Decizia Nr.1109 din 08.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul oraşului Pucioasa în Dosarul nr. 599/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 4.071D/2010 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 637 din 3 octombrie 2006.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 11 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 599/120/2010, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul oraşului Pucioasa într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unei dispoziţii emise de acesta.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prerogativa recunoscută instanţei de contencios administrativ de a suspenda actele autorităţii administrative echivalează cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, de vreme ce toate actele puterii executive pot fi anihilate de către puterea judecătorească, astfel că această putere ajunge fără substanţă. Precizează că această susţinere este întărită şi de principiile prezumţiei de legalitate şi executării din oficiu de care se bucură actele administrative.Tribunalul Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, suspendarea unui act administrativ fiind o măsură excepţională ce se dispune atunci când există o îndoială cu privire la legalitatea sau oportunitatea actului şi determină încetarea temporară a producerii efectelor juridice ale acestuia.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Din examinarea notelor scrise aflate la dosarul cauzei, precum şi a încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit exclusiv de posibilitatea suspendării executării actului administrativ, prevăzută prin alin. (1) al art. 14, nu şi de normele procedurale cuprinse în celelalte alineate. Prin urmare, Curtea apreciază că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care are următorul cuprins:– Art. 14: „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral posibilitatea de a solicita instanţei să dispună suspendarea executării acestuia. În acest scop, judecătorul va aprecia cu privire la necesitatea măsurii, în urma analizării îndeplinirii condiţiilor menţionate în textul de lege criticat. Astfel, instanţa va verifica mai întâi dacă a fost iniţiată procedura prealabilă în faţa autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare potrivit art. 7 din aceeaşi lege - aceasta reprezentând o condiţie de formă -, iar apoi va aprecia dacă sunt întrunite şi cele două cerinţe de fond referitoare la existenţa cazului bine justificat şi la necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Întrucât aceşti termeni sunt definiţi şi caracterizaţi chiar prin lege, instanţa dispune de repere clare pentru aprecierea necesităţii suspendării executării actului administrativ. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, prin pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, iar cazurile bine justificate sunt acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular şi cel general şi, având în vedere aceste prevederi legale, instanţa va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ fără ca în acest fel să impieteze asupra exigenţelor impuse de respectarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor. Prin Decizia nr. 700 din 17 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008, Curtea a reamintit că acesta „presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului“. Or, în cazul contenciosului administrativ, controlul reciproc reprezintă acea faţetă a principiului enunţat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, care legitimează atât controlul legalităţii actelor administrative emise de diverse autorităţi publice, cât şi suspendarea punerii în executare a acestora, cu finalitatea prevenirii producerii unor consecinţe negative care nu ar mai putea fi reparate sau înlăturate în ipoteza admiterii acţiunii în anularea actului. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de primarul oraşului Pucioasa în Dosarul nr. 599/120/2010 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu