Decizia Nr.685 din 18.03.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nasz Csaba Bela şi Florin Aurel Moţiu în Dosarul nr. 7.911/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 169D/2018.2. La apelul nominal lipsesc autorii excepţiei şi partea Universitatea de Vest din Timişoara. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul este liber să opteze cu privire la condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul de doctor. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 7.911/30/2017, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Nasz Csaba Bela şi Florin Aurel Moţiu într-o cauză având ca obiect pretenţii.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (1) şi (4), precum şi celor ale art. 20 prin raportare la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că sunt judecători în cadrul unei instanţe judecătoreşti şi, totodată, cadre universitare cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată în cadrul unei universităţi. Funcţia de bază este, în temeiul art. 103 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cea de judecător, neputând opta ca norma de bază să fie cea de la instituţia de învăţământ superior. Prin urmare, ca efect al dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora în situaţia cumulului de funcţii indemnizaţia lunară pentru titlul ştiinţific de doctor se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată, autorilor excepţiei nu li se acordă această indemnizaţie şi pentru activitatea desfăşurată în calitatea de cadre universitare. Or, autorii excepţiei consideră că toţi cei care deţin titlul ştiinţific de doctor şi îşi desfăşoară activitatea pentru care deţin acest titlu trebuie să beneficieze de acordarea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor, indiferent de numărul de locuri de muncă în sectorul public. În caz contrar, se consideră discriminaţi, întrucât sunt remuneraţi mai puţin decât cadrele universitare care desfăşoară aceeaşi activitate. 6. În susţinerea criticii lor, autorii excepţiei arată că sporul de doctorat este un supliment de remunerare acordat de angajator pentru obţinerea unui grad superior de calificare a angajatului. Calificarea academică presupune că angajatul a dobândit deprinderi şi cunoştinţe aprofundate într-un domeniu de studiu care asigură un plus de valoare muncii prestate de acesta. În plus, amintesc că, în calitate de salariaţi, plătesc contribuţii de asigurări sociale de sănătate şi pentru şomaj la ambele locuri de muncă, deşi este evident că în cazul unei boli nu vor beneficia de două tratamente medicale sau de două operaţii identice, iar în cazul pierderii locului de muncă şi ajungerii la şomaj, statul nu le va plăti două indemnizaţii de şomaj. 7. Totodată, autorii excepţiei invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului raportată la dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în care s-a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffman împotriva Austriei, paragraful 31, şi Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalmbrino împotriva Italiei). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că justificarea obiectivă şi rezonabilă trebuie să urmărească un scop legitim şi măsura aplicată trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit. În analiza scopului legitim, trebuie analizată existenţa acestui scop raportat la dreptul atins prin diferenţiere. Or, autorii excepţiei consideră că nu există nicio justificare obiectivă privind neacordarea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor şi din partea celui de-al doilea angajator. 8. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă arată că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale. Astfel, arată că prin această reglementare statul a vrut să evite în cazul cumulului de funcţii plata multiplă către personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, şi anume obţinerea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor de la mai multe unităţi bugetare. În realitate, textul de lege supus controlului de constituţionalitate se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei, şi anume personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului care se află într-un cumul de funcţii. În acelaşi timp, arată că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, dispoziţii potrivit cărora „În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată." Art. 14 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 are următorul cuprins: „Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25."14. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 41 alin. (1) referitor la dreptul la muncă. De asemenea, apreciază că sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum şi în raport cu dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la convenţia mai sus amintită, privind interzicerea generală a discriminării. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează condiţiile pe care legiuitorul le-a stabilit pentru acordarea indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor. Astfel, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi că sporul de doctorat se acordă doar de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul, şi nu de către toţi angajatorii pentru care desfăşoară o astfel de activitate, în mod cumulat.16. Faţă de această critică, Curtea reţine că indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor reprezintă un drept salarial suplimentar, care nu aparţine sferei drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Prin urmare, acordarea acestui drept depinde în exclusivitate de opţiunea legiuitorului. Mai mult, având în vedere că acest drept se acordă din fonduri publice, legiuitorul, raportându-se la resursele financiare disponibile, stabileşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor, iar atunci când aceleaşi temeiuri o impun, poate dispune suspendarea dreptului sau chiar încetarea acordării acestuia. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.520 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 896 din 22 decembrie 2009 ori Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013.17. Desigur, Curtea recunoaşte că libertatea de reglementare a legiuitorului este limitată de prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, astfel că toţi cetăţenii care îndeplinesc condiţiile acordării indemnizaţiei pentru titlul ştiinţific de doctor trebuie să se bucure în mod egal de acest drept. 18. În situaţia expusă în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate însă, Curtea apreciază că această condiţie este îndeplinită, autorii excepţiei care, potrivit dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 16 septembrie 2005, au funcţia de bază de judecători bucurându-se în condiţii egale de dreptul la indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor ca toate celelalte persoane care au funcţia de bază declarată în domeniul de activitate pentru care deţin titlul. 19. Faptul că prin criticile pe care le formulează autorii excepţiei urmăresc acordarea indemnizaţiei pentru titlul de doctor de mai multe ori, cumulat, pentru fiecare funcţie în care desfăşoară o activitate în domeniul pentru care deţin titlul, relevă, în realitate, intenţia acestora de a obţine pe calea excepţiei de neconstituţionalitate o modificare a condiţiilor de acordare a acestui drept, aspect care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei Curţii Constituţionale.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nasz Csaba Bela şi Florin Aurel Moţiu în Dosarul nr. 7.911/30/2017 al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 31 octombrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea