Decizia Nr.110 din 01.02.2011

Art. 34 alin. 1: „Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 124 alin. (2) şi (3), art. 127 şi în art. 129, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că procedura de soluţionare a cererii privind recuzarea unui judecător a constituit în mai multe rânduri obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu aceleaşi critici şi aceleaşi texte din Constituţie, Curtea respingând în mod constant excepţiile de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiate; în acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 914 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008. Curtea a reţinut, în esenţă, că recuzarea nu constituie o acţiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Curtea a observat că dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale. Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, astfel încât soluţiile şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 şi art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 277/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mureş - Falimente. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu