Decizia Nr.1053 din 11.12.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic în Dosarul nr. 32.127/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.288D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 iulie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 32.127/4/2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de retrocedare în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, respectiv aceea a cetăţenilor ale căror proprietăţi au fost preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada regimului comunist. Astfel, arată că, în cazul imobilelor care fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, unitatea deţinătoare a imobilului a cărui restituire se cere este obligată să se pronunţe în termen de 60 de zile asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, iar decizia respectivă poate fi atacată în justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Pe de altă parte, potrivit Legii fondului funciar, textul de lege criticat prevede o soluţie legislativă similară, respectiv posibilitatea de a ataca în justiţie hotărârea comisiei judeţene, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără ca legea să prevadă însă şi un termen în decursul căruia comisia judeţeană să fie obligată să se pronunţe, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei judeţene, persoana îndreptăţită nu se poate adresa justiţiei, o astfel de acţiune fiind respinsă ca prematur introdusă.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că acestea se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind în acord şi cu prevederile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dat fiind faptul că prevederile legale criticate reglementează o cale de atac în justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998.Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(2) Împotriva hotărârii comisiei judeţene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.“În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în faţa legii şi la preeminenţa legii, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie.De asemenea, sunt invocate prevederile art. 19 pct. 3 referitor la limitarea exerciţiului libertăţii de exprimare cuprins în Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 - Interzicerea generală a discriminării cuprins în Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi convenţie, art. 2 pct. 1 referitor la interzicerea discriminării şi art. 7 privind egalitatea în faţa legii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 20 - Egalitatea în faţa legii şi art. 21 - Nediscriminarea cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că, în lipsa unui termen legal în decursul căruia comisia judeţeană să fie obligată să se pronunţe asupra cererilor sau contestaţiilor formulate de către persoanele care au cerut reconstituirea ori constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, aceasta amână în mod nejustificat soluţionarea, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei judeţene, persoana îndreptăţită nu se poate adresa justiţiei, o astfel de acţiune fiind respinsă ca prematur introdusă.Analizând aceste susţineri, Curtea constată că autorul excepţiei tinde să solicite Curţii Constituţionale completarea textului de lege criticat, solicitare care nu poate fi reţinută, fiind contrară dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, în exercitarea atribuţiilor sale, Curtea Constituţională se pronunţă „numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia „Parlamentul este [... ] unica autoritate legiuitoare a ţării“.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, excepţie invocată de Vasile Andronic în Dosarul nr. 32.127/4/2011 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie