Decizia Nr.1165 din 15.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. f) şi art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ye Weiyong în Dosarul nr. 8.288/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 3.803D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 8.288/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. f) şi art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ye Weiyong într-o cauză având ca obiect menţinerea regimului tolerării şederii acestuia pe teritoriul României pentru o nouă perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii până la încetarea motivelor care îl împiedică să se reîntoarcă în China.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt lipsite de precizie şi claritate cu privire la înţelesul obligaţiei străinilor de a nu rămâne în România peste data la care încetează dreptul de şedere. Neclaritatea acestora permite Oficiului Român pentru Imigrări să emită o decizie de returnare împotriva străinului în acelaşi moment în care îi comunică acestuia decizia de respingere a cererii de prelungire a regimului tolerării pe teritoriul României şi înainte de a se pronunţa de către instanţa competentă o hotărâre irevocabilă în cauza sa. Astfel, accesul liber la justiţie devine formal şi iluzoriu, actul de justiţie fiind golit de conţinutul său.În ceea ce priveşte prevederile art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. f) şi art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, susţine că sunt lipsite de precizie şi claritate, întrucât nu menţionează explicit protecţia vieţii de familie ca motiv de acordare şi prelungire a regimului tolerării, noţiunile de „motive obiective“ şi de „împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi de neînlăturat“ fiind prea vagi şi imprecise. Autorul excepţiei precizează că se află în imposibilitate obiectivă de a pleca în China, în condiţiile în care soţia şi fiica sa se află în România.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici dreptul la respectul vieţii de familie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. f) şi ale art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care la data sesizării aveau următorul conţinut:– Art. 4 alin. (4): „(4) Străinii aflaţi pe teritoriul României sunt obligaţi să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra şi, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat şederea, precum şi să depună toate diligenţele necesare pentru a ieşi din România până la expirarea acestei perioade.“;

– Art. 11 alin. (1): „(1) Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.“;

– Art. 102 alin. (1) şi (2): „(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat.
(2) Prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele împrejurări independente de voinţa străinului, imprevizibile şi care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul României.“; – Art. 103 lit. f): „Străinii prevăzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în următoarele situaţii: (...) f)atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceştia se află în imposibilitatea de a părăsi temporar România din alte motive obiective.“;– Art. 104 alin. (1): „(1) Tolerarea se acordă pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi prelungită pentru noi perioade de până la 6 luni, până la dispariţia cauzelor.“Curtea observă că, ulterior sesizării sale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, a fost adoptată Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, care a modificat dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, precum şi prevederile art. 103 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât dispoziţiile lit. f) a art. 103 se regăsesc, în noua redactare, la lit. h) a aceluiaşi articol. În prezent, textele de lege menţionate au următorul conţinut: – Art. 102 alin. (1): „(1) Tolerarea rămânerii pe teritoriul României, denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul ţării acordată de Oficiul Român pentru Imigrări străinilor care nu au dreptul de şedere şi, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României, materializată prin eliberarea unui document de tolerat.“; – Art. 103 lit. h): „Străinii prevăzuţi la art. 102 alin. (1) pot fi toleraţi în următoarele situaţii: (...) h)atunci când Oficiul Român pentru Imigrări constată că aceştia se află în imposibilitatea temporară de a părăsi România din alte motive obiective.“Curtea constată că, în urma modificărilor aduse prin Legea nr. 157/2011, soluţia legislativă a fost menţinută. Având în vedere că, potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, „În cazul în care, după invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluţia legislativă din legea sau ordonanţa modificată este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării“, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4), art. 11 alin. (1), art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. h) şi ale art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor care garantează dreptul la un proces echitabil şi celor care consacră dreptul la respectarea vieţii private şi de familie cuprinse în art. 21 alin. (3) şi, respectiv, în art. 26 alin. (1) din Constituţie, precum şi în art. 6 paragraful 1 şi, respectiv, în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: I. Prin mai multe decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 131 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, sau prin Decizia nr. 217 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, Curtea s-a mai pronunţat cu privire la prevederile art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, din aceeaşi perspectivă învederată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul cauzei de faţă. Cu acele prilejuri Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, reţinând că argumentele formulate în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi a textelor de lege criticate constituie, în realitate, consecinţe ale modalităţii de aplicare în practică a acestora. Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea şi interpretarea legii la speţe individual determinate revine exclusiv instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, excedând competenţei Curţii Constituţionale. II. De asemenea, Curtea s-a mai pronunţat şi asupra prevederilor art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. f) şi art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin prisma unor critici similare celor cuprinse în motivarea prezentei excepţii. Prin mai multe decizii, dintre care poate fi menţionată Decizia nr. 43 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Curtea a reţinut că este firesc ca legiuitorul să fi indicat acele elemente definitorii pentru identificarea unor „motive obiective“ care îl împiedică pe străin să părăsească teritoriul României şi să nu fi exemplificat situaţii concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate şi totodată epuizate în cuprinsul unei norme juridice. Având în vedere că, aşa cum s-a arătat mai sus, conţinutul normativ al prevederilor art. 102 alin. (1) şi ale art. 103 lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu au suferit modificări de esenţă prin Legea nr. 157/2011 şi întrucât nu au fost prezentate elemente noi, care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia pronunţate prin deciziile amintite îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Ye Weiyong în Dosarul nr. 8.288/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 102 alin. (1) şi (2), art. 103 lit. h) şi art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu