DECIZIE Nr.
1101 din 8 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 678 din 9 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Compania Naţională „Poşta Română" -
S.A. în Dosarul nr. 6.841/110/2007 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde partea Daniela Ionela
Solcan, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost
legal îndeplinită.
Partea prezentă solicită respingerea excepţiei şi
menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că
excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa în
materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 decembrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 6.841/110/2007, Tribunalul Bacău - Secţia civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată
de Compania Naţională „Poşta Română" - S.A. într-o cauză având ca obiect
soluţionarea contestaţiei ce vizează o decizie de concediere şi reintegrarea
angajatului în funcţia anterior deţinută.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat conduce la imixtiuni în
administrarea fondului de comerţ ce se află în proprietatea exclusivă a
societăţii angajatoare, fond asupra căruia numai aceasta poate dispune liber.
Se mai arată că textul art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 este
neconstituţional şi pentru că instanţa de judecată, în cazul în care constată
caracterul nelegal al măsurii concedierii, nu are niciun fel de posibilitate să
analizeze oportunitatea reintegrării, aceasta operând ope legis. Se mai
susţine că reintegrarea ar trebui să opereze numai în cazuri excepţionale, şi
nu şi în cazurile în care anularea deciziei de concediere a fost dispusă pentru
un motiv pur formal sau procedural.
Tribunalul Bacău - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este
neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie
2003, care au următorul cuprins:
„(2) La solicitarea salariatului instanţa care a
dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii
actului de concediere."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de
proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 57
privind exercitarea drepturilor şi a libertăţilor şi ale art. 124 privind
înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că, prin Decizia nr. 269 din 12 mai 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 21 iunie 2005, şi Decizia
nr. 1.230 din 20 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 119 din 14 februarie 2008, respingând excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Codul muncii, a
statuat că repunerea părţilor în situaţia anterioară nu lezează în niciun mod
dreptul de proprietate al angajatorului, drept care trebuie exercitat cu
respectarea conţinutului şi limitelor sale, stabilite de lege. Fără
posibilitatea repunerii părţilor în situaţia anterioară concedierii, atingerea
adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar repara şi nu s-ar asigura
stabilitatea raporturilor la muncă.
De asemenea, Curtea a mai statuat că prevederile art.
45 din Constituţie nu îl îndreptăţesc pe angajatorul agent economic să
acţioneze în mod arbitrar, nesocotind dispoziţiile legale referitoare la
angajarea şi concedierea personalului.
Pentru aceleaşi argumente, Curtea a stabilit că nu
poate fi reţinută nici critica privind încălcarea prevederilor art. 57 din
Constituţie, referitoare la obligaţia exercitării drepturilor şi libertăţilor
constituţionale cu bună-credinţă, fără încălcarea drepturilor şi a libertăţilor
altora.
Intrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de
natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi
considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Distinct de cele arătate prin deciziile menţionate,
Curtea reţine faptul că instanţa de judecată se pronunţă asupra aspectelor de
temeinicie şi legalitate a deciziilor de concediere şi dispune măsura
reintegrării în măsura în care este posibil la solicitarea salariatului în
cazul anulării măsurii concedierii, fără a analiza oportunitatea acestei
măsuri. Analiza oportunităţii măsurii excedează controlului judiciar şi este
irelevantăîn raport cu efectele anulării măsurii concedierii. Mai mult,
încetarea raporturilor de muncă nu poate fi guvernată de factori subiectivi pe
care i-ar putea invoca angajatorul. Totodată, nu se poate susţine ca în materie
de muncă anularea unei măsuri să nu repună părţile în situaţia iniţială. In caz
contrar, nulitatea măsurii concedierii ar îndreptăţi salariatul numai la plata
unor sume de bani şi s-ar deschide posibilitatea angajatorului de a concedia
oricând o persoană, fără ca aceasta să aibă posibilitatea de a reveni pe postul
anterior ocupat.
In consecinţă, Curtea constată că textul legal criticat
nu contravine nici prevederilor art. 124 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Compania Naţională „Poşta Română" -
S.A. în Dosarul nr. 6.841/110/2007 al Tribunalului Bacău - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly