DECIZIE Nr. 116 din 16 noiembrie 1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 36 din 17 februarie 1995
Vasile Gionea - presedinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecator
Miklos Fazakas - judecator
Antonie Iorgovan - judecator
Ioan Muraru - judecator
Ioan Griga - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol solutionarea recursului declarat de Ministerul Public impotriva
Deciziei Curtii Constitutionale nr. 37 din 27 aprilie 1994.
La apelul nominal au lipsit partile.
Procedura este legal indeplinita.
Magistratul-asistent refera ca recursul Ministerului Public este declarat
in termen si motivat.
Dosarul fiind in stare de judecata, presedintele completului acorda
cuvantul procurorului, care solicita admiterea recursului, casarea deciziei si
respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca nefondata pentru motivele
invocate in cererea de recurs.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
In fata Judecatoriei Tulcea, la termenul de 9 februarie 1993, inculpatii
Mitrea Florin si Butnaru Ioan au ridicat exceptia de neconstitutionalitate a
art. 224 din Codul Penal, text in baza caruia au fost trimisi in judecata.
Prin Decizia nr. 37 din 27 aprilie 1994, Curtea Constitutionala a respins
ca lipsita de obiect exceptia, retinind ca prin Decizia Curtii Constitutionale
nr. 33 din 26 mai 1993, definitiva prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 63
din 4 noiembrie 1993, s-a constatat ca art. 224 din Codul penal a fost abrogat
partial conform art. 150 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile sale urmand a
se aplica numai cu privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din
Constitutie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.
Impotriva acestei decizii Ministerul Public a declarat recurs, invocand
urmatoarele motive:
- Curtea Constitutionala, constatand abrogarea, si-a depasit competenta,
incalcind astfel principiul constitutional al separatiei puterilor in stat;
- solutia respingerii ca lipsita de obiect a exceptiei de
neconstitutionalitate, intemeiata pe caracterul obligatoriu al Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 33 din 26 mai 1993, inchide calea sesizarii Curtii
Constitutionale cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta ar privi
un bun public nominalizat expres in art. 135 alin. (4) din Constitutie;
- nemotivarea deciziei si deci incalcarea dispozitiilor art. 13 si art. 16
din Legea nr. 47/1992 si ale art. 261 din Codul de procedura civila.
CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind decizia atacata, motivele invocate de recurent, prevederile
Constitutiei, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si
functionare a Curtii Constitutionale, constata ca recursul nu este intemeiat.
Primul motiv de recurs privind lipsa competentei materiale a Curtii
Constitutionale de a constata abrogarea unor prevederi legale nu poate fi
primit, deoarece, in cazul legilor anterioare Constitutiei,
neconstitutionalitatea prezinta un caracter specific, intrucat are o cauza
posterioara legii, ce consta in contradictia sa cu textul noii Constitutii,
ceea ce conduce la abrogarea legii anterioare potrivit art. 150 alin. (1) din
legea fundamentala. Ca atare, abrogarea constituie nu numai o consecinta a
aplicarii legii in timp, ci si o problema de constitutionalitate, astfel incat
critica referitoare la depasirea competentei materiale a Curtii Constitutionale
este nefondata. Totodata, este de mentionat ca recurentul nu face distinctie
intre dreptul de a abroga o norma juridica, drept ce revine evident
autoritatilor emitente sau celor ierarhic superioare, si dreptul de a constata
abrogarea, ce revine autoritatilor ce aplica norma juridica. De aceea nu se
poate retine ca s-a incalcat principiul separatiei puterilor, astfel cum se
sustine prin recurs. Critica din recurs, in sensul ca prin solutia pronuntata
se considera abrogat si art. 145 din Codul penal, nu are relevanta in cauza,
deoarece decizia atacata nu se refera la prevederile sale, iar Curtea
Constitutionala l-a considerat intotdeauna constitutional, el definind termenul
de obstesc (public). In acest sens, Curtea Constitutionala a statuat ca
ocrotirea preferentiala a avutului obstesc trebuie inteleasa, in lumina
Constitutiei, ca aplicandu-se numai bunurilor ce formeaza obiectul exclusiv al
proprietatii publice.
Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit caruia solutia respingerii
exceptiei de neconstitutionalitate intemeiata pe caracterul obligatoriu al
Deciziei Constitutionale nr. 33/1993 inchide calea sesizarii Curtii
Constitutionale cu orice alta exceptie, chiar si atunci cand aceasta priveste
un bun public dintre cele nominalizate in art. 135 alin. (4) din Constitutie ;
de asemenea, nu poate fi acceptat, intrucat nu tine seama de specificul
jurisdictiei constitutionale. In caz de admitere a exceptiei de
neconstitutionalitate, decizia Curtii produce efectele prevazute in art. 145
alin. (2) din Constitutie si in art. 26 din Legea nr. 47/1992 si deci textul
anterior Constitutiei constatat ca abrogat, deoarece, potrivit art. 150 alin.
(1) din Constitutie, este contrar acesteia, nu mai poate fi aplicat, fiind scos
din legislatie, in limita constatarii abrogarii. In conformitate cu art. 29 din
Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aceasta
statueaza numai asupra problemelor de drept. Constatand in drept ca art. 224
din Codul penal este abrogat partial si ca urmeaza sa se aplice numai cu
privire la bunurile prevazute in art. 135 alin. (4) din Constitutie, bunuri ce
fac obiectul exclusiv al proprietatii publice, ramane ca fiecare instanta de
judecata sa stabileasca daca este vorba sau nu de astfel de bunuri si sa decida
daca textele referitoare la infractiunile privind avutul obstesc sunt sau nu
aplicabile. Pe de alta parte, daca Curtea Constitutionala este sesizata cu
exceptii care vizeaza dispozitii neabrogate, chiar daca sunt cuprinse in
aceleasi texte, ea le va cerceta in fond si deci calea sesizarii Curtii nu este
inchisa asa cum se sustine de catre recurent.
Nici cel de-al treilea motiv de recurs, in legatura cu nemotivarea
deciziei, nu este fondat, deoarece, asa cum s-a mai aratat, conform art. 29 din
Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, aceasta
statueaza numai asupra problemelor de drept. Critica recurentului cu privire la
incalcarea dispozitiilor art. 261 din Codul de procedura civila nu tine seama
de prevederile art. 16 din Legea nr. 47/1992, potrivit carora procedura
jurisdictionala se completeaza cu regulile procedurii civile in masura in care
ele sunt compatibile cu natura procedurii in fata Curtii Constitutionale, iar
compatibilitatea se hotaraste exclusiv de aceasta. Deci Curtea Constitutionala
este cea care spune dreptul si confrunta dispozitiile legale cu cele
constitutionale. De altfel, referirea la Decizia Curtii Constitutionale nr.
33/1993 nu inseamna o nemotivare, ci, dimpotriva, aplicarea consecventa a
dispozitiilor constitutionale si legale.
Pentru motivele aratate, recursul declarat de Ministerul Public urmeaza a
fi respins.
Avand in vedere prevederile art. 144 lit. c) si ale art. 145 alin. (2) din
Constitutie, precum si ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25
si art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Public impotriva Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 37 din 27 aprilie 1994.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica din 16 noiembrie 1994.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat asistent,
Constantin Burada