DECIZIE Nr. 113 din 13 martie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
si a dispozitiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 242 din 9 aprilie 2003

Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Aurelia Popa - procuror
Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea
si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurari sociale si a dispozitiilor art. 180 alin. (2) din Legea
nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale, exceptie ridicata de Agafia Ivanov in Dosarul nr. 709/CA/2002 al
Tribunalului Dolj - Sectia comerciala si de contencios administrativ.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare a fost legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
de neconstitutionalitate ca neintemeiata, invocand jurisprudenta Curtii
Constitutionale in aceasta materie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 6 noiembrie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
709/CA/2002, Tribunalul Dolj - Sectia comerciala si de contencios administrativ
a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 si a dispozitiilor art. 180
alin. (2) din Legea nr. 19/2000, exceptie ridicata de Agafia Ivanov intr-un
litigiu de asigurari sociale.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine,
in esenta, ca prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 sunt
contrare dispozitiilor art. 114 alin. (1) si (4) din Constitutie, intrucat
acest act normativ, care modifica o lege organica, a fost adoptat fara ca
Guvernul sa fi fost abilitat printr-o lege speciala si fara sa fi existat un
caz exceptional. Pe de alta parte, dispozitiile acestei ordonante restrang
exercitiul unor drepturi, cu toate ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute
de art. 49 din Constitutie. De asemenea, autorul exceptiei sustine ca
dispozitiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, in redactarea modificata
prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001, sunt contrare art. 15 alin.
(2) din Constitutie, deoarece "interzic calcularea corecta a valorii
punctului de pensie", instituind si un tratament discriminatoriu.
Considera ca sunt incalcate si prevederile art. 43 alin. (1) si (2) din
Constitutie, precum si reglementarile din Declaratia Universala a Drepturilor
Omului si din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale.
Tribunalul Dolj - Sectia comerciala si de contencios administrativ
apreciaza ca exceptia este neintemeiata, avand in vedere ca "recorelarea
tuturor categoriilor de pensii urmareste sa determine modalitatea de stabilire
a masurilor de protectie sociala", iar "dispozitiile art. 180 alin.
(2) din Legea nr. 19/2000 nu afecteaza pensiile stabilite anterior intrarii in
vigoare a legii, ci instituie un sistem unitar de calcul al pensiilor".
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua
Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere
asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, potrivit
dispozitiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, a
fost solicitat si punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca exceptia ridicata nu este intemeiata. Modificarile
aduse art. 80, 81 si 180 din Legea nr. 19/2000, care reglementeaza modul de
calcul al valorii punctului de pensie si masurile de recalculare a cuantumului
pensiilor aflate in plata, nu aduc "atingere dreptului la pensie,
consacrat de art. 43 alin. (2) din Constitutie, intrucat continutul si
conditiile acordarii acestui drept se stabilesc prin lege, si numai in raport
cu resursele financiare existente, care pot fi alocate in acest scop, potrivit
art. 137 alin. (5) din Constitutie". Arata ca reglementarile
internationale invocate de autorul exceptiei nu sunt incidente, iar
dispozitiile legale criticate nu instituie discriminari, deoarece
"legiuitorul are competenta de a reglementa in mod diferit si in raport cu
posibilitatile financiare existente, masurile de protectie sociala ce se acorda
unor categorii de cetateni". Acestea nu restrang exercitiul nici unui
drept si nu incalca nici prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, sub
acest aspect ridicandu-se doar probleme de aplicare a reglementarilor legale
succesive.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile legale criticate sunt
constitutionale. Art. 114 alin. (4) din Constitutie nu interzice reglementarea
prin ordonanta de urgenta in domenii rezervate legii organice, iar aprobarea
prin lege a ordonantei de urgenta confirma existenta cazului exceptional. Prin
dispozitiile art. 180 din Legea nr. 19/2000, in redactarea lor modificata, nu
s-a instituit nici o discriminare, intrucat "nu creeaza un tratament diferentiat,
discriminatoriu, intre categoriile de pensionari care indeplinesc aceleasi
conditii de pensionare". Nu sunt incalcate nici dispozitiile art. 15 alin.
(2) din Constitutie, dispozitiile legale criticate dispunand numai pentru
viitor. Invocarea art. 20 din Constitutie este eronata, intrucat reglementarile
internationale la care face referire autorul exceptiei au "o cu totul alta
sfera de aplicare". Textul art. 49 din Constitutie se refera la cazuri
speciale "care nu se regasesc in domeniul reglementat prin legea
pensiilor".
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1),
ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea si
completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte
drepturi de asigurari sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 161 din 30 martie 2001, aprobata cu modificari si completari prin
Legea nr. 338/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
446 din 25 iunie 2002, si dispozitiile art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000
privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie
2000, cu modificarile ulterioare.
Autorul exceptiei sustine ca dispozitiile legale criticate incalca
prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), ale art.
43, 49 si ale art. 114 alin. (1) si (4), care au urmatorul continut:
- Art. 15 alin. (2) - "Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia
legii penale mai favorabile.";
- Art. 16 alin. (1) - "Cetatenii sunt egali in fata legii si a
autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.";
- Art. 43 - "(1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare
economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de
trai decent.
(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la
asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte
forme de asistenta sociala prevazute de lege.";
- Art. 49. - "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.";
- Art. 114 alin. (1) si (4) - "(1) Parlamentul poate adopta o lege
speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu
fac obiectul legilor organice. [...]
(4) In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta.
Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament.
Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod
obligatoriu."
De asemenea, autorul exceptiei sustine incalcarea Declaratiei Universale a
Drepturilor Omului si a Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale, fara a arata insa care dintre prevederile cuprinse
in aceste documente internationale sunt considerate a fi incalcate.
I. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta
a Guvernului nr. 49/2000, Curtea constata ca aceasta a fost adoptata cu
respectarea dispozitiilor art. 114 alin. (4) din Constitutie. Alin. (1) al
aceluiasi articol nu este aplicabil in speta, intrucat nu era necesara o lege
speciala de abilitare si nu exista nici interdictia de a reglementa in domenii
rezervate legii organice.
Autorul exceptiei critica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 49/2001
pentru faptul ca a modificat art. 180 din Legea nr. 19/2000 in sensul ca
dispozitiile Legii nr. 19/2000 nu se aplica deopotriva si de la aceeasi data
tuturor pensionarilor, indiferent de data inscrierii lor la pensie, fiind
restrans exercitiul drepturilor persoanelor pensionate anterior datei intrarii
in vigoare a legii si avantajate persoanele care se pensioneaza dupa acea data.
In legatura cu aceste critici Curtea retine ca dispozitiile legale
respective nu restrang exercitiul nici unui drept sau libertati
constitutionale, nefiind incalcate astfel prevederile art. 49 din Constitutie.
De asemenea, aceste dispozitii legale nu sunt contrare reglementarilor
internationale invocate.
Curtea Constitutionala a statuat in mod constant, in practica sa, ca
abrogarea, modificarea sau completarea unor legi intra in competenta exclusiva
a legiuitorului.
Curtea retine ca s-a mai pronuntat asupra prevederilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 49/2001 si ale Legii nr. 338/2002. Astfel, prin
Decizia nr. 328 din 26 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003, Curtea a respins exceptia
ridicata si a constatat ca aceste texte sunt constitutionale.
II. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 180 din
Legea nr. 19/2000, Curtea observa ca acest text de lege prevede, la alin. (2),
determinarea punctajului mediu anual al fiecarui pensionar "prin
raportarea cuantumului pensiilor cuvenite conform legislatiei anterioare [...]
la valoarea unui punct de pensie stabilita in conditiile art. 80". Determinarea
punctajului mediu anual se face in aceleasi conditii pentru toate persoanele
pensionate anterior datei intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000 si urmeaza a
se avea in vedere la recalcularea si recorelarea pensiilor, operatiune ce se
efectueaza esalonat in timp, in functie de posibilitatile financiare existente.
Aceste prevederi sunt in concordanta cu principiul egalitatii in drepturi,
consacrat in art. 16 alin. (2) din Legea fundamentala.
De asemenea, in conformitate cu dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie,
aceste prevederi se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a legii, pentru
persoanele care se pensioneaza dupa acea data, neputandu-se retine incalcarea
principiului neretroactivitatii legii.
Curtea retine, de asemenea, ca alin. (7) al art. 180 din Legea nr. 19/2000
elimina posibilitatea diminuarii unor drepturi stabilite pe baza legislatiei
anterioare, prevazand ca "In situatia in care cuantumul pensiilor,
stabilit conform alin. (6), este mai mic decat cel stabilit in baza legislatiei
anterioare, se pastreaza in plata cuantumul avantajos".
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al
art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 49/2001 pentru modificarea si completarea Legii nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale
si a dispozitiilor art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, exceptie ridicata de
Agafia Ivanov in Dosarul nr. 709/CA/2002 al Tribunalului Dolj - Sectia
comerciala si de contencios administrativ.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 13 martie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent,
Madalina Stefania Diaconu