Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1916 din 19.12.2019

ACT EMIS DE: Ministerul Sanatatii
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 6 din 07 ianuarie 2020

SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. VSC 2.790 din 18.12.2019 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii, ţinând cont de prevederile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2017 privind mercurul şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.102/2008, referitoare la obligaţia statelor membre de elaborare până la data de 1 iulie a unui plan naţional privind măsurile pe care intenţionează să le pună în aplicare pentru a reduce treptat utilizarea amalgamului dentar, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul 1Se aprobă Planul naţional de măsuri pentru eliminarea treptată a utilizării amalgamului dentar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi unităţile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Victor Sebastian Costache ANEXĂPLAN NAŢIONAL DE MĂSURI pentru eliminarea treptată a utilizării amalgamului dentar 1. Se interzice utilizarea amalgamului dentar la tratarea dinţilor de lapte, la copii sub 15 ani şi la tratarea dinţilor femeilor însărcinate sau care alăptează, exceptând cazurile când medicul stomatolog consideră utilizarea acestuia strict necesară din motive legate de nevoile medicale specifice ale pacientului, în conformitate cu prevederile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 mai 2017 privind mercurul şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.102/2008. 2. Îndepărtarea amalgamului dentar va fi posibilă doar în cazul urgenţelor stomatologice în toate cabinetele de medicină dentară. Colegiul Medicilor Stomatologi din România va întocmi un registru cu cabinetele dentare de urgenţă şi cabinetele care utilizează amalgam în lucrările dentare. 3. Se interzice utilizarea de către medicii stomatologi a amalgamului în vrac, în conformitate cu prevederile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/852. 4. Utilizarea amalgamului în scop stomatologic se va face numai sub formă încapsulată predozată, în conformitate cu prevederile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/852. 5. Reprezentanţii legali ai cabinetelor de medicină dentară în care se utilizează amalgam dentar, în care se îndepărtează obturaţii pe bază de amalgam sau se extrag dinţi care conţin astfel de obturaţii se asigură că acestea sunt dotate cu separatoare de amalgam care reţin şi colectează particulele de amalgam; începând cu 1 ianuarie 2021, toate separatoarele de amalgam aflate în uz trebuie să furnizeze un nivel de retenţie de cel puţin 95% a particulelor de amalgam. Se consideră că separatoarele de amalgam şi capsulele care sunt conforme cu standardele europene sau cu alte standarde naţionale sau internaţionale care prevăd un nivel echivalent de calitate şi de retenţie îndeplinesc cerinţele actuale ale Regulamentului (UE) 2017/852, în conformitate cu prevederile art. 10 din acelaşi regulament. 6. Se interzice evacuarea deşeurilor de amalgam dentar în mediu; medicii stomatologi vor încheia contracte cu firme specializate care să asigure că deşeurile de amalgam dentar sunt manipulate şi colectate de către entităţi autorizate pentru gestionarea şi neutralizarea acestora, în conformitate cu prevederile art. 10 din Regulamentul (UE) 2017/852. 7. Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România, organizează activităţi de informare a publicului (prin presă, televiziune, radio, articole, broşuri, postere etc.) cu privire la amalgamul dentar, pentru conştientizarea de către populaţie a riscurilor de mediu ale mercurului, ca una dintre cele mai importante măsuri de a stopa complet folosirea amalgamului. 8. Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România, adoptă măsuri de profilaxie a cariilor dentare şi de promovare a sănătăţii, care reduc nevoia de restaurare dentară şi minimizează utilizarea amalgamului dentar. 9. Pacienţii vor completa formularul consimţământului pacientului informat, prevăzut în Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 482/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a titlului XV „Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de aplicarea amalgamului dentar. 10. Colegiul Medicilor Stomatologi din România asigură prin programele de educaţie medicală continuă informarea actualilor şi viitorilor medici stomatologi asupra impactului amalgamului dentar asupra mediului, constituind o sursă majoră de poluare cu mercur în aer, apă şi pământ. 11. Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România, promovează utilizarea alternativelor terapeutice fără mercur, eficiente atât din punctul de vedere al costului, cât şi clinic, pentru restaurările dentare. 12. Colegiul Medicilor Stomatologi din România organizează reuniuni pentru educarea şi instruirea corespunzătoare a viitorilor specialişti cu privire la utilizarea alternativelor de restaurare dentară fără mercur şi la promovarea celor mai bune practici de management stomatologic care implică îndepărtarea celei mai mici cantităţi de ţesut dentar sănătos (amalgamul necesită îndepărtarea de ţesuturi dentare sănătoase în proporţie mai mare decât alternativele fără mercur). 13. Colegiul Medicilor Stomatologi din România va promova utilizarea în cabinetele dentare a materialelor de calitate fără mercur pentru restaurările dentare.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1916/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1916 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 360 2017
    How Marv Web Can Assist in Cryptocurrency Recovery The recovery of cryptocurrencies has been revolutionized by MARV Web. They are incredibly quick and effective, making sure that every procedure goes without a hitch. Their customer support is always accessible and friendly, and their service is unmatched in terms of dependability. I've never felt more confident or comfortable about my ability to properly recover my cryptocurrency holdings. Because of their exceptional quickness, dependability, and effectiveness in bitcoin recovery, MARV Web stands out in the industry and is highly recommended! They can be reached at: Email address: marv.web@mail.com WhatsApp;+601126730582 Web;https://marvweb9.wixsite.com/marv-web-crypto-expe
ANONIM a comentat Legea 266 2001

ANONIM a comentat Decizia 220 2018
    Buongiorno E-mail: giovannidinatale1954@­gmail.­com Offerte individuali in denaro da 2.000 a 5.200.000, con un tasso di interesse è rimborsabile del 3% in un periodo compreso tra 2 e 30 anni. Condizioni ragionevoli se la mia offerta ti interessa contattami di più rapidamente per discutere le modalità e documenti da fornire. giovannidinatale1954@­gmail.­com

ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1916/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu