Decizia Nr.841 din 11.10.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Marco&Alex Construct Invest“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 71.160/3/2011/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.053 D/2012.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 1.197 din 20 septembrie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 28 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 71.160/3/2011/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Marco&Alex Construct Invest“ - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor privind dreptul la apărare şi accesul liber la justiţie, deoarece dau posibilitatea judecătorului-sindic să judece contestaţiile la tabelul preliminar şi de a aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei unor hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă egală în grad cu acesta, or acestea ar trebui făcute de o instanţă de control judiciar superioară în raport cu principiul triplului grad de jurisdicţie ce stă la baza înfăptuirii justiţiei în sistemul de drept. Posibilitatea înscrierii unor creanţe, ce au caracter rezolutoriu, în tabelul definitiv, creanţe ce sunt recunoscute prin hotărâri judecătoreşti nedefinitive, duce la încălcarea principiului egalităţii. Totodată, arată că dreptul la apărare este încălcat şi ca urmare a suspendărilor de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare, potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006.Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele criticate se aplică fără discriminări tuturor participanţilor la procedura insolvenţei, nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nu aduc atingere unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei, fiind de competenţa exclusivă a organului legislativ să instituie regulile de desfăşurarea a procesului şi a modalităţilor de exercitare a căilor de atac. De asemenea, arată că procedura insolvenţei este una specială, instituită în scopul reîntregirii cât mai repede posibil a activului debitorului şi al recuperării în cât mai mare măsură a creanţelor.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:– Art. 66 alin. (1): „(1) Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.“;

– Art. 73 alin. (3): „(3) La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, înscrierea creanţelor respective în mod provizoriu în tabelul definitiv al tuturor creditorilor împotriva averii debitorului.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) privind garantarea dreptului la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele: 1. Asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 7 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 1 februarie 2007. Analizând dispoziţiile Legii nr. 85/2006 referitoare la primele măsuri adoptate în urma deschiderii, prin sentinţă judecătorească, a procedurii insolvenţei, Curtea a reţinut că, după notificarea formulată de administratorul judiciar, toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii vor depune cererile de admitere a creanţelor în termenul fixat. Cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului. Potrivit art. 67 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe. Ulterior, ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar sau lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului. În acest context, dispoziţiile de lege criticate exceptează de la procedura de verificare a cererilor creditorilor creanţele constatate prin titluri executorii, cu precizarea ca, în cazul creanţelor bugetare, titlul executoriu să nu fi fost contestat în termenele prevăzute de legi speciale. Prin urmare, administratorul judiciar sau lichidatorul este obligat să constate existenţa titlurilor executorii şi să înregistreze aceste creanţe în tabelul preliminar, fără a proceda la verificarea lor. Raţiunea legii o constituie faptul că, pe de o parte, aceste înscrisuri sunt prezumate a fi întocmite în conformitate cu dispoziţiile legii, în baza lor creditorii putând solicita valorificarea creanţelor acolo menţionate, iar pe de altă parte, asupra valabilităţii titlurilor executorii, singura competentă a se pronunţa este instanţa judecătorească. Astfel, potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze, în termenul prevăzut de lege, contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar sau lichidator în tabelul preliminar de creanţe. Mai mult, conform art. 75 alin. (1) din aceeaşi lege, chiar şi după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, dar până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute. 2. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului egalităţii, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât regimul juridic diferenţiat instituit de legiuitor prin reglementarea criticată nu este arbitrar şi deci discriminatoriu, ci, dimpotrivă, în considerarea raţiunilor expuse, este aplicabil tuturor persoanelor prevăzute indirect prin ipoteza normei, respectiv tuturor creditorilor ale căror creanţe sunt constatate prin titluri executorii. Mai mult, în ceea ce priveşte creanţele bugetare, legiuitorul a condiţionat exceptarea lor de la procedura verificării de împrejurarea ca titlul executoriu să nu fi fost contestat, în faţa organelor competente, în termenele prevăzute de legi speciale. Or, această condiţie reprezintă o garanţie suplimentară pentru debitor împotriva unor eventuale abuzuri, iar nu, aşa cum pretinde autorul excepţiei, un privilegiu acordat autorităţilor publice. 3. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi ale art. 24 alin. (1), Curtea a reţinut că o atare critică este lipsită de temei, în măsura în care creanţele trecute de administratorul judiciar sau lichidator în tabelul preliminar de creanţe, inclusiv cele constatate prin titluri executorii, pot face obiectul unei contestaţii în justiţie, formulate de oricare persoană interesată. 4. Asupra dispoziţiilor art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 Curtea s-a mai pronunţat în raport cu critici şi dispoziţii constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 1.292 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 22 noiembrie 2011. Cu acel prilej, având în vedere jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă şi, în acelaşi timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun. În acest context, reglementarea prin lege a obligaţiei judecătorului-sindic de a soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar sau de lichidator în tabelul preliminar de creanţe, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe, constituie expresia uneia dintre caracteristicile definitorii ale procedurii insolvenţei, şi anume celeritatea în realizarea scopurilor declarate mai sus. În absenţa unei atari dispoziţii de lege, procedura, care de regulă are caracter colectiv, implicând participarea unui număr mare de creditori ce vin în concurs pentru satisfacerea propriilor creanţe, ar fi cu mult întârziată, situaţie ce ar genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite între părţile implicate, persoane fizice sau comercianţi, afectând grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. Însă, deşi procedura insolvenţei pune accent pe o desfăşurare rapidă a procesului, ea oferă, pe de altă parte, suficiente garanţii procesuale părţilor implicate. Astfel, potrivit chiar textului de lege criticat, judecătorul-sindic va soluţiona, la termenul stabilit pentru definitivarea tabelului de creanţe, contestaţiile pentru care ar fi nevoie de administrarea unor probe, prin admiterea provizorie, iar nu definitivă, a creanţelor contestate. Prin urmare, înscrierea unei astfel de creanţe în tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului are caracter provizoriu, putând fi modificată oricând pe parcursul derulării procedurii, ca urmare a completării probatoriului. O garanţie procedurală în plus o constituie prevederile art. 12 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora hotărârile judecătorului-sindic, care sunt definitive şi executorii, pot fi atacate separat cu recurs, după o procedură stabilită prin dispoziţiile art. 8 din aceeaşi lege. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 5. Totodată, se observă că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat, de principiu, că Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004. Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi art. 129, care prevede că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. 6. De asemenea, Curtea reţine că nu este încălcat dreptul la apărare ca urmare a suspendării acţiunilor în temeiul prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, întrucât, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa anterioară, măsura stabilită în acest text se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, în acest sens fiind şi Decizia nr. 300 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 31 mai 2012, sau Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării. Dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din aceeaşi lege, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, potrivit prevederilor dreptului comun, existând posibilitatea exercitării dreptului la apărare prin formulările şi susţinerile pe care aceştia le consideră necesare. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi art. 73 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Marco&Alex Construct Invest“ - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 71.160/3/2011/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VII-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 octombrie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu