Decizia Nr.798 din 03.12.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Popovici, prin mandatar Ioan Bracon, în Dosarul nr. 40.583/245/2014* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.272D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 350 din 20 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 40.583/245/2014*, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv". Excepţia a fost invocată de Maria Popovici, prin mandatar Ioan Bracon, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri în constatarea nulităţii unui act juridic.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că este neconstituţională suprimarea căii de atac a recursului, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, o asemenea prevedere legală contravenind principiului constituţional al demnităţii umane, reglementat prin art. 1 din Legea fundamentală, precum şi accesului liber la justiţie, fără ca această îngrădire să fie necesară sau proporţională cu scopul urmărit.6. Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că în speţă nu sunt incidente efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, dat fiind faptul că prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv". Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă procesul a fost început anterior acestei date, în cauză se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, potrivit căruia: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. (...) De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."11. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi şi art. 21 - Accesul liber la justiţie.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională. Prin decizia menţionată, observând jurisprudenţa sa recentă, prin care a stabilit şi dezvoltat exigenţe constituţionale sporite în sensul asigurării unei protecţii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, integrate conţinutului normativ al art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) sau art. 129 din Constituţie, după caz, prin raportare la căile extraordinare de atac, Curtea a reevaluat standardul de protecţie pe care îl asigură art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul reducerii marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac şi al sporirii garanţiilor care însoţesc accesul liber la justiţie. În acest sens a constatat că prevederea legală criticată, care impunea un prag valoric în privinţa exercitării căii de atac a recursului, şi anume ca valoarea cererilor evaluabile în bani să fie peste 1.000.000 lei, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi a reţinut că pragul valoric de peste 1.000.000 lei conduce la clasificarea cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante, ca valoare în bani, şi mai puţin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială şi nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (paragrafele 27 şi 28). Mai mult, pornind de la scopul recursului, care este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii (după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea) şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie (paragrafele 30 şi 31).13. Prin aceeaşi decizie, paragraful 32, Curtea a statuat că efectul constatării ca neconstituţională a acestei sintagme este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.14. În prezenta cauză, astfel cum reiese din actul de sesizare, hotărârea judecătorească recurată este pronunţată înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Aşadar, susţinerile formulate în motivarea excepţiei, în prezenta cauză, raportat la circumstanţele acţiunii deduse soluţionării instanţei de judecată, vizează însăşi contestarea efectelor Decizii Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel cum au fost reţinute în paragraful 32, critica de neconstituţionalitate vizând o problemă de interpretare şi aplicare a legii şi fiind, din acest punct de vedere, inadmisibilă. Aşadar, revine instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei să stabilească, în raport cu data hotărârii judecătoreşti supuse căii de atac a recursului, incidenţa în speţă a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin prisma efectelor deciziei anterior menţionate.15. În acest sens, în legătură cu efectele de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional reiterează jurisprudenţa sa în această materie, referitoare la legea aplicabilă hotărârii judecătoreşti, prin raportare la principiul neretroactivităţii legii civile. Astfel, prin Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragrafele 82, 83 şi 86, Curtea a statuat că hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, faţă de părţile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunţării ei. Aşa fiind, şi dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi în aceste condiţii nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nicio cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate de către o lege posterioară (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994). Prin urmare, criteriul ce trebuie luat în seamă şi care ţine de esenţa art. 15 alin. (2) din Constituţie, raportat la aplicarea în timp a reglementărilor referitoare la căile de atac, este data pronunţării hotărârii judecătoreşti, iar legiuitorul nu poate să supună hotărârile judecătoreşti unor noi căi de atac reglementate după pronunţarea acestora.16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Maria Popovici, prin mandatar Ioan Bracon, în Dosarul nr. 40.583/245/2014* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 3 decembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie