor la elementele intrinseci actului, fie suspendarea controlului până la soluţionarea contestaţiei împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ţinând cont de caracterul accesoriu al măsurii.În ambele variante, instanţa apreciază că dreptul de acces liber la justiţie ar fi atins în substanţa sa, verificările pe care instanţa le-ar realiza fiind unele pur formale, dreptul de acces la justiţie încetând să mai fie unul concret şi efectiv.Totodată, este de remarcat că procedura judiciară pusă la dispoziţia persoanei interesate nu este una adecvată, mai ales dacă este raportată la cea instituită pentru contestarea actului care a generat-o, şi anume procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. Acesta este contestabil în mod direct şi imediat la judecătorie, pe când măsura suspendării dreptului de utilizare a unui autovehicul trebuie contestată - potrivit dispoziţiilor de lege criticate - în condiţiile Legii nr. 554/2004, după parcurgerea procedurii prealabile administrative obligatorii de solicitare autorităţii emitente sau ierarhic superioare de revocare a actului, prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.De asemenea, procedura nu este echitabilă şi suficient de clară, deoarece reglementarea accesului la tribunal pentru verificarea consecinţelor generate de una şi aceeaşi situaţie, dar pe căi separate, paralele pentru fiecare consecinţă în parte, este prea costisitoare şi, deşi dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, limitările în discuţie nu sunt necesare - şi cu atât mai puţin proporţionale - condiţionărilor colective şi individuale actuale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constituţional, deoarece acesta nu îngrădeşte, ci, dimpotrivă, consacră dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil. Textul de lege criticat este în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia legiuitorul este unica autoritate competentă de a reglementa competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.În plus, eventualele necorelări de ordin legislativ dintre dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate şi nici nu pot fi invocate drept argument în sprijinul susţinerii neconstituţionalităţii unor reglementări. Examinarea acestora nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci este de competenţa exclusivă a Parlamentului de a interveni pe calea unor modificări, completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară, astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 705/2010.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010, dispoziţii modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr. 168/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010.Textul de lege criticat prevede următoarele: „Împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile legii.“Instanţa de judecată consideră că aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Potrivit art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 102/2006, „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare“, iar potrivit art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere la judecătorie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.Este adevărat că, potrivit textului de lege criticat, se poate formula plângere la instanţa de contencios administrativ împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, însă autorul excepţiei de neconstituţionalitate pleacă de la o premisă greşită în aprecierea că acest text de lege instituie o analiză paralelă a legalităţii şi veridicităţii procesului-verbal de contravenţie, realizabilă de către instanţa de contencios administrativ, pe lângă analiza pe care o face judecătoria, în cadrul soluţionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii. Or, Curtea constată că textul de lege criticat instituie posibilitatea plângerii la instanţa de contencios administrativ împotriva măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, pe când textele de la art. 31 alin. (1) şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie posibilitatea plângerii la judecătorie împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii. Totodată, ţinând cont de dispoziţiile art. 63 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005, raportul dintre textul de lege criticat şi normele de referinţă din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constituie raportul dintre o normă specială şi o normă generală, iar instanţa de judecată chemată să soluţioneze litigiul este cea care trebuie să determine legea aplicabilă acestuia.Totodată, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate - în sensul că procedura instituită de textul art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 nu este echitabilă şi suficient de clară, deoarece reglementarea accesului la tribunal pentru verificarea consecinţelor generate de una şi aceeaşi situaţie, dar pe căi separate, paralele pentru fiecare consecinţă în parte, este prea costisitoare - nu sunt întemeiate, deoarece, dimpotrivă, textul de lege criticat stabileşte o modalitate de atacare în instanţa de contencios administrativ a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a unui autovehicul prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, ceea ce dă expresie dreptului la un proces echitabil, consacrat constituţional în art. 21 alin. (3).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri şi de persoane, excepţie ridicată din oficiu de către Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.858/122/2010.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean