DECIZIE   Nr. 1057 din 16 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 2 si 5 din Codul de procedura civila

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN:            MONITORUL OFICIAL  NR. 661 din 27 septembrie 2010

Augustin Zegrean                         -  preşedinte

Acsinte Gaspar                              - judecător

Petre Lăzăroiu                               - judecător

Iulia Antoanella Motoc                 - judecător

Ion Predescu                                 - judecător

Puskas Valentin Zoltan                 - judecător

Doina Suliman                              - magistrat-asistent-şef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Carmen Casam şi Antonina Sharpe în Dosarul nr. 1.874/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei, avocatul Marian Diaconescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte partea Cristina Elena, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Incheierea din 9 octombrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1.874/1/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de petenţii Carmen Casam şi Antonina Sharpe cu ocazia soluţionării unei cereri de strămutare.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin  că dispoziţiile de  lege  criticate  contravin prevederilor art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie şi prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în sensul că legitimează arbitrariul, lăsând la latitudinea preşedintelui instanţei de judecată să dispună discreţionar suspendarea judecării cauzei. Consideră că reglementarea ar trebui să prevadă fie suspendarea obligatorie în toate dosarele în care s-a formulat cerere de strămutare, corelativ cu fixarea unor termene scurte de soluţionare a acesteia, fie desfiinţarea acestui adevărat privilegiu al preşedintelui instanţei de judecată.

Instanţa de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

„Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinii şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinii, comunicând de urgentă această măsură instanţei respective.

Această instanţă va fi înştiinţată de îndată despre admiterea cererii de strămutare. In cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură îndeplinite ulterior strămutării şi hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare."

Autorii excepţiei invocă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate prevederile art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil si soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 573 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.143 din 19 decembrie 2005, constatând că acestea sunt constituţionale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că soluţia legislativă adoptată prin reglementarea dedusă controlului de constituţionalitate de a lăsa la latitudinea preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare suspendarea judecării pricinii nu relevă nicio contradicţie cu textele constituţionale de referinţă. Astfel, prerogativa preşedintelui instanţei învestite cu soluţionarea cererii de strămutare de a suspenda judecarea pricinii îi permite acestuia ca, în funcţie de motivele de strămutare invocate, de seriozitatea şi credibilitatea lor, să aprecieze asupra măsurii în care suspendarea se impune, pentru a se evita o soluţie părtinitoare. Astfel, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravin textului art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, posibilitatea recunoscută preşedintelui de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, precum şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Pentru aceleaşi argumente, art. 40 alin. 2 din Codul de procedură civilă nu contravine nici prevederilor convenţionale invocate.

Totodată, Curtea constată că, faţă de dispoziţiile art. 40 alin. 5 din Codul de procedură civilă, actele de procedură săvârşite de instanţa de judecată de la care s-a strămutat cauza, după admiterea cererii de strămutare, sunt desfiinţate de drept ca efect al admiterii cererii. Aceste dispoziţii de lege se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului.

De altfel, autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi, în realitate, de faptul că reglementarea criticată nu prevede fie suspendarea obligatorie în toate dosarele în care s-a formulat cerere de strămutare, corelativ cu fixarea unor termene scurte de soluţionare a acesteia, fie desfiinţarea acestui adevărat privilegiu al preşedintelui instanţei de judecată.

Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că nu poate primi o atare susţinere, deoarece completarea textelor de lege intră în competenţa legiuitorului, iar nu a Curţii Constituţionale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 2 şi 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Carmen Casam şi Antonina Sharpe în Dosarul nr. 1.874/1/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 septembrie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman