Decizia Nr.756 din 28.11.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Dumitru Cucurezeac şi Silvia Cucurezeac în Dosarul nr. 14.263/86/2011*/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.271D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia tinde la modificarea textului de lege criticat, şi, în subsidiar, ca neîntemeiată, arătând că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate au o redactare clară şi conformă cu dispoziţiile din Constituţie invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 18 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.263/86/2011*/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, excepţie ridicată de Dumitru Cucurezeac şi Silvia Cucurezeac într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu rezultat din aplicarea prevederilor legale referitoare la modul de calcul al despăgubirilor datorate pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că modalitatea de calculare a cuantumului despăgubirilor care ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate, în speţă, cu cel mult două luni înainte de momentul transferului dreptului de proprietate încalcă prevederile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu se poate stabili valoarea reală a imobilului. Autorii excepţiei arată că aprecierea valorii de piaţă a imobilului expropriat în funcţie de preţurile rezultate din contractele de vânzare autentice încheiate în perioada de referinţă este neconstituţională atât în ceea ce priveşte raportarea la preţurile prevăzute în contractele de vânzare, cât şi cu privire la perioada avută în vedere. În acest sens arată că, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 380 din 26 mai 2015, prin care s-a statuat că data la care trebuie să se raporteze experţii în determinarea valorii de piaţă a terenurilor expropriate este data transferului dreptului de proprietate, rapoartele de expertiză efectuate în speţă au stabilit că preţurile stipulate în contractele încheiate în acea perioadă nu reflectă niciun fel de deosebiri între imobilele tranzacţionate sau acestea sunt nesemnificative, toate având aceeaşi valoare unitară, minimală, din grila notarilor publici. Aceste contracte nu ţin seama de cel mai important element ce trebuie luat în considerare la estimarea valorii de piaţă, şi anume cea mai bună utilizare a terenului. În opinia autorilor excepţiei, experţii trebuie să fie liberi să îşi aleagă elementele de comparaţie pe care le consideră oportune în vederea stabilirii valorii de piaţă reale a imobilelor expropriate, pentru ca instanţa de judecată să poată acorda o despăgubire dreaptă şi rezonabilă. Susţin că este neconstituţională şi perioada de referinţă la care s-au raportat experţii, deoarece este de natură să conducă la stabilirea unor despăgubiri diferenţiate doar în raport cu momentul exproprierii şi cu tranzacţiile încheiate în perioada de două luni anterioară exproprierii, iar nu în raport cu valoarea reală a bunului de la data exproprierii. Consideră că perioada de referinţă care trebuie să fie avută în vedere de experţi este de cel puţin 6 luni, această perioadă fiind prevăzută şi în Normele internaţionale de evaluare utilizate de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România.6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, precizând, în esenţă, că actul normativ special ce reglementează criteriile de calcul al despăgubirilor ce se cuvin în cazul exproprierii are în vedere acel preţ rezonabil, normal, firesc ce se obţine atunci când atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul încearcă să obţină cel mai bun preţ. Ca atare, valoarea la care se referă sintagma criticată reprezintă o estimare a celui mai probabil preţ care va fi plătit pentru teren, la o anumită dată, în funcţie de caracteristicile proprii ale fiecăruia. Consideră că dacă experţii ar fi liberi să îşi aleagă elementele de comparaţie pe care le găsesc oportune la stabilirea valorii de piaţă reale a imobilului expropriat ar conduce la determinarea aleatorie a valorii de piaţă a imobilului expropriat, în niciun caz la stabilirea unei despăgubiri drepte şi rezonabile. În concluzie, instituirea criteriului contestat nu este de natură să înfrângă prevederile constituţionale şi convenţionale invocate de autorii excepţiei.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, din perspectiva textelor din Legea fundamentală invocate de autorii acesteia, cu referire la criteriul avut în vedere pentru determinarea preţului imobilelor expropriate.9. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, în considerarea Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 20 decembrie 2010. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textul de lege criticat a fost modificat, prin art. I pct. 19 din Legea nr. 233/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, conţinutul normativ al acestuia nemaipăstrând soluţia legislativă criticată în cauza de faţă. Dar, întrucât textul de lege criticat este incident în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei care a sesizat Curtea Constituţională, urmează să fie examinat în redactarea sa iniţială, şi anume: „(3) Acţiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii." Acţiunea la care se referă textul criticat are ca obiect soluţionarea de către instanţa de judecată a contestaţiei formulate de persoana expropriată împotriva stabilirii cuantumului despăgubirii. Textul de lege mai sus reprodus este criticat prin raportare la sintagma „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011. Din motivarea excepţiei rezultă că este vorba, de fapt, doar despre sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială". 13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, se invocă şi dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul de proprietate privată.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că textul de lege criticat a mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici identice şi prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală ca cele invocate în cauza de faţă. Prin Decizia nr. 669 din 24 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 5 februarie 2018, Curtea a apreciat (paragraful 20) că nu pot fi reţinute criticile de constituţionalitate formulate, întrucât legiuitorul a dat pe deplin expresie condiţiei impuse de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, potrivit căreia despăgubirea pe care statul este obligat să o plătească pentru imobilele expropriate trebuie să fie dreaptă, adică stabilită în mod just, la valoarea reală a acestora. 15. Astfel, Curtea a observat că această exigenţă este exprimată în mod inechivoc în textul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, care precizează că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite". Criteriul în baza căruia se va calcula cuantumul despăgubirilor este prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 ca fiind preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data transferului dreptului de proprietate, la care se adaugă şi valoarea daunelor aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite. Curtea a considerat că aceasta este modalitatea care reflectă în maniera cea mai obiectivă valoarea reală a bunului imobil expropriat, fiind stabilită prin comparaţie cu preţurile efective cu care imobile similare s-au vândut, preţuri negociate în mod liber între vânzător şi cumpărător, dovedite prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate de notarul public. Aşadar, legiuitorul român nu a fixat în mod arbitrar un anumit prag valoric sau alte reguli restrictive, ci a dat prevalenţă realităţii pieţei imobiliare, tocmai pentru a oferi proprietarului expropriat şansa de a obţine, în procedura exproprierii, acelaşi preţ pe care l-ar fi obţinut dacă, din proprie voinţă, ar fi ales să vândă imobilul în cadrul unor raporturi juridice de drept privat.16. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 iulie 2017, paragraful 24, Curtea a constatat că, deşi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că obiective legitime, de utilitate publică, cum ar fi realizarea unor reforme economice sau de justiţie socială, pot milita pentru o indemnizaţie inferioară valorii de piaţă a imobilului (Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54), Curtea Constituţională a reţinut că despăgubirea trebuie să fie justă şi să privească toate elementele care au cauzat apariţia prejudiciului suferit de persoana expropriată. Sub acest aspect, Curtea a constatat în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013) că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, deoarece art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea cuprinde valoarea reală a imobilului şi despăgubirile cuvenite proprietarului şi altor persoane îndreptăţite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, adică preţul de piaţă al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.17. Împrejurarea particulară existentă în cauza soluţionată prin Decizia nr. 669 din 24 octombrie 2017, mai sus citată, similară celei din prezenta cauză, astfel cum a fost expusă de autorii excepţiei, în sensul că prin rapoartele de expertiză s-a stabilit că preţurile stipulate în contractele încheiate într-o anumită perioadă în aceeaşi zonă au fost identice ori au prezentat doar mici variaţii nesemnificative, nu este de natură să conducă la constatarea neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Totodată, opinia exprimată de autorii excepţiei, în sensul că experţii trebuie să fie liberi să îşi aleagă elementele de comparaţie pe care le consideră oportune în vederea stabilirii valorii de piaţă reale a imobilelor expropriate, nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci o apreciere personală, care se constituie într-o propunere de modificare a textului de lege, asupra căreia Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa.18. Prin decizia menţionată, Curtea a mai precizat că nu poate fi reţinută nici critica bazată pe faptul că este neconstituţională şi perioada de referinţă de doar două luni la care s-au raportat experţii pentru stabilirea preţului. Sub acest aspect, Curtea a observat că prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu conţin nicio indicaţie cu privire la intervalul de timp pe care trebuie să îl aibă în vedere experţii pentru a evalua cuantumul despăgubirilor în funcţie de preţul prevăzut în contractele de vânzare-cumpărare încheiate în acea perioadă, raportarea, în speţă, la o anumită perioadă nefiind o consecinţă a textului de lege criticat. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei mai sus prezentate a Curţii Constituţionale, şi având în vedere identitatea criticilor formulate, se impune menţinerea soluţiei de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei şi a considerentelor care au stat la baza pronunţării acesteia.20. Curtea observă, de altfel, că prin Legea nr. 233/2018 a fost modificat reperul prin raportare la care se stabilesc despăgubirile cuvenite pentru imobilele expropriate, acesta reprezentându-l, în prezent, expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, astfel cum prevede art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, conform art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, examinat în cauză.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Cucurezeac şi Silvia Cucurezeac în Dosarul nr. 14.263/86/2011*/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 233/2018, raportate la sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 noiembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu