DECIZIE   Nr. 1*) din  4 ianuarie 1995

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 66 din 11 aprilie 1995

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 26 din 21 martie 1995.

    Viorel Mihai Ciobanu       - presedinte
    Miklos Fazakas             - judecator
    Ioan Muraru                - judecator
    Raul Petrescu              - procuror
    Florentina Geangu          - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra exceptiilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 din Codul de procedura civila, ridicate de reprezentantul Parchetului de pe langa Tribunalul Timis in Dosarul nr. 1.764C/1994 al acestei instante si de Curtea de Apel Constanta in dosarele sale nr. 976, nr. 977, nr. 978, nr. 979, nr. 980, nr. 981, nr. 982, nr. 983, nr. 984, nr. 985, nr. 986, nr. 1.049, nr. 1.153, nr. 1.154, nr. 1.155 si nr. 1.167/1994.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 7 decembrie 1994, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, si au fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea Constitutionala, avand nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronuntarea pentru data de 15 decembrie 1994, apoi pentru data de 23 decembrie 1994 si din nou pentru 4 ianuarie 1995.
    La termenul din 7 decembrie 1994, Curtea Constitutionala, la propunerea procurorului si pentru o mai buna administrare a justitiei, a dispus conexarea dosarelor nr. 92C/1994 - 103C/1994 si nr. 110C/1994 - 113C/1994, in care s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 din Codul de procedura civila de catre Curtea de Apel Constanta, la Dosarul nr. 62C/1994 in care a fost invocata aceeasi exceptie de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, urmand a se pronunta asupra lor prin decizia de fata.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarelor, retine urmatoarele:
    Cat priveste Dosarul nr. 62C/1994, in timpul dezbaterilor ce au avut loc in fata Tribunalului Timis, in cauza ce formeaza obiectul Dosarului nr. 1.764/C/1994 al acestei instante, Parchetul de pe langa Tribunalul Timis a ridicat, la termenul de judecata din 14 iunie 1994, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, sustinind ca prin aceasta reglementare Ministerul Public nu poate sa-si exercite atributiile de aparare a ordinii de drept, precum si a drepturilor si libertatilor cetatenilor, intrucat articolul mentionat ingradeste participarea procurorului la judecarea tuturor pricinilor deduse judecatii. Instanta, prin incheierea din aceeasi data, a sesizat Curtea Constitutionala, exprimandu-si opinia in sensul ca prevederile art. 45 din Codul de procedura civila nu impiedica exercitarea atributiilor Ministerului Public, astfel cum acestea sunt reglementate in art. 130 din Constitutie.
    Cat priveste dosarele nr. 92C/1994 - 103C/1994 si nr. 110C/1994 - 113C/1994, Curtea de Apel Constanta a ridicat din oficiu, la termenele de judecata din 7 noiembrie 1994 si, respectiv, 11 noiembrie 1994, in cauzele ce formeaza obiectul dosarelor nr. 976 - 980/1994, nr. 1.049, nr. 1.153 - 1.155 si nr. 1.167/1994, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 45 din Codul de procedura civila. In sustinerea exceptiei se arata ca prevederile art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila contravin textului art. 130 din Constitutie, intrucat adauga atributii care nu sunt incluse in continutul normei fundamentale, deoarece participarea procurorului la orice proces inseamna participarea la toate etapele procesului, inclusiv la deliberare, iar "necesitatea" la care se refera textul, si care este lasata la aprecierea procurorului, conduce la arbitrariu. Astfel fiind, existenta acestor texte face superflua prevederea mentionata in art. 45 alin. 1 in legatura cu necesitatea apararii intereselor minorilor si persoanelor puse sub interdictie. In legatura cu art. 45 alin. 3, se arata ca textul depaseste nu numai limitele Constitutiei, dar si pe cele stabilite prin art. 45 alin. 1, deoarece prevede, generic, indreptatirea procurorului ca, in conditiile legii, "sa exercite caile de atac si sa ceara punerea in executare a hotararilor", cand, logic, ar fi trebuit sa prevada ca procurorul poate exercita numai caile de atac prevazute de lege pentru cauzele in care are obligatia legala de a participa. Un argument comun care se aduce pentru sustinerea neconstitutionalitatii art. 45 alin. 1 si alin. 3 consta in aceea ca obligatia si indreptatirea procurorului de a participa la sedintele de judecata si, respectiv, de a exercita caile de atac trebuie sa rezulte expres si neechivoc din dispozitia normativa, intrucat altfel ar fi incalcat principiul disponibilitatii in procesul civil. In sfarsit, se apreciaza ca art. 45 din Codul de procedura civila contravine art. 130 din Constitutie si prin aceea ca Ministerul Public este considerat ca fiind "parte" in proces, desi calitatea procesuala a procurorului este numai aceea de participant.
    In temeiul dispozitiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 au fost solicitate, in Dosarul nr. 62C/1994, puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
    In punctul de vedere primit de la Guvern se arata ca, potrivit modificarii aduse textului art. 45 din Codul de procedura civila prin Legea nr. 59/1993, procurorul poate introduce orice actiune civila, in afara celor strict personale, si sa participe in orice proces , in orice faza a acestuia, in primul rand in cazurile in care este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, precum si, in al doilea rand, in alte cazuri prevazute de lege. Deci, in materie civila, rolul procurorului este limitat la sfera persoanelor care nu isi pot apara singure interesele, precum si la cazurile in care legea prevede expres competenta sa. Ca atare, Guvernul considera vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate.
    Cele doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA CONSTITUTIONALA,
examinind incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public prezentate in sedinta publica din 7 decembrie 1994, precum si dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, in corelatie cu Constitutia si cu Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    In dreptul romanesc, Ministerul Public a fost organizat inca din timpul Regulamentelor organice, exceptand perioada 1948-1992 cand a fost inlocuit cu sistemul, partial diferit, al organelor procuraturii. In ambele sisteme, partea dominanta a activitatii tinea si tine de materia dreptului penal, dar atributii importante erau si sunt prevazute de lege si in materie civila, lato sensu. Aceste atributii in materie civila, care intereseaza cauza de fata, au fost in timp mai extinse sau mai restranse, in raport cu diferite momente legislative (Codul de procedura civila din 1865, Legea pentru atributiile Ministerului Public din 25 octombrie 1877, Codul de procedura civila din 1900, Codul de procedura civila din 1948 cu modificarile aduse prin Decretul nr. 38/1959, Legea nr. 6/1952 pentru infiintarea si organizarea procuraturii). In prezent, art. 45 din Codul de procedura civila, care reglementeaza aceasta problema, are urmatoarea redactare, data, in ce priveste alin. 1, prin Legea nr. 59/1993:
    "Ministerul Public poate introduce orice actiune, in afara de cele strict personale, si sa participe la orice proces, in oricare faza a acestuia, in cazurile in care este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, precum si in alte cazuri prevazute de lege.
    In cazul in care procurorul a pornit actiunea, titularul dreptului la care se refera actiunea va fi introdus in proces. El se va putea folosi, daca va fi cazul, de dispozitiile prevazute in art. 246 si urmatoarele si art. 271 si urmatoarele din prezentul cod.
    Procurorul poate, in conditiile legii, sa exercite caile de atac si sa ceara punerea in executare a hotararii".
    Aceasta dispozitie legala este deja interpretata in mod diferit in doctrina si in practica judiciara, dar, in cadrul exceptiilor de fata, Curtea Constitutionala nu este chemata sa stabileasca care dintre aceste interpretari ar fi corecta, ci sa verifice daca textul atacat este sau nu in concordanta cu Constitutia, legea fundamentala cu forta juridica suprema.
    Institutia Ministerului Public este reglementata in Constitutia din anul 1991 in titlul III "Autoritatile publice", cap. VI "Autoritatea judecatoreasca". In art. 130 alin. (1) se precizeaza ca "In activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor". Examinarea constitutionalitatii textului atacat trebuie sa se faca si in raport cu art. 128 din Constitutie, care prevede ca "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".
    Parchetul de pe langa Tribunalul Timis, invocand neconstitutionalitatea art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, sustine ca textul atacat ingradeste participarea procurorului la judecarea tuturor pricinilor deduse judecatii, ceea ce este contrar dispozitiilor art. 130 alin. (1) din Constitutie, care stabileste ca Ministerul Public, in activitatea judiciara, apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Dimpotriva, Curtea de Apel Constanta considera ca art. 45 alin. 1 contravine art. 130 deoarece adauga atributii care nu sunt incluse in continutul normei fundamentale, respectiv participarea la orice proces, ceea ce inseamna "participarea la toate etapele procesuale, inclusiv la deliberare", incalcindu-se atat prevederile art. 123 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia "Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii", cat si ale art. 126 din Constitutie care stabileste ca numai sedintele de judecata sunt publice. Pe de alta parte, necesitatea, la care se refera art. 45 alin. 1, este lasata la aprecierea procurorului, ceea ce virtual poate conduce la orice arbitrariu.
    Dispozitiile constitutionale au caracter de generalitate si desigur pot fi concretizate, dupa caz, prin legi organice sau prin legi ordinare. Astfel, art. 31 alin. 1 lit. c), d), e), f) si h) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca stabileste ca principale atributii ale Ministerului Public in materie civila: exercitarea actiunii civile in cazurile prevazute de lege; participarea, in conditiile legii, la judecarea cauzelor de catre instantele judecatoresti; exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege; supravegherea respectarii legii in activitatea de punere in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii; apararea drepturilor si intereselor minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie. Pe de alta parte, dupa cum s-a aratat deja, art. 45 din Codul de procedura civila realizeaza o detaliere, sub anumite aspecte, a acestor atributii in materie civila. Si, deoarece in fata Curtii Constitutionale s-a atacat acest din urma text ca fiind contrar art. 130 din Constitutie, urmeaza sa se stabileasca daca ele sunt sau nu concordante.
    Este de retinut, in primul rand, ca desi art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila consacra doua forme de manifestare a procurorului in procesul civil - introducerea actiunii si participarea la orice proces, in oricare faza a acestuia -, exceptiile de neconstitutionalitate vizeaza textul numai cu privire la a doua forma, astfel incat Curtea Constitutionala nu este indreptatita, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sa se pronunte decat cu privire la acest aspect.
    Pe fond, este de observat ca art. 130 alin. (1) din Constitutie stabileste ca, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Este evident ca legiuitorul constituant a inteles sa faca din Ministerul Public un reprezentant al interesului social, general si public, care sa vegheze la aplicarea legii si la apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, fara a face distinctie intre procesele penale si cele civile. Una dintre formele concrete prin care Ministerul Public isi poate realiza acest rol este aceea de a participa la judecata proceselor, in oricare faza a acestora, si de a pune concluzii in acord cu obiectivele stabilite de Constitutie. Aceasta forma concreta, consacrata de art. 31 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 92/1992 si de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, nu contravine art. 130 alin. (1) din Constitutie si nici altor dispozitii constitutionale, deoarece este evident ca participarea la orice proces, in oricare faza a acestuia, nu inseamna prezenta procurorului in toate etapele procesuale, inclusiv la deliberare, astfel cum, in mod surprinzator si de neinteles, sustine Curtea de Apel Constanta. Participarea procurorului la procesul civil in aceasta forma, ca "parte alaturata", cum se precizeaza in doctrina, presupune prezenta sa la dezbateri, posibilitatea de a invoca exceptiile de ordine publica, punerea de concluzii, cu obligatia de a respecta regulile procesuale, ca si celelalte parti din proces. De altfel, art. 256 alin. 1 din Codul de procedura civila este categoric in sensul ca deliberarea se face in secret si la ea participa numai judecatorii. Cu toate ca si Curtea de Apel Constanta se refera la acest text, nu trage concluzia care se impune din corelarea celor doua texte si a dispozitiilor constitutionale si formuleaza o critica de neconstitutionalitate care nu poate fi primita. Nu se poate retine nici argumentul ca textul atacat ar fi neconstitutional, pentru ca lasa procurorului dreptul de a aprecia daca este sau nu necesar sa participe la proces. Dimpotriva, art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este, si din acest punct de vedere, in concordanta cu art. 130 alin. (1) din Constitutie, care stabileste, astfel cum s-a mai aratat, ca Ministerul Public reprezinta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Uneori legea inlocuieste aprecierea procurorului si prevede in mod expres obligativitatea concluziilor sale. In celelalte cazuri insa dreptul de apreciere apartine Ministerului Public, deoarece el are calitatea stabilita de art. 130 alin. (1) din Constitutie si competenta de a actiona pentru realizarea obiectivelor mentionate in acest text. Cenzurarea aprecierii procurorului ar fi neconforma textului constitutional. Desigur insa ca pozitia procurorului, concluziile sale din proces, nu leaga judecatorii ce solutioneaza cauza, deoarece acestia sunt, potrivit art. 123 alin. (2) din Constitutie, independenti si se supun numai legii.
    Daca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila nu poate fi considerat ca neconstitutional, deoarece consacra ca mijloc de manifestare a procurorului in materie civila participarea sa la orice proces si in oricare faza a acestuia, precum si pentru ca da dreptul procurorului de a aprecia cand este cazul sa participe, nu aceeasi concluzie se poate desprinde din formularea "apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictie, precum si in alte cazuri prevazute de lege".
    Dupa cum s-a aratat deja, dispozitia art. 130 alin. (1) din Constitutie se poate concretiza prin legi organice sau ordinare, dar aceasta concretizare nu poate sa duca la restrangerea continutului dispozitiei constitutionale. Este de observat ca in timp ce textul constitutional se refera la apararea ordinii de drept, precum si la drepturile si libertatile cetatenilor, art. 45 alin. (1) din Codul de procedura civila restrange posibilitatea participarii procurorului la cauzele privind minorii si persoanele puse sub interdictie, precum si la alte cazuri prevazute de lege. In temeiul textului actual nu este posibila, de exemplu, participarea procurorului la procesele de contencios administrativ, deoarece Legea nr. 29/1990, anterioara Constitutiei, nu prevede acest lucru, or este fara nici o indoiala ca in cadrul acestor procese exista si interese generale si este interesata si ordinea de drept.
    Limitarea prevazuta de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutionala, deoarece art. 130 alin. (1) din legea fundamentala stabileste in mod clar si categoric sfera atributiilor procurorului, fara a trimite la cazuri stabilite prin alta lege. Este adevarat ca in alin. (2) al art. 130 se prevede ca "Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii", dar este evident ca referirea la conditiile legii priveste organizarea parchetelor si nu exercitarea atributiilor stabilite in alin. (1). Asa fiind, art. 45 alin. 1, introdus in Codul de procedura civila prin Legea nr. 59/1993, ar fi trebuit redactat prin raportare la Constitutia din 1991 si nu prin asimilarea unor reglementari anterioare, edictate in momente in care legiuitorul nu era constrans de o dispozitie constitutionala similara celei inscrise in textul actual al art. 130 alin. (1). Legiuitorul constituant a inteles sa confere procurorului un anumit rol in reprezentarea intereselor generale ale societatii, din moment ce a asezat dispozitiile referitoare la Ministerul Public in capitolul referitor la "Autoritatea judecatoreasca" si nici o lege organica sau ordinara nu poate sa deroge de la textele constitutionale. Rolul instantei de a solutiona procesul cu care este sesizata, precum si independenta judecatorilor si supunerea lor numai legii nu sunt afectate prin participarea procurorului la procesul civil si prin punerea de concluzii. Procurorul nu este adversarul instantei si nici al vreuneia dintre parti, el intervine in proces pentru a veghea la respectarea legii. Textul constitutional, referindu-se la apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor, nu are in vedere transformarea procurorului intr-un avocat al uneia dintre parti, ci de a veghea la respectarea legii in procesele care pun in discutie astfel de drepturi si libertati. Desi este vorba de un proces civil, privat, este de netagaduit ca si in acest domeniu exista interese generale care trebuie aparate, iar in activitatea judiciara Constitutia a stabilit acest rol de aparator pentru procuror. Pe de alta parte, principiul disponibilitatii, care guverneaza procesul civil, functioneaza in continuare, deoarece prin participarea procurorului la proces partile nu sunt impiedicate sa-si manifeste, in conditiile legii, dreptul de dispozitie. Fata de aceste considerente, Curtea Constitutionala urmeaza sa constate ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutional in ce priveste restrangerea dreptului procurorului de a participa la orice proces civil, in oricare faza a acestuia, si, ca atare, in privinta acestei atributii, urmeaza sa se aplice direct dispozitiilor art. 130 alin. (1) din Constitutie. Asa fiind, in afara cazurilor in care procurorul este obligat sa participe la procesul civil in temeiul legii, el poate participa la solutionarea oricarui proces civil, in orice faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept ori a drepturilor si libertatilor cetatenilor.
    Cat priveste art. 45 alin. 3 din Codul de procedura civila, Curtea de Apel Constanta apreciaza ca textul depaseste atat limitele Constitutiei, cat si pe cele stabilite de art. 45 alin. 1, deoarece prevede, generic, indreptatirea procurorilor ca, in conditiile legii, "sa exercite caile de atac si sa ceara punerea in executare a hotararii". Critica asupra posibilitatii exercitarii cailor de atac, care se face in incheierea de sesizare, nu poate fi retinuta, deoarece art. 128 din Constitutie ingaduie Ministerului Public, astfel cum s-a mai aratat, sa exercite, in conditiile legii, caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, alaturi de parti. Deci singura limitare se refera la exercitarea cailor de atac in conditiile legii, iar daca legea a inteles sa nu stabileasca conditiile restrictive de la introducerea actiunii, o atare dispozitie nu poate fi apreciata ca neconstitutionala. Dimpotriva, ea este in concordanta si cu art. 130 alin. (1) din Constitutie, care se refera in mod generic la activitatea judiciara, deci si la caile de atac. Chiar daca art. 21 din Constitutie, care consacra liberul acces la justitie, ar presupune si respectarea principiului disponibilitatii, nu se poate retine ca art. 45 alin. 3 din Codul de procedura civila ar fi neconstitutional, deoarece partile pot si in caile de atac exercitate de procuror sa-si manifeste dreptul de dispozitie, intrucat, in conditiile legii, pot renunta la dreptul subiectiv, pot achiesa la pretentiile adversarului sau pot incheia o tranzactie. Mai mult, uneori, cum este cazul recursului in anulare, daca procurorul isi retrage recursul, partile din proces pot cere continuarea judecatii (art. 330^4 din Codul de procedura civila).
    In sfarsit, Curtea de Apel Constanta apreciaza ca si asezarea textului art. 45 din Codul de procedura civila la titlul I intitulat "Partile" contravine dispozitiilor art. 130 din Constitutie, deoarece Ministerul Public apare ca fiind parte in procesul civil, desi calitatea procesuala a procurorului este numai aceea de participare. Nici aceasta critica de neconstitutionalitate nu poate fi retinuta, deoarece art. 130 alin. (1) din Constitutie nu-si propune sa califice pozitia procurorului in proces. El este, desigur, un participant la proces, deoarece toate organele si persoanele care participa la procesul civil - instanta, parti, organ de executare, procuror, avocati, martori, experti, interpreti etc. - sunt desemnate in doctrina prin notiunea de participanti, dar desigur rolul si pozitia lor sunt diferite. Faptul ca legiuitorul a asezat art. 45 sub titlul referitor la parti este in concordanta cu pozitia pe care legea o mentioneaza uneori in mod expres. Astfel, art. 309 alin. 2 din Codul de procedura civila prevede ca "Procurorul vorbeste cel din urma, afara de cazul cand este parte principala sau recurent", iar in art. 45 din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993 se stabileste ca "Procurorii parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie pun concluzii la judecarea recursurilor in interesul legii, a recursurilor in anulare si a tuturor cauzelor penale, iar in celelalte cauze, cand participa ca parte principala, cand legea o prevede, precum si in cazul cand considera necesar".
    Este evident ca legiuitorul, prin asezarea art. 45 sub titlu referitor la parti, a dorit sa sublinieze ca pozitia procurorului este mai apropiata de aceea a partilor, deoarece, chiar daca nu figureaza in raportul de drept substantial dedus judecatii, are drepturi si obligatii pe plan procesual asemanatoare acestora. Tocmai de aceea in doctrina se subliniaza uneori ca procurorul este parte numai in sensul procesual. In orice caz, procurorul nu poate fi pus pe acelasi plan cu alti participanti, cum ar fi martorii, expertii sau interpretii, din moment ce art. 130 alin. (1) din Constitutie stabileste ca in activitatea judiciara Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii. Desigur, se poate discuta daca notiunile de parte principala si parte alaturata consacrate in doctrina si, uneori, astfel cum s-a aratat, folosite chiar de legiuitor sunt cele mai potrivite, dar in orice caz nu se poate aprecia ca ele ar contraveni Constitutiei.
    Pentru motivele aratate mai sus si vazand si dispozitiile art. 13 alin. (1) lit. A.c) si alin. (2), precum si ale art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA CONSTITUTIONALA
    cu majoritate de voturi
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite exceptia de neconstitutionalitate invocata de Parchetul de pe langa Tribunalul Timis in Dosarul nr. 1.764/C/1994 aflat pe rolul acestei instante si constata ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila este neconstitutional in ce priveste limitarea dreptului procurorului de a participa numai la procese privind "apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor si ale persoanelor puse sub interdictia, precum si in alte cazuri prevazute de lege", urmand ca in privinta acestei atributii sa se aplice direct art. 130 alin. (1) din Constitutie.
    2. Respinge exceptiile de neconstitutionalitate vizand art. 45 din Codul de procedura civila ridicate din oficiu de Curtea de Apel Constanta in dosarele aflate pe rolul sau cu nr. 976/1994, 977/1994, 978/1994, 979/1994, 980/1994, 1.049/1994, 1.153/1994, 1.154/1994, 1.155/1994, si 1.167/1994.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 4 ianuarie 1995.

                  PRESEDINTE,
                  prof. univ. dr.
                  Viorel Mihai Ciobanu

                 Magistrat-asistent,
                 Florentina Geangu

           OPINIE SEPARATA
    Decizia data cu majoritate de voturi considera ca art. 130 alin. (1) din Constitutie are aplicabilitate directa, fara a fi supus reglementarii detaliate a legii.
    Decizia mai arata ca art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila contine restrictii pe care art. 130 alin. (1) din Constitutie nu le are, si de aceea art. 45 alin. 1 este declarat neconstitutional si inaplicabil.
    Rezulta de aici ca, in urma eliminarii art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila ca neconstitutional si respectarii art. 130 alin. (1) din Constitutie, Ministerul Public poate interveni liber in procese civile dintre persoanele private, fara a mai exista restrictiile cuprinse in art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila.
    Opinia separata de fata, fara sa nege profunzimea vederilor majoritatii, este contrara celor sus aratate. Astfel, consideram ca art. 130 alin. (1) din Constitutie nu are aplicare directa. Acest text isi gaseste aplicare prin intermediul detaliat al legii, in cazul de fata prin art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, care nu este in contradictie cu nici un text al Constitutiei.
    Argumentele care stau la baza acestei opinii sunt urmatoarele:
    I. Primul argument consta in aceea ca, Constitutia contine doar principii generale, insa ridicate la nivel constitutional si, ca atare, de ordin public. Astfel, Constitutia cuprinde 152 articole. Pe aceasta temelie insa se bazeaza Codul civil cu peste 1.900 articole, Codul comercial cu peste 900 articole, Codul penal cu peste 300 articole, Codul de procedura civila cu peste 700 articole, Codul de procedura penala cu peste 500 articole si alte numeroase legi.
    Cu alte cuvinte, cele 152 articole ale Constitutiei constituie fundamentul comun a mii de articole din legi speciale, toate menite a da viata prin formule detaliate ale legilor si, in acest mod, este realizata practic Constitutia.
    Rezulta de aici ca nu ne putem opri si aplica direct Constitutia, ci trebuie sa respectam consecintele care deriva din textele Constitutiei, si anume in forme detaliate si raportate practic la realitatea vietii, in cazul de fata reglementata corect de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila.
    Prin acest mecanism se transforma Constitutia in realitatea vietii, prin intermediul numeroaselor legi date toate in spirit constitutional, dar adaptate la cele mai minutioase consecinte impuse de necesitatea practica de toate zilele.
    Privind art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, prin prisma celor aratate, consideram ca acest text este bine gindit, cu un rationament propriu bine justificat care asigura certitudine juridica in domeniul aplicat, fara sa violeze nici un text al Constitutiei.
    II. Al doilea argument al acestei opinii consta in respectarea dispozitiilor art. 130 alin. (2) si ale art. 128 din Constitutie.
    Art. 130 alin. (2) din Constitutie prevede, in mod justificat, ca "Ministerul Public isi exercita atributiile prin procurori constituiti in parchete, in conditiile legii".
    Astfel, expresia citata "in conditiile legii" vizeaza in totalitate institutia Ministerului Public, inclusiv atributiile acestuia.
    Nici nu se putea astepta din partea Constitutiei ca printr-o singura fraza generic formulata sa reglementeze in totalitate si cu exclusivitate intregul mecanism complex si important al unui organ de stat atat de valoros cum este Ministerul Public.
    De aceea chiar art. 130 alin. (2) ne obliga a ne adresa in plus la "conditiile legii", careia i s-a rezervat expres a da solutii mai amanuntite, in raport cu necesitatile impuse de practica vietii, in cazul nostru de art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila.
    In acest fel, dispozitia art. 130 alin. (2) din Constitutie, care trimite la "conditiile legii", constituie fundament al existentei art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, care la nivelul legii reglementeaza un domeniu bine determinat.
    De asemenea, art. 128 din Constitutie prevede ca "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".
    Iata ca din nou se repeta "in conditiile legii", chiar si in domeniul foarte restrans al caii de atac, pentru ca Constitutia nu putea intra in probleme de detaliu.
    Cele aratate ne invedereaza ca insasi Constitutia trimite expres la gasirea solutiei in cadrul legii pentru toate problemele care realmente apartin legii si nu principiilor generale ale Constitutiei.
    Inseamna ca respectam Constitutia atunci cand aplicam legea, in cazul de fata art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, si respectam aceasta lege pentru ca ea se bazeaza pe dispozitia Constitutiei.
    Iar acest text al legii, temeinic gindit, prevede ca (participarea) procurorul participa in procese civile dintre persoane private numai in doua cazuri: pe de o parte cand in proces figureaza ca parti persoane incapabile si, pe de alta parte, cand legea prevede expres participarea procurorului la proces.
    Daca totusi s-ar considera ca, in prezent, participarea procurorului pe baza prevederilor legale ar fi insuficienta, evident legea va putea largi categoria proceselor dintre persoane private, la care procurorul are dreptul si obligatia sa participe.
    O asemenea largire insa poate fi facuta numai de legiuitor si numai dupa o temeinica examinare prealabila a acestor cazuri.
    Opinia separata de fata considera inadmisibila decizia data cu majoritate de voturi ca, prin eliminarea art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila ca neconstitutionala, sa ramana la discretia directa a fiecarui procuror daca vrea sa participe sau nu la proces si in care anume procese vrea sa participe sau in care procese nu.
    O asemenea solutie ar fi vatamatoare in primul rand demnitatii procurorilor, care ar ramane dezorientati. Ar putea fi vatamatoare si certitudinii procesuale, pentru ca ar da libera posibilitate procurorului sa intre, dupa propria sa vointa, intr-un proces si sa se abtina de la alte procese similare.
    De aceea mentinerea si respectarea art. 45 alin. 1 sunt indispensabile si strict necesare drept garantie pentru cazurile, prealabil fixate de lege, cand procurorul are dreptul si obligatia sa fie parte in proces.
    III. Al treilea argument al prezentei opinii separate este bazat pe Legea nr. 92 din 4 august 1992, lege aparuta ulterior Constitutiei din 8 decembrie 1991.
    Aceasta lege arata in art. 31: "Atributiile Ministerului Public sunt urmatoarele:
..........................................................................
    c) exercitarea actiunilor civile in cazurile prevazute de lege;
    d) participarea, in conditiile legii, la judecarea cauzelor de catre instantele judecatoresti;
    e) exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, in conditiile prevazute de lege".
    In toate cele trei cazuri sus-aratate, legea fixeaza atributiile Ministerului Public, fara a lasa la libera discretie a acestuia.
    Este interesat si important de retinut ca art. 130 alin. (2) din Constitutie face trimitere la lege, apoi ulterior Legea nr. 92/1992 din nou face trimitere, in continuare, la lege si mai apropiata de necesitatile de toate zilele.
    Ne gasim deci in fata unei ierarhii de gandire bine justificata, prin care Constitutia ne indruma pe buna dreptate la lege, apoi Legea nr. 92/1992 tot in mod bine justificat ne trimite la legea ultima, cea mai apropiata si cea mai adecvata necesitatii practicii.
    Iata pe deplin justificata, prin cele mai sus aratate, justetea opiniei separate care astfel se identifica cu conceptia aratata in Constitutie si legea posterioara, drept desfasurari logice ale ideii bine gindite, atat prin Constitutie, cat si prin Legea nr. 92/1992.
    IV. Al patrulea si, totodata, ultimul argument pe care se bazeaza prezenta opinie este cel mai sensibil, bazat pe art. 16 alin. (1) din Constitutie.
    Acest text al Constitutiei prevede: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari".
    Eliminarea art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila ca neconstitutional inseamna ca de libera vointa a procurorului depinde cand intervine si cand nu intervine in procesul civil dintre persoane private.
    In acest fel este posibil, de exemplu, ca intr-un proces de granituire dintre persoane private, o parte lipsita de aparare sa aiba in fata partea opusa aparata de avocat, a carui opinie poate fi insusita si de procuror.
    In acest caz, partea ramasa singura va avea convingerea ca partea opusa a avut doi aparatori, iar ea nici unul, deci ar exista un dezechilibru care ar afecta principiul egalitatii in fata justitiei. Astfel, trebuie sa avem in vedere si psihologia omului necajit.
    S-ar putea intampla ca pe rolul aceleiasi instante sa figureze doua procese de granituire intre persoane private. Intr-unul intra procurorul, iar in celalalt nu intra procurorul. S-ar crea iarasi suspiciuni, chiar daca sunt lipsite de temei. Suspiciunile nu sunt niciodata de dorit.
    In fine, intr-o parte a tarii participarea procurorului in procese dintre persoane private ar putea fi preponderenta, in alta parte a tarii aproape inexistenta. Ar suferi consecventa in cadrul aceleiasi tari.
    Opinia separata ramane astfel la conceptia pastrarii ca strict necesara a art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila, pentru ca:
    - mentine egalitatea partilor din procese civile;
    - mentine demnitatea Ministerului Public fata de insinuari;
    - mentine certitudinea cine sunt partile care pot participa in procese civile;
    - mentine respectarea Constitutiei si a legilor la care ea face trimitere pentru valorificarea chiar a principiului exprimat in Constitutie.
    Aceste patru argumente au dat nastere prezentei opinii separate (care este in sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate a art. 45 alin. 1 din Codul de procedura civila).

                 Judecator,
                 dr. Miklos Fazakas